Figură proeminentă a Partidului Social-Democrat, Gheorghe Nichita este de 12 ani primar al Iașului și tocmai își anunțase intenția de a candida din nou la alegerile de anul viitor. Deși are toate datele unui personaj mediocru, și-a urmărit cu tenacitate planurile, a construit un sistem de relații care păreau să-l facă intangibil. S-a încăpățânat să ducă până la capăt proiecte controversate, cum ar fi tăierea teilor de pe bulevardul central al orașului și înlocuirea lor cu niște copăcei japonezi piperniciți.
Stăpânul absolut al urbei avea totuși o slăbiciune, pe care a descoperit-o toată lumea săptămâna trecută: iubea o funcționară, mult mai tânără, din cadrul primăriei. Și, dacă spui iubire, spui – foarte adesea – gelozie: temperament vulcanic, primarul Nichita a pus pe urmele iubitei poliția locală, care îi urmărea orice mișcare, ba chiar ii urmărea și pe toți cei cu care femeia intra în contact.
Detaliile acestei operațiuni de spionaj sunt halucinante. Fapt este că Direcția Națională Anticorupție l-a ridicat pe primar, l-a dus la București pentru interogatorii și confruntări cu șefii poliției locale ce îi executau, cu zel, ordinele iar acum ancheta își urmează cursul. Ceea ce este, nu-i așa, în ordinea firească a lucrurilor.
Nu toată lumea împărtășește însă această opinie. Întrebat de ziariști în legătură cu cererea Direcției Naționale Anticorupție ca Nichita să fie arestat preventiv, premierul Victor Ponta a dat acest răspuns surprinzător: „nu arestezi pe cineva pentru că își spiona iubita”.
Mutând discuția în zona sentimentelor Victor Ponta comite o flagrantă falsificare a adevărului. Pățaniile primarului nu au nimic comun cu vreo tragedie shakespeariană și nici măcar cu o melodramă siropoasă de secol XIX. Nu pentru că și-a spionat iubita s-a cerut arestarea primarului ci în primul rând pentru infracțiunea gravă de abuz în serviciu, deoarece s-a servit de polițiști, plătiți din banii contribuabililor, ca și cum aceștia ar fi fost vătafi pe moșia lui. Și, oricum, a spiona și a tortura psihic o persoană intră sub incidența legii, lucru pe care actualul prim-ministru, fost procuror, ar trebui să-l știe.
Dar răspunsul lui Ponta se înscrie în strategia de apărare a infractorilor și a penalilor din propriul partid. De la manifestația de grup, de acum câțiva ani, în apărarea baronului de Argeș, Constantin Nicolescu, până la manevrele disperate de salvare a lui Dan Șova exemplele sunt la îndemână. Să adăugăm și ofensiva actuală menită a limita puterea procurorilor și a pune cât mai multe piedici în calea actului de justiție. În mod normal, după toate câte au ieșit la iveală, Gheorghe Nichita ar fi trebuit să-și dea demisia. Dacă n-a făcut-o, la mijloc, pe lângă lipsa simțului onoarei, este cu siguranță și speranța că partidul îl va scoate basma curată.
