92 de ani, din satul Tochile-Răducani, fostul judeţ Cahul, locuieşte în oraşul Durleşti, municipiul Chişinău. Februarie-august 1944 mobilizat în Armata Română, în Regimentul de infanterie marină. După 23 august, odată revenit acasă, este mobilizat de sovietici. A luptat în Frontul întâi ucrainean, în Polonia, Germania, Cehia. A participat la luptele de la Berlin, Dresda, la întâlnirea aliaţilor pe Elba, Praga ş.a. Fost pompier, fost mecanic la parcul de tramvaie.
Europa Liberă: Când aţi fost mobilizat prima dată?
Gheorghe Codiţă: „În 1944, de-acum se termina februarie, că era niște omăt până la brâu și pe alocuri de doi metri. A venit ordin şi am plecat întâi în România, la Tecuci, de acolo ne-au raspredelit (repartizat – din rusă), eu am picat în regimentul de infanterie marină. De la Tecuci ne-au trimis, că taman era evacuat regimentul acela de la Constanţa era evacuat la Călăraşi, judeţul Ialomiţa, într-un sătişor și acolo am făcut militărie aproape şase luni de zile.”
Europa Liberă: Și ce făceaţi în armata română?
Gheorghe Codiţă: „Instrucţie şi teme de luptă. Când de-acum am trecut în armata sovietică, eu deja ştiam totul, cum să te apropii ca să iei inamicul să-l dovedești tu, să nu te dovedească el pe tine.”
Europa Liberă: Dar nu aţi luptat în armata română propriu-zis?
Gheorghe Codiţă: „Nu am luptat. Noi cât am terminat instrucţia aceea, temele de luptă, şi când acolo, la 23-24 august 1944 Regele Mihai s-a aliat cu Rusia. Am fost acolo, prea puţin ce am fost și gata. După aceea, când au venit sovieticii, a fost ordin basarabenii să fie eliberaţi şi să mergem acasă. Și nici nu am dovedit să ajung acasă, şi m-au luat, cum se spune.”
Europa Liberă: Unde v-au trimis sovieticii când v-au încorporat?
Gheorghe Codiţă: „Când am început, este un oraş Kielce în Polonia.”
Europa Liberă: Ce făceaţi în armata sovietică? Cu ce vă ocupaţi? În ce regiment eraţi?
Gheorghe Codiţă: „640 Strelkovîi polk (regimentul de pușcași 640 – din rusă), 147 Strelkovaia divizia (diviza de pușcași 147 – din rusă). Acesta era, Pervîi Ukrainski Front (Primul Front Ucrainean – din rusă). La apa Neisse, acolo numai am trecut pe apa aceea, şi în partea ceea, pe mine m-au rănit. În Germania eram. În timp de două săptămâni eu am fost de-acum îndreptat şi am plecat mai departe la Berlin. La Berlin am fost, am luat parte, apoi la Dresden, pe Elba tot am luat parte. Acolo când ne-am întâlnit cu americanii, ei, să fi văzut mata...”
Europa Liberă: Cum era armata sovietică faţă de armata americană sau armata nemţească?
Gheorghe Codiţă: „Dacă eram în armată, noi aveam onoare foarte mare, că am defilat acolo, eram pe linia frontului cât a stat linia frontului acolo pe Neisse, a stat o bucată de vreme, până s-au mai adăugat militari în armată, că eram puţini. Când dai la înaintare, trebuie să fie mai mulţi, că acel care înaintează are mai mari pierderi. A fost destul de bine, nu am ce să zic. Eu mergem pe front, mergeam acolo și înaintam ca și cum m-aş fi dus la o nuntă. Dacă nu aveam nevastă, nu erau copii, nu era scârbă, eu am zis că părinţii, pe unde vor mai plânge, le-or trece, chiar dacă voi muri nu e nimic, nu se opreşte soarele.”
Europa Liberă: Dar aveaţi fraţi în armată?
Gheorghe Codiţă: „Noi am plecat deodată cinci fraţi, atunci când tata cu căruţa ne-a adus la Chișinău, la gara. Mulţumesc că am scăpat. Am luat parte şi la Praga, peste o lună jumătate şi nu se dădeau în plen (prizonierat – din rusă). Era ruptă legătura cu Germania, nemţii cei care erau în Praga, acolo erau mulţi, un fel de cazemate, că de acolo cu aviația nu puteai să le faci nimic, puteai să bombardezi mult şi bine. Până nu au terminat mâncarea şi armamentul apoi atunci au început a se da în plen (prizonierat – din rusă).”
Europa Liberă: Pentru dumneavoastră când s-a terminat războiul?
Gheorghe Codiţă: „În ’45, la 9 Mai. Vezi că acolo erau din multe polkuri (regimente – din rusă) soldați amestecați care rămăseseră, nu i-au ucis. Când ne-au făcut postroenie (încolonarea – din rusă), am rămas pociti (aproape – din rusă) că nu era niciunul, toţi erau de adunătură. Noi am rămas din Pervîi Ukrainski Front (Primul Front Ucrainean – din rusă) şapte persoane. Nu aveau cu ce să le împlinească şi pe urmă pe noi ne-au împărţit la alte polkuri (regimente – din rusă). De acolo am ajuns la aviaţie, Vtoraia vozdușnaia armia (Armata a 2-a aeriană – din rusă), și aceasta se găsea în Austria şi în Ungaria. Timp de două-trei luni de zile ne găseam pe un aerodrom şi pe urmă, imediat, noaptea, pe trevogă (alarmă - rusism) ne duceau în alte oraşe.”
Europa Liberă: Asta era după război sau în timpul războiului?
Gheorghe Codiţă: „După război.”
Europa Liberă: Dar ce făceaţi după război? Din ’45 până în ’49 ce aţi făcut?
Gheorghe Codiţă: „Am slujit. Eram în garnizoana de păzit avioane. Aerodromurile erau stricate şi trebuiau reparate, păzite. M-am demobilizat în 1949 din orașul Bruck.”
Europa Liberă: Când aţi venit în ’49 în sat, cum aţi găsit Moldova?
Gheorghe Codiţă: „A fost foarte mare jale. A fost sărăcie din cauza secetei şi lumea era vai de capul ei. Am văzut că acolo acasă nu va fi chip de vieţuit. Pâinea o strângeau prin iulie, pe noi nu ne prea primeau la lucru, care ne-am demobilizat, ca să nu câştigăm noi, să câştige ei, care de-acum au lucrat de cu primăvară. Şi când am văzut că era treaba aşa, m-am apucat și am venit în Chişinău. Părinţii mei au fost oameni strângători, am fost în familia noastră 13 persoane – şapte fraţi şi o soră, părinţii şi două bunici, şi un bunel. Toți trăiam în două case”.
Europa Liberă: Nu au fost deportaţi părinţii?
Gheorghe Codiţă: „Nu au fost deportaţi, că dacă pe noi ne-au luat cinci deodată la militărie.”
Europa Liberă: Și asta i-a salvat pe părinţi?
Gheorghe Codiţă: „Sigur că i-a salvat.”
Europa Liberă: Dar au supravieţuit foametei?
Gheorghe Codiţă: „Ei, nu, tatăl meu a murit pe foamete; tatăl meu și cu un frate. Un frate a murit pe front, Ion îl chema, acela a murit. Eram împreună și acolo nu știu cum s-a stricat ori că maşina noastră în care am fost eu, ori s-a dărâmat o bucată de clădire, că nici nu ştiu în ce oraş. Noi am rămas și ei au plecat înainte şi pe urmă când am auzit, de-acum de acasă am auzit că pe el l-au ucis acolo, în Germania.”
Europa Liberă: V-aţi dus cinci şi aţi venit patru fraţi. Aţi avut noroc într-un fel.
Gheorghe Codiţă: „Mulţumim lui Dumnezeu. Eu şi acum am epistolie la mine la piept, o cărticică de rugăciuni. Aceasta foarte mult prinde bine.”
Europa Liberă: Sunteţi un om credincios. Cum se împăca sistemul sovietic cu religia? Nu aţi avut probleme din cauza aceasta?
Gheorghe Codiţă: „Nu am avut. Atunci pe front nu te mai întreba crezi tu în Dumnezeu, nu crezi în Dumnezeu. Lor le trebuia să mergi acolo și mai repede să se termine războiul. După aceea, eu nu-mi făceam cruce de faţă cu toţi, mă duceam undeva la o parte şi îmi făceam seara, după ce se stingea lumina. E drept că mi-au spus și mie, când eram încă pe front, să mă dau în Partidul Comunist, dar eu i-am rugat pe dânșii: „Dați-mi mie paceʾ.”
Europa Liberă: Pe urmă aţi fost în Partidul Comunist?
Gheorghe Codiţă: „Cum poţi să slujeşti la doi împăraţi? Da, la mai mulți împărați am slujit, am slujit şi la Regele Mihai, pe urmă la Stalin şi pe urmă m-au luat la perepodgotovkă (recalificare – din rusă) când era Hruşciov.”
Europa Liberă: Pentru dumneavoastră în fiecare an 9 Mai ce înseamnă?
Gheorghe Codiţă: „Avem și noi bucurie. Ne dădeau mai înainte și producte, și totul, la Anul Nou, la 23 februarie, dar de la o bucată de vreme s-au slăbit prujinile (s-a închis robinetul) şi ce trece printre degete ne mai dă și nouă câte oleacă. Chiar și anul trecut am primit 500 de lei de la primărie şi 500 de aici, 1000 de lei. Înainte îmi cumpăram cărbuni şi lemne ca să am pe iarnă, dar acum stau și mă gândesc. Înainte a fost mai ieftin cărbunele şi lemnele mai ieftine. Cum mata ai să mă crezi că o toană de cărbune e 3900 lei, mai pune vreo 650-700 cu adusul şi iaca se adună bunişori bani. Mai bine de 10.000 de lei numai cu încălzirea.”
Europa Liberă: Dumneavoastră din război aţi spus că ați ieşit cu o singură rană?
Gheorghe Codiţă: „O dată. Şi acum iată aici am oskolokă (schijă - rusism) înăuntru în mână și noaptea nu-mi dă pace să mă odihnesc, ziua nu pot să tai cu ea.”
Europa Liberă: Aveţi o soră la Doneţk. Cum vedeţi războiul acesta? Cine l-a pornit?
Gheorghe Codiţă: „Eu nu am legătură cu dânşii. Auziți dumneavoastră: asta e lăcomie din partea banilor, aceasta tot face lăcomia, că acolo se găsesc naiomniși (mercenari – din rusă) care luptă pentru bani, acei care de acolo. Se vede că ruşii le dau mai mulţi bani şi ei luptă cu rușii. Cine a spus a spus că cică războaiele acestea pe unii îi distrug, dar pe alţii îi îmbogăţesc. La noi nu ar fi trăit lumea destul de bine, dacă ar fi fost toţi recunoscători? Cum eu m-am uitat, dacă am trecut acolo cu frontul, în Germania nemții au trăit foarte bine, nu ştiu din ce cauză au stârnit ei războiul. Cehoslovacia tot a trăit bine, Austria. Conducătorii lor, dacă erau buni pentru neamul lor, lumea avea de toate. De atâta și la noi s-a primit că uite au sărăcit.”
Europa Liberă: Aţi pomenit de câteva ori de Regele Mihai. Ce înseamnă pentru dumneavoastră Regele Mihai?
Gheorghe Codiţă: „În România a fost, pe când eu m-am născut Regele Carol al II-lea. Și Regele Carol al II-lea s-a apucat şi i-o podarit (dăruit - rusism) lui Mihai Basarabia, pământul acesta. Şi când în ’40 s-au întâmplat chestiunile celea că Hitler și cu Stalin s-au dogovorit (înțeles - rusism) că sovetskaia vlasti (puterea sovietică – din rusă) să ia Letonia, Estonia şi Lituania şi Basarabia, cu tot cu nordul Bucovinei - ei au făcut în 1939 dogovorul (pact – rusism) acesta - , ei chiar și Polonia au împărțit-o în două. Lui Mihai i-a fost obidno (s-a întristat - rusism), că lui i-a spus Stalin că, cică, la noi regele nu are dreptul să conducă ţara.”
Europa Liberă: Aţi avut colegi care au luptat în armata română sau rude care să fiţi unul împotriva altuia?
Gheorghe Codiţă: „Au fost. Au fost. Au fost.”
Europa Liberă: Și când se întâlneau pe front, ce spuneau unul altuia?
Gheorghe Codiţă: „Dar ce să spună? Se împuşcau unul pe altul şi gata. Vezi că aici pe uniforma ceea tu te cunoști. Unul pe altul se împușcau.”
