Sigur că lucrurile serioase trebuie tratate serios dar, asta nu trebuie să omoare, pe drum, bunul simț. Iată, de pildă, cazul rasismului universal. Nu știu dacă ați băgat de seamă dar, de o vreme, orice am face sau n-am face sîntem rasiști. Noi, publicul larg sîntem mereu în urmă sau de vină față de specialiști, militanți, ziariști care ne fac serviciul și descoperă unde greșim. Și dosarul se îngroașă!
Refugiații care vin pe Mediterana spre Italia plătesc sume uriașe și sînt lăsați în voia soartei de contrabandiști. Dacă navele italiene nu îi văd și nu îi salvează rezultă că asta se întîmplă din „rasism”. În Statele Unite, un cetățean de culoare moare în custodia Poliției. E clar că motivul e din nou „rasismul”. Între timp, la New York, cinci polițiști albi sînt uciși în cinci luni, dar asta, evident, nu poate veni din „rasism”. În Israel, un polițist bruschează un soldat de culoare. Evident, din „rasism”.
Uite așa am aflat că am devenit „rasiști”. S-r părea că pe măsură ce trece timpul devenim mai rasiști. E limpede că dintotdeauna și pentru totdeauna vor exista prejudecăți și nedreptăți legate de persoane și grupuri de persoane. Dar obsesia rasială de astăzi nu face decît să înlocuiască o formă de bigotism cu alta.
Dacă am lăsa bun simțul să vorbească mai des, am înețlege că soluția e simplă: legea. Legea care stabilește și e, desigur, oarbă.