Linkuri accesibilitate

Nicolae Timofti: „9 mai este o zi în care vorbim despre pace și despre capacitatea umană de a își înfrânge pornirile războinice”


Mii de persoane au participat la Chișinău, la ceremoniile de la Memorialul „Eternitatea”, marcând 70 de ani de la încheierea celui de al Doilea Război Mondial. Au fost prezenți președintele Nicolae Timofti, premierul Chiril Gaburici, și alți membri ai guvernului.

Partidul comunist, care sprijină actuala coaliție de guvernământ minoritară în Parlament, a avut o prezență discretă, încercând să marcheze o anumită distanță. Partidul Socialiștilor, de opoziție, a organizat un marș separat și a depus flori la Memorial după încheierea ceremoniilor oficiale.

Ceremonia oficială a fost cu drapele tricolore și ale Uniunii Europene, iar majoritatea oamenilor prezenți purtau la piept așa numita panglică a Sfântului Gheorghe – simbol rusesc al zilei de 9 mai.

Premierul Chiril Gaburici și președintele Nicolae Timofti la Memorialul „Eternitatea”
Premierul Chiril Gaburici și președintele Nicolae Timofti la Memorialul „Eternitatea”

De la tribună, șeful statului Nicolae Timofti a ținut un discurs împăciuitor. El a îndemnat oamenii la unitate, pace și toleranță:

„S-au împlinit 70 de ani de la încheierea celei mai mari conflagrații pe care a cunoscut-o omenirea. Comemorăm astăzi victimele celui de-al Doilea Război Mondial și ne închinăm în fața celor care au luptat și s-au jertfit pentru ca lumea să arate mai bine. 9 mai este o zi în care vorbim despre pace și despre capacitatea umană de a își înfrânge pornirile războinice. Este o zi în care nu ar trebui să existe loc pentru revanșă, accente triumfaliste sau ură. Mai cu seamă că se cunoaște că în timpul războiului soarta i-a trimis pe consângenii noștri să lupte pe ambele fronturi, deseori unii împotriva celorlalți.”

O Zi a Victoriei cu trei comemorări
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:35 0:00

Premierul Chiril Gaburici a făcut între altele referință și la situația tensionată din regiune: „Nici astăzi, în secolul 21, armele nu tac. Se întâmplă, chiar în timp ce vorbim noi aici, în vecinătatea noastră. Păcat că istoria care ne-a oferit suficiente lecții și ne-a învățat cel mai important că omenirea nu trebuie să nască tortură și teroare, vărsări de sânge și pierderi de vieți omenești, omenirea trebuie să nască evoluție și viață, și pace.”

Ambasadorul Rusiei a fost prezent la ceremoniile de la Chișinău
Ambasadorul Rusiei a fost prezent la ceremoniile de la Chișinău

Dintre reprezentanțele diplomatice acreditate în Moldova prezente la ceremonia s-au evidențiat oarecum cei de la Ambasada ucraineană care purtau la piept „Mac Roșu” simbol pe care autoritățile din Ucraina au decis să îl folosească la ziua de 9 mai, după ce au renunțat la panglica negru-oranj asociată cu separatiștii pro-ruși. La ceremonia au fost prezenți și reprezentanți ai Ambasadei Belarus și ai Ambasadei Federației Ruse, inclusiv ambasadorul Farit Muhametșin, dar și delegația UE în frunte cu șeful delegației Pirkka Tapiola.

Ceremonia oficială a început cu întârziere, tocmai când coloana PCRM, care a mărșăluit din centrul capitalei, a ajuns la complexul memorial „Eternitate”. Reprezentanții PCRM, în frunte cu liderul Vladimir Voronin au asistat discret la manifestarea oficială.

Cu puțin timp înainte de încheierea acesteia au ajuns la Memorial și reprezentanții opoziției socialiste, care au organizat un marș separat pentru a marca această zi. Reprezentanții PSRM au depus flori la „Focul Veșnic” doar după ce s-a încheiat ceremonia oficială.

Previous Next

XS
SM
MD
LG