Linkuri accesibilitate

„Sunt HIV pozitiv și nu e un secret”


„Sunt HIV pozitiv și nu e un secret”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:11:34 0:00

Irina și Ruslan formează o familie de mai bine de 15 ani şi au doi copii. Ambii soţi sunt HIV pozitivi şi nu ascund acest lucru. Prin propriul exemplu, demonstrează că e posibil să ai o viaţă normală chiar şi cu acest virus în sânge. Mai mult, îi ajută pe alţii să-şi depăşească frica. În trecut, ambii au fost consumatori de droguri, dar au reuşit să se lase şi să înceapă o viaţă nouă. „Viaţă nouă” e şi denumirea organizaţiei fondate de Ruslan, care a deschis Centrul „Pas cu Pas”, ce oferă asistenţă foştilor utilizatori de droguri sau alcool. Mai târziu, Irina a fondat asociația „Mamele pentru viață”, care sprijină familiile beneficiarilor centrului. Acum cei doi soţi participă la o campanie inedită pentru Moldova, lansată de Asociaţia „Inițiativa pozitivă”, în cadrul căreia cinci persoane HIV pozitive îşi povestesc deschis istoriile. Fotografiile celor cinci protagonişti sunt afișate pe panouri în toată țara. Toţi au familii, copii, locuri de muncă și au decis să facă acest gest pentru a combate discriminarea. Un reportaj de Mihaela Gherasim.

XS
SM
MD
LG