Linkuri accesibilitate

„Pentru că trăiesc aici”, marș LGBT de Ziua Internațională împotriva Homofobiei la Chișinău


...însoțit de o contra-manifestație

Marşul egalităţii organizat de activiştii LGBT s-a desfăşurat pe traseul unde a avut loc şi anul trecut, şi anume pe bulevardul Grigore Vieru.

Deşi a început cu o oră mai devreme faţă de cum a fost anunţat în ajun, la faţa locului erau adunaţi deja şi contramanifestanţi, printre care activişti ortodocşi şi feţe bisericeşti.

Adunaţi la cealaltă parte a bulevardului contramanifestanţii erau supravegheați de un număr impunător de poliţişti, unii echipaţi special cu bastoane şi căşti, dară fără arme.

Manifestaţia a decurs fără altercaţii şi acţiuni violente. Contrademonstranţii au folosit petarde, dar şi ouă, pe care le-au aruncat în activiştii LGBT.

Potrivit poliţiei două persoane din rândul contrademonstranţilor au fost duse la sectorul de poliţie.

Marşul comunităţii LGBT a decurs aşa cum a fost programat de către organizatori şi s-a încheiat cu un miting la care au ţinut discursuri ambasadorul statelor Unite, ambasadoarea Suediei şi organizatorii liderii Centrului de informaţii Genderdoc-M.

Potrivit organizatorilor la marş au participat aproximativ 150 de persoane.

După încheierea marşului un grup de preoţi în frunte cu liderul organizaţiei pro-ortodoxia Ghenadie Văluţă au stropit cu apă sfinţită locul unde au mărşăluit activiştii LGBT.

Puteți viziona aici o mărturie despre teamă și discriminare în Moldova anului 2012.

Previous Next

XS
SM
MD
LG