Unul din evenimentele majore care au marcat anul 2014 în Republica Moldova a fost liberalizarea regimului de vize în spaţiul UE. Începând cu 28 aprilie 2014 cetăţenii moldoveni care au pașapoarte biometrice pot călători fără vize în spaţiul Schengen. Acest lucru nu ar fi fost posibil dacă, între multe alte condiţii, Republica Moldova nu adopta legea anti-discriminare.
În anul 2014 au ieşit la iveală lacunele legii anti-discriminare care pun în dificultate instituția abilitată să monitorizeze aplicarea acestei legi – Consiliul pentru prevenirea şi combaterea discriminării. Situaţie constatată de mai mulţi experţi în drepturile omului care au monitorizat activitatea Consiliului în 2014. Experta în drepturile omului de la organizaţia neguvernamentală Coaliţia nediscriminare Irina Burac-Mihalachi evidenţiază cele mai mari dificultăţi de care se ciocnește instituţia responsabilă să prevină şi să combată discriminarea:
„Nereglementarea de legislaţia în vigoare a unui termen adecvat şi rezonabil de soluţionarea plângerilor cu privire la faptele de discriminare; nereglementarea procedurii de examinare a cazurilor de discriminare; lipsa unui mecanism intern de monitorizare a procesului de executare a deciziilor emise de Consiliul; lipsa reglementărilor legislative ce ar atribui deciziilor Consiliului un caracter obligatoriu şi atribuţii de sancţionare directă a cazurilor de sancţionare.”
În mare parte lacunele semnalate de expertă au rezultat din formula de compromis acceptată, în urmă cu doi ani, de partidele parlamentare şi biserica ortodoxă. În formula iniţială, recomandată autorităţilor moldovene de către oficiali europeni, legea ar fi trebuit să apere minorităţile sexuale împotriva tuturor formelor de discriminare. Dar în varianta în care a fost adoptată, Legea privind asigurarea egalităţii, cum a fost redenumită, interzice în mod expres discriminarea minorităţilor sexuale numai la angajarea în câmpul muncii. După dezbateri îndelungate Parlamentul a exclus din textul legii prezentat de Guvern şi atribuţiile Consiliului de a sancţiona direct pe cei care au comis acte de discriminare, dar şi caracterul obligatoriu al deciziilor emise de instituţie. Toate acestea luate la un loc, spun experţii, au ştirbit din autoritatea pe care trebuia să o deţină Consiliul în domeniul combaterii şi prevenirii discriminării. Întrucât deciziile emise de Consiliul nu sunt obligatorii şi poartă doar un caracter de recomandare, acestea sunt de multe ori ignorate mai cu seamă atunci când vizează în calitate de vinovaţi autorităţile publice spune Ana Furtună, directoarea executivă a organizației neguvernamentale Coaliţia Nedescriminare:
„Paradoxal sau nu autorităţile publice, deşi figurează expres în lege ca subiecţi cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării, sunt cei care în calitatea lor de pârâţi nu iau în consideraţie deciziile consiliului. Şi problema nu ţine de lipsa de dorinţa Consiliului de a merge la dialog cu aceste autorităţi, cât în lipsa de dorinţă a autorităţilor de a da curs acestor invitaţii care vin din partea Consiliului.”
Pentru a motiva autorităţile publice, dar şi agenţii privaţi să respecte deciziile Consiliului experţii în drepturile omului insistă ca instituţia să fie abilitată cu atribuţii de a aplica direct amenzi celor care sfidează norma legală, dar şi celor care pun piedici în activitatea Consiliului fie neprezentându-se la şedinţe, fie refuzând să pună la dispoziţia membrilor instituţiei informaţiile necesare. Experţii recomandă legislativului să modifice legislaţia astfel încât Consiliul să aibă competenţa de a sancţiona direct şi pe cei care comit acte de discriminare. În consecinţă, victimele nu vor mai trebui să treacă pragul şi a instanţei de judecată pentru a-şi găsi dreptatea, aşa cum o fac în prezent.
Membrii Consiliului pentru prevenirea şi eliminarea discriminării spun că au şi purces la elaborarea unor amendamente la legea privind asigurarea egalităţii şi speră să găsească susţinere în rândul parlamentarilor. Membrii Consiliului cer, de fapt, revenirea la varianta iniţială a legii, care ar oferi pârghii Consiliului de a pedepsi direct actele de discriminare, spune Carolina Bagrin şefa direcţiei protecţie împotriva discriminării din cadrul Consiliului:
„În linii generale, ca fir roşi prin toate propunerile pe care le face acum Consiliul este includerea competenţei directe a Consiliului de a sancţiona. Facem un screening al legislaţiei per ansamblu, pe fiecare articol, începând cu noţiuni. Se propune de a fi suplinite acestea cu noţiunea sexismului, ne-am lovit de această problemă în două decizii. Sunt probleme la Articolul 7 care prevede discriminarea în câmpul muncii şi în care sunt prevăzute acţiuni/inacţiuni ale angajatorului la angajare şi la concediere, dar sunt şi alte acţiuni care trebuie să se regăsească pentru că în caz contrar le exclud din domeniu de aplicare a articolului. Mai sunt alte detalii la capitolul competenţe ale Consiliului, acordarea statutului de membru permanent pentru funcţionarii instituţii, suplinirea numărului de angajaţi.”
Carolina Bagrin spune că deocamdată nu e limpede dacă printre propunerile formulate de Consiliu va fi şi includerea minorităţilor sexuale de rând cu celelalte categorii pasibile de apărare contra discriminării în toate domeniile trecute în primul articol, aşa cum era prevăzut în varianta iniţială a legii. Or tocmai includerea expresă a orientării sexuale în lista criteriilor generale a provocat controverse alimentate în mod deliberat de activişti ai unor organizaţii de militanţi ortodocşi şi preoţi implicaţi în diverse acţiuni publice. Carolina Bagrin:
„Nemijlocit la criterii, dacă va fi sau nu suplinită lista nu vă pot spune, va fi o decizie comună a Consiliului. Cel puţin până acum nu vedem o dificultate de a aplica un criteriu care nu este prevăzut expres în articolul 1.”
Experţii în drepturile omului recomandă Consiliului să iniţieze o campanie amplă de informare a cetăţenilor vizavi de fenomenul discriminării. Or polemicile în jurul acestei legi, că ar fi destinată exclusiv comunităţii LGBT, au creat o percepţie eronată spune avocata Irina Burac-Mihalachi:
„O problemă accentuată este perceperea incorectă de către societate a fenomenului discriminării, fapt ce s-a datorat informării eronate în privinţa scopului şi obiectivilor legii încă din perioada adoptării acesteia.”
Din octombrie 2013, de când Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării înregistrează şi examinează reclamaţii, aproape 200 de persoane s-au plâns de discriminare. Cele mai multe persoane au reclamat îngrădirea accesului la bunuri şi servicii publice, la justiţie şi la educaţie, la obţinerea unui loc de muncă. Cele mai multe plângeri vin din partea persoanelor cu nevoi speciale, definite, de altfel, în limbajul curent prin termenul discriminatoriu „persoane cu dizabilităţi”.
