Operaţiunea „Geminei”
Pe de altă parte, Cloos a avut sarcina să impună şi prin intermediul cercului său o viziune asupra istoriei moderne a României în conformitate cu linia istoriografiei oficiale naţional-comuniste. După venirea la putere a lui Nicolae Ceauşescu, în 1965, istoria devine şi un instrument de răfuială cu minoritatea maghiară. Întreţinerea unei atmosfere conflictuale cu maghiarii avea menirea să distragă atenţia populaţiei de la problemele economice interne care se agravau din ce în ce mai mult. Pe de altă parte, starea de tensiune creată artificial prin incitarea instinctelor naţionaliste ale populaţiei urma să legitimeze politica de independenţă a lui Ceauşescu faţă de Moscova şi ţările satelite vecine. În acest context are loc treptata reînviere a unor mituri naţionale, integrarea unor elemente ideologice, preluate din arsenalul ultranaţionalismului interbelic, în propaganda de partid şi un lent proces de reabilitare a unor personalităţi controversate.
În 1968, propaganda regimului pregăteşte cea de-a 50-a aniversare a alipirii Transilvaniei de România, exprimată prin participanţii la adunarea de la Alba Iulia, de la 1 decembrie 1918, inclusiv prin canale diplomatice şi „agentură”, adică prin reţelele poliţiei politice active în străinătate. La reflectarea narativă a aniversării „Geminei”, precum apare denumirea conspirativă a Ardealului în documentele Securităţii, urma să contribuie şi Fritz Cloos. În acest scop, el trebuia să sugereze editorilor ziarului „Siebenbürgische Zeitung” accentele tematice care să cuprindă articolele dedicate zilei de 1 decembrie 1918. Prin reliefarea atitudinii pozitive a minorităţii germane faţă de unirea Transilvaniei cu România, urma să se evidenţieze, prin contrast, politica de deznaţionalizare la care au fost supuse naţionalităţile din vechea monarhie austro-ungară, în special în provinciile administrate de către autorităţile de la Budapesta. Operaţiunea viza discreditarea maghiarilor şi impunerea ideii unei continuităţi a iredentismului în rîndurile minorităţii ca pericol la adresa statului naţional român.
În urma sarcinilor primite de la Bucureşti, Cloos a încercat să convingă conducerea asociaţiei saşilor şi editorii ziarului lor să publice textul declaraţiei istorice în favoarea unirii din 1918, a unor saşi din Mediaş, cît şi prezentarea unor cărţi şi materiale de propagandă legate de acest eveniment, destinate, în primul rînd, exilului. Aceste materiale au fost difuzate şi răspîndite de aparatul diplomatic, în cazul de faţă, de către ambasada României din R.F. Germania, deschisă cu prilejul stabilirii relaţiilor diplomatice cu Germania occidentală, în 1967. Cloos raportează pe larg despre propunerile pe care le-a făcut privind articolele din ediţia programată a ziarului, dedicată unirii, cum au fost primite sugestiile sale şi ce discuţii şi controverse au stîrnit ele între factorii de decizie.
Într-un raport al rezidenţei din Viena trimisă centralei din Bucureşti, se schiţează sarcinile trasate lui „Konrad” şi despre întîlnirea preşedintelui asociaţiei saşilor, Erhard Plesch, preşedintele Landsmannschaft-ului al şvabilor, Michael Stocker şi a publicistului şi analistului Hans Hartl cu trei diplomaţi de la Ambasada României. În cursul întrevederii, se precizează în raportul rezidenţei, s-a discutat despre „marcarea” celor „50 de ani de la realipirea Ardealului la România”. În acelaşi raport mai este citat agentul „Konrad” care a informat Securitatea că Plesch îşi va însuşi sugestiile primite, fiindcă „este o fire care întotdeauna a nutrit sentimente anti-maghiare”.
Materialul care s-a publicat în cele din urmă în „Siebenbürgische Zeitung” cuprindea trei articole, unul nesemnat, cu accente favorabile României, în care se vorbeşte despre festivitatea dedicată Unirii, organizată la Ambasada României, şi despre declaraţiile ambasadorului Constantin Oancea şi cele ale fostului rector al Universităţii din Cluj, prof. Constantin Daicoviciu. Al doilea articol este semnat de către un apropiat al lui Cloos, Otto Rudolf Ließ , fost membru al biroului de presă, cultură şi propagandă al GEG, stabilit după război în Austria, în care sintetizează alocuţiunea rostită de ambasadorul român din Viena, Gheorghe Pele. Cel de-al treilea articol, de-asemenea nesemnat, este o sinteză a unei conferinţe ţinute de Daicoviciu despre „înfiinţarea şi evoluţia statului naţional român”.
Pe lîngă sarcina de influenţare a politicii culturale şi a istoriografiei apropiată organizaţiei repatriaţilor germani din România, stabiliţi în R.F.G., Cloos a furnizat Securităţii şi informaţii utile din punct de vedere operativ, legate de politica de emigrare şi de rolul serviciului secret vest-german (organizaţia Gehlen, mai tîrziu BND) şi cel al organizaţiei umanitare amnesty international cît şi de preocupările legionarilor din exil .
La îndemnul Securităţii, Cloos a refuzat să ocupe vreo funcţie în cadrul asociaţiei repatriaţilor. În acelaşi timp, a fost sfătuit să intre în Partidul Social-Democrat şi să influenţeze politica de emigrare. În 1976, devine chiar referent al partidului pentru probleme legate de reîntregirea familiilor. Controlul emigrării şi încasarea unor sume enorme de către statul comunist român pentru fiecare persoană „strămutată” este un alt capitol dintr-o piesă în care Fitz Cloos şi-a jucat rolul scris de ofiţeri de Securitate.
Într-un necrolog publicat, în 2004, într-un ziar al repatriaţilor, Fritz Cloos este elogiat pentru „meritele sale trainice” în răspîndirea unor aspecte ale istoriei recente şi pentru activitatea sa pentru reîntregirea familiilor despărţite.
Bibliografie selectivă:
Arhiva CNSAS: fond D (documentar), SIE (Serviciul de Informaţii Externe), P (penal), I (informativ), R (reţea).
SIE 2732, 24 volume; D 13381, 45 volume; I 153639, 15 volume; P 742, 13 volume; P 331, 8 volume, R 249556, 1 volum;
(Sfîrşit)
Addenda:
[1961 nedatat. Raport al lui „Lăzărescu Ioan” – alias „Mihăilescu Gheorghe”, „Konrad”, „Radovan”, „Kaiser”, „H3”, „Marton”, „Martin” - în care face o trecere în revistă a persoanelor pe care le-ar putea contacta în Republica Federală Germania unde urmează să fie trimis de către Securitate în misiune, pentru a le exploata informativ]
RAPORT[1]
În anul 1956, după întoarcerea din U.R.S.S. m-am hotărît să colaborez cu organele Securităţii Statului Român. Motivele sînt următoare: Eu sînt fiu de muncitor, am fost din tinereţea mea muncitor şi adept al ideilor socialiste. Încă din anul 1927 am făcut cunoştinţă cu ideile marxiste într-un cerc al tineretului german din Braşov. Plecînd în anul 1929 în Germania am devenit treptat „Naţional-Socialist” (hitlerist). Mişcarea muncitorească germană a cedat atunci în faţa hitlerismului şi eu ca şi alte mii de muncitori germani am fost dus în eroare de ideile aşa zise socialiste ale fascismului german. Am spus a cedat deoarece eu apreciez că dacă Partidul Comunist din Germania ar fi fost şi bine condus cum era de puternic putea pe baricadă să hotărască victoria.
Am luat parte după întoarcerea în ţară în 1930 la organizarea şi apoi activitatea tineretului fascist german din România şi am devenit şi un conducător pe această linie.
În anul 1938 am făcut cunoştinţă prima dată cu munca informativă a S.D.-ului[2] al cărui colaborator am devenit. În anul 1940 am devenit în cadrul „Grupului Etnic German” conducător al organizaţiei muncitorilor germani din România – D.A.R.[3] – în care post am rămas pînă la 23 august 1944. Totodată am participat şi la munca informativă a S.D.-ului în România, chiar şi după 23 august pînă la arestarea mea din partea organelor sovietice în martie 1945.
La cercetările de la Moscova, prima dată eu am declarat în faţa locot. col. SOCOLOV şi a maiorului din serv[iciul] de anchete TABACOV că eu sînt de acord să colaborez cu partea socialistă adevărată fiindcă într-adevăr am ajuns – prin grele încercări şi experienţe de viaţă – la convingerea că singurul drum şi singura metodă de a înfăptui socialismul pe plan general politic de stat este cel arătat de Lenin şi înfăptuit prin partidele comuniste.
În anul 1945 probabil însă propunerea mea a putut fi luată în consideraţie ca din oportunism şi astfel am intrat în lagărul de educaţie prin muncă din care am ieşit în anul 1955[4].
În 1956 eu am repetat încă o dată din proprie iniţiativă propunerea mea în faţa organelor de securitate din R.P.R. şi de această dată cărarea mea a fost aprobată spre marea mea satisfacţie[5].
Am devenit astfel conştient de hotărîrerea mea – agent al serviciului de securitate din R.P.R. – unde am putut da dovadă de atitudinea mea adevărată faţă de clasa muncitoare internaţională. Fiindcă eu prin munca mea din anul 1956 în R.P.R. au vrut nu numai să aduc un aport intern, ci şi mulţumirea mea faţă de Uniunea Sovietică şi conducătorii ei care mi-au dat posibilitatea de a începe o nouă viaţă. Mi-a fost dată posibilitatea de a mă reabilita prin munca practică şi pe tărîm informativ în faţa clasei muncitoare faţă de care am făcut atîtea greşeli în trecut. A fost dovedit încă o dată în plus ce spune proverbul rusesc: „Mai bine mai tîrziu decît niciodată”.
Fiind lupta în continuare pe plan internaţional şi în special pe linia problemei germane contribuţia mea nici acum nu este tîrzie.
Mi-au fost create condiţii de lucru pe linie informativă în R.P.R. în aşa fel că eu m-am convins treptat că aceste metode folosite trebuie să aducă roade practice şi pentru poporul german. Ideea de a lucra în Germania occidentală, partea capitalistă burgheză a Germaniei al cărui adversar convins am rămas şi sînt, nu m-a părăsit niciodată[6]. Eu aş fi bucuros şi foarte mulţumit dacă se va accepta ca prin posibilităţile ce le am de a da un randament şi mai mare în lupta mea, să activez în Germania însăşi.
Prin această muncă în R.F.G. eu aş putea duce un randament şi mai mare potrivit convingerilor mele faţă de victoria definitivă a socialismului.
Metodele cunoscute de mine de muncă de informaţii sînt destul de diferite. Eu pot considera astăzi însă cu mare satisfacţie că metodele şi spiritul de muncă întrebuinţată cu mine în cadrul colaborării cu organele securităţii Republicii Populare Romîne m-au convins definitiv că şi pe linia informativă noi vom învinge.
Mi-au fost create şi condiţiile unei deplasări în Germania. N-au fost făcute greşeli care m-ar putea compromite, dimpotrivă terenul a fost în aşa fel pregătit că o plecare a mea în R.F.G. (dat fiind persoana mea ca fost conducător hitlerist) se poate considera normală, fiindcă există precedente de asemenea cazuri. Mă refer la plecarea lui Samoil Liebhardt[7] şi Michael Bergel[8] în R.F.G., foste cadre ale S.D.-ului. Mă refer la plecarea „personalităţilor” ca profesorul T şi G [nume anonimizat de noi – W.T.] din or. Stalin, care au fost consideraţi exponenţii burgheziei fasciste sau la apropiata plecare a fostului primar al or. Sibiu şi fost conducător fascist R [nume anonimizat de noi – W.T.]. Acestea sînt numai cîteva cazuri din ultimul timp, mai importante, după multe alte cazuri în trecut şi probabil vor fi şi în viitor.
La întrebarea de ce autorităţile R.P.R. au acordat vize de ieşire unor oameni de teapa mea, din discuţiile pe care le-am purtat cu o serie de elemente marcante din rîndul saşilor, inclusiv Bergel, Liebhardt şi Depner[9] reiese că aceasta s-ar datora:
- Organele R.P.R. nu mai au nici un interes în legătură cu fostele cadre hitleriste, cel mai bine pot explica prin afirmaţia lui Bergel că „organele M.A.I.[10] ne-au scos din evidenţă şi au pus actele la dosar, s-au convins că nu acţionăm politic şi decît să ne supravegheze ne dă drumul să plecăm din ţară”. Aşa vorbesc foştii fascişti, vorbesc de cei marcanţi.
- R.P.R., în cadrul politicii sale generale de coexistenţă paşnică, a încadrat şi problema plecării în R.F.G. a unor saşi printre care pleacă şi unii foşti hitlerişti marcanţi.
- Se acordă vize de ieşire şi pe considerentul de a crea o bază, dacă se poate spune, pentru ca într-un viitor să se poată crea relaţii cu R.F.G.
- Unii susţin că se acordă viză de ieşire de către autorităţile R.P.R. şi pentru a crea relaţii economice bune cu R.F.G.
Pe de altă parte atît cei din R.P.R. cît şi cei din R.F.G. consideră că sînt convinşi că Bergel, Liebhardt şi mulţi alţii au obţinut viza de ieşire din ţară pe baza acţiunilor întreprinse de „Crucea Roşie” din R.F.G. prin avocatul Garlepp din Stuttgart şi omul acestuia, avocatul Şerbănescu din Bucureşti[11].
Şerbănescu este bănuit că ar fi agentul Securităţii sau alţii spun că este în bune relaţii cu M.A.I. aşa cum şi Garlepp are relaţii cu organele de informaţie ale R.F.G.-ului. Toţi spun însă că Şerbănescu lucrează acoperit (oficial) faţă de M.A.I. care decide cine şi cui să se dea viză de plecare.
Iarăşi vin cu explicaţia că organele M.A.I. sînt interesate ca foştii fascişti să plece din ţară pentru a nu mai fi nevoie de a-i supraveghea aşa cum se face cu legionarii care n-au unde să plece şi trebuiesc fie supravegheaţi fie băgaţi la închisoare, aşa spunea Liebhardt şi ceilalţi din „grupa noastră”.
Cei din R.F.G. (în special fostele cadre hitleriste din România) sînt convinşi că prin banii ce se dau lui Garlepp şi acesta la rîndul său îi trimite lui Şerbănescu sau prin depuneri de bani în alte locuri de către cei din R.F.G. să poată obţine viză de ieşire din ţară.
Ei explicau că valuta este necesară autorităţilor R.P.R. pentru nevoile comerciale şi de aceea acceptă ca cei din R.F.G. să dea bani pentru vize de ieşire unor oameni care sînt indezirabili pe teritoriul R.P.R. şi nu au nimic de pierdut în acest sens.
Pentru mine – este arhiştiut – că cei din R.F.G. au luptat mult încă din anul 1956 ca să obţină viză de ieşire din ţară atît pentru mine cît şi pentru „grupa” adică: Liebhardt, Bergel, Depner, Stürmer[12], Albrich[13], Witting[14] şi Schastauber[15]. Toţi foste cadre hitleriste şi agenţi ai spionajului hitlerist.
Cum Liebhardt şi Bergel „au reuşit” să plece, nu va fi suspect că „reuşeşte” să plece Depner şi eu.
Cred că la puţin timp după mine ar fi bine să plece – Witting fost fruntaş al tineretului fascist, în 1944 a fost paraşutat în spatele frontului iar acum e angajat la Filarmonica de stat din Sibiu, însă foarte bolnav şi mult nu mai are de trăit.
- Părinţii lui Stürmer, oameni de peste 65 ani, tatăl neinteresant (pentru organele M.A.I.) însă produc impresie fiind părinţii lui Stürmer[16]. Aceasta ar acoperi bine faptul că R.P.R. are interes să scape de anumiţi nemţi, foşti burghezi şi foşti mari fascişti.
Aş mai propune ca concomitent cu plecarea mea şi a lui Depner[17] să se dea viza de ieşire şi unui element mai marcant din regiunea Timişoara. Eu nu cunosc un caz concret, ar fi bine [ca] dv. să studiaţi. În ceea ce priveşte restul membrilor grupei române, ca ulterior de la caz la caz, pe baza normelor în vigoare şi a intervenţiilor ce se vor face să se aprecieze de dv. dacă să primească sau nu viza de ieşire.
Deşi plecarea mea poate să aibă loc, eu voi continua să depun toate eforturile pentru cauza socialismului, conform instrucţiunilor şi condiţiilor ce vor fi fixate de dv. în mod disciplinat, benevol, ca un luptător căreia i-a fost dată încrederea şi voi răsplăti cu încredere şi fidelitate faţă de cauza socialismului.
O singură condiţie pun şi eu şi anume ca la momentul şi timpul potrivit să fiu reabilitat oficial faţă de clasa muncitoare pentru care eu lupt.
X
X X
În ce priveşte viaţa mea particulară după ce voi ajunge în R.F.G.
a) dacă relaţiile cu rubedeniile vor decurge normal mă voi stabili la Sindelfingen, oraş lîngă Stuttgart, unde am pe Karl şi Frida REINERTH. Karl este profesor de liceu, iar soţia lui este sora soţiei mele. Ei au obţinut vize de intrare pentru noi în R.F.G. Celelalte rude şi anume:
- P [nume anonimizat – W.T.], muncitor superior într-o întreprindere din Mönchen-Gladbach (Renania) frate cu soţia mea.
- P [nume anonimizat – W.T.], funcţionar de poştă în Australia, oraşul Adelaida, frate cu soţia mea.
- socrii (soacra se află deja acolo)
- C, dactilografă la întreprinderea comercială de la Berlin West [nume, alte date şi adresa anonimizate de noi – W.T.].
- Toţi cei de mai sus socotesc că eu cu familia să mă stabilesc în Sindelfingen sau în Stuttgart sau în jurul Stuttgart-ului.
b) se poate însă, aşa după cum cunosc după ce ajung în R.F.G., să fiu îndreptat de către prietenii de acolo – aşa cum a fost îndreptat şi Liebhardt – de a mă stabili în reg.[iunea] Saar, unde se poate căpăta mai uşor locuinţă şi probabil şi serviciu.
Dacă ei ca prietenii mei s-au „luptat” să mă aducă în R.F.G. mă dirijează să mă instalez în Saar cred că nu trebuie să refuz cel puţin pentru o primă perioadă de timp.
În ce priveşte ocupaţia mea.
În primele 2-4 luni va trebuie să mă ocup ca orice „sas” ajuns în R.F.G. de a obţine:
a. suma cheltuielilor pentru deplasarea din R.P.R. în R.F.G. care se cifrează în jurul 1000 mărci şi este plătită de statul vest-german.
b. suma de cca. 10.000 mărci care este primită de fiecare fost condamnat URSS tot de la statul vest-german.
X
X X
În acest timp eu voi studia şi mă voi angaja în următoarele:
1. E [nume şi date anonimizate – W.T.], trimis de mine în Germania la specializare, este director al unei întreprinderi de fabricare şi comercializare a furnirului.
Eu care m-am specializat în comerţul de furnir în ultimii trei ani tot să mă angajez ca voiajor al acestei întreprinderi care se află lîngă Stuttgart direcţia Nürnberg.
De altfel [anonimizat – W.T.] [ea] a fost în urmă cu două luni în străinătate a aranjat această problemă cu [el], care a spus: „Să vie cît mai urgent că-l angajez”.
Propietarul întreprinderii are numai un fiu care este medic şi nu se ocupă de întreprindere [anonimizat – W.T.]. Cred că angajarea mea la această întreprindere va fi pentru un început cea mai potrivită, căci mi-ar da posibilitatea să circul în oraşele care m-ar interesa şi aş putea face şi deplasări în alte ţări. Ca să nu bată la ochi aş putea să atrag în această afacere cu furnirul şi pe Willy Depner.
2. În cazul că cele proiectate mai sus nu ar corespunde intereselor mele, adică aş avea greutăţi în îndeplinirea sarcinilor mele, mă gîndesc la următoarele:
B [nume anonimizat – W.T.] din Bucureşti, fost şeful fostelor pivniţe regale în perioada războiului a dus activitate hitleristă, însă a făcut mari afaceri cu firma „Meinl Julius” din Viena şi cu Baronul [nume, anonimizat de noi – W.T.]. El, B [nume anonimizat – W.T.], astăzi nu mai are capital propriu în străinătate, are o casă-vilă în Elveţia şi ceva bani de primit de la „Meinl” şi o moştenire din partea soţiei originare din Germania. El însă dacă ar fi în R.F.G. ar putea obţine credite, dat fiind vechile sale legături de afaceri şi capacitatea sa recunoscută în străinătate în rîndurile comercianţilor şi fabricanţilor de vinuri. B [anonimizat – W.T.] susţine că G [anonimizat – W.T.], marele proprietar de pivniţe de vinuri s-a angajat faţă de el că dacă reuşeşte să ajungă în R.F.G. îi pune un capital la dispoziţie cu condiţia însă să facă tot posibilul să-l aducă şi pe el (G [anonimizat – W.T.]) în străinătate.
Capitatul se cifrează în jurul a două milioane mărci şi aparţine de fapt al unui cumnat al lui G [anonimizat – W.T.] care a fost subsecretar de stat la „Ministerul înzestrării armatei” şi aceşti bani provin din „recompesele” ce i s-au dat acestuia de către concernul „Krupp” pentru „merite” în [executarea] diferitelor comenzi pentru statul burghezo-moşieresc român.
Eu aş propune ca dv. într-un fel în care să nu mă deconspire să obţineţi aceşti bani pentru statul R.P.R.
Ulterior, dacă problema mea cu furnirul nu merge, ar fi bine ca să se dea viza lui B [anonimizat – W.T.] după ce eu în R.F.G. – prin Garlepp – mă voi ocupa de scoaterea lui din ţară. B [anonimizat – W.T.] mi-a promis că dacă ajunge în străinătate mă va lua ca asociat în afacerile cu vinuri, ceea ce nu ar fi rău căci mi-ar da posibilitatea să mă deplasez în alte ţări.
c)[18] S-ar putea ca Auner Kurt sau alţii să mă angajeze într-o organizaţie de spionaj sau într-o organizaţie de emigranţi. Eu cred că nu pot refuza o asemenea ofertă.
d) În cazul că nici una din variantele de mai sus nu sînt accesibile, eu cred că va trebui să găsesc o ocupaţie de afaceri „pe picior” [propriu]. De exemplu, un mic magazin de articole de artizanat în oraşul Stuttgart.
În nici un caz nu voi lua un serviciu unde am un program fix deoarece aşa după cum am discutat încă mai demult cu Depner, Bergel, Liebhardt şi ceilalţi, că eu nu mai vreau să am şefi şi dipoziţii de la ei şi vreau să trăiesc cum se spune „nu muncesc pentru că n-am timp să cîştig bani”.
Dintre toţi, Liebhardt este de aceeaşi părere cu mine. Bergel ar vrea să facă afaceri, însă este comod, iar Depner are o fire care nu este pentru afaceri, însă cred că am să reuşesc să-l atrag şi pe el în afaceri.
Toţi în general vor să nu aibă servicii cu programe fixe, fiindcă „au suferit destul după 1944 şi ce mai au de trăit să trăiască liniştiţi”.
Aş fi de părere ca fiul meu să-l dau la Viena să urmeze Academia Comercială unică în felul ei (comerţ exterior), ceea ce în R.F.G. nu se găseşte. Poate să intre acolo prin relaţiile ce le am cu fostul coleg de lagăr, Reissner, profesor şi expert internaţional de economie, cu vaste legături printre capitaliştii europeni, ca om „un sac fără fund” de la care poţi afla permanent lucruri interesante.
De asemenea, legăturile mele din Austria mă vor ajuta să-l întreţin la această academie. Pe de altă parte existenţa fiului meu în Austria ar acoperi deplasările mele în Austria, unde am un cîmp de activitate destul de larg şi pot obţine informaţii preţioase şi dat fiind că Austria este neutră se poate şi mai uşor să mă întîlnesc cu legătura.
X
X X
În ce priveşte comportarea, atitudinea şi modul cum să îndeplinesc sarcinile, adică culegerea informaţiilor prea multe nu am nevoie să mi se spună, ar rămîne ca problema care să fie atitudinea mea politică?
Prima ar fi: să urmez cursul pe care îl vor lua Depner, Liebhardt şi Bergel, adică dacă ei se înscriu în vreun partid sau organizaţie să mă înscriu şi eu, iar dacă nu se înscriu nici eu să nu mă înscriu.[19] Aceasta ar fi necesar căci pînă în 1944 am fost împreună, în URSS am fost cu toţii şi după ce ne-am întors în ţară din 1955 şi pînă în prezent am fost o grupă „cu aceeaşi comportare, atitudine, concepţii şi idei”. Să mă despart de ei în R.F.G. ar fi suspect.
Mai mă gîndesc la o problemă care nu este destul de studiată deocamdată şi anume: să creez în R.F.G. şi Austria un cerc de foste cadre hitleriste din România care să aibă ca scop în faţa celor din R.F.G. şi a saşilor din R.P.R. activitatea de scoatere a saşilor şi şvabilor din R.P.R.
O astfel de activitate duce statul vest-german şi guvernul prin „Crucea Roşie” şi prin organizaţia de emigranţi saşi şi şvabi, însă ei acţionează public, fac şedinţe, propagandă etc.
„Cercul” meu însă va avea ca sarcină să mişune pe lîngă personalităţile politice pentru a influenţa această problemă. Astfel mi-ar da posibilitate mie şi „colegilor” mei să venim în contact cu o serie de probleme concrete şi în special cu cele ale spionajului. Desigur aceasta mai trebuie gîndit în ce măsură lezează sau nu statul nostru[20].
X
X X
Eu aş putea obţine informaţii despre activitatea de spionaj dusă împotriva R.P.R. şi alte ţări socialiste, despre agenţii care se află în ţară, pe cine pregătesc a trimite etc. prin relaţiile ce le am cu persoanele de mai jos de a căror încredere mă bucur:
- Auner Kurt, care lucrează şi acum, am fost colegi în activitatea informativă şi am fost superiorul lui pe linie politică. Întotdeauna m-a stimat. –
Cred că voi fi bine primit de el bazîndu-mă mai ales pe faptul că Roland Günns[21] - care nu avea poziţia ce o aveam eu faţă de Auner – după ce s-a întors din URSS, în 1955, a început să lucreze cu Auner Kurt.
- Roland Günne care lucrează şi acum, mi-a fost prieten intim şi se ocupă cu aducerea mea în R.F.G.
- F, T, B [nume anonimizate – W.T.] din R.F.G. Kastenhuber Hans[22] din Austria şi alţii pe care îi ştiu încă de aici (cum sînt Kindl Paul[23], Maurus [ilizibil][24], Minnich Franz Adam[25] – Neidenbach Dominik[26], S [anonimizat – W.T.], „spioni din sînge”) care pînă nu demult au lucrat cu americanii.
De la aceştia pot afla cel puţin ce agenţi au existat în ţară cînd lucrau ei şi desigur că acum mai sînt şi ei (sau cîţiva dintre ei) pe lîngă spionii activi.
Toţi cei arătaţi mai sus au fost subalternii mei, spunîndu-mi toate intimităţile, iar azi majoritatea lor se ocupă să pot pleca din ţară.
- Hermann..... care este şeful (sau în conducerea serviciului) de informaţii de presă al M.A.I.-ului din Bonn. A fost subalternul meu şi am fost în relaţii bune, cunoscîndu-ne şi din activitatea de spionaj la S.D.
- S, S, S [nume anonimizate – W.T.] din R.F.G., Otto Liess[27], Otto Parsch[28] şi T [anonimizat – W.T.] din Austria, toţi foştii mei colaboratori pe linia S.D. Am fost şeful lor politic şi cu toţii în relaţii intime. După cîte simt eu din ştirile despre ei, şi după cum eu îi cunosc cred că aproape toţi sînt în legătură sau cel puţin informaţi despre activitatea de spionaj curentă.
Toţi –S [anonimizat – W.T.] este şeful cercului – care se ocupă cu aducerea mea în R.F.G. Mulţi din cei de mai sus mi-au trimis şi ajutoare.
Mai există o serie de foşti agenţi Abwehr, care dat fiind că însuşi Gehlen a fost la Abwehr, sînt atraşi în serviciul lui Gehlen, aşa cum sînt:
- Bruckner Wolfram[29] medic la Linz.
- L, Dr. L, M, W [nume anonimizate de noi – W.T.], ultimii doi cunoscuţi în URSS. M [anonimizat – W.T.] spunea, că ajuns în R.F.G., va intra la fostul său şef Gehlen.
Bruckner şi ceilalţi au fost colegi cu mine de funcţie, am fost prieten intim cu ei, şi astăzi îmi trimit pe diferite căi salutările lor.
2. Pot obţine informaţii despre emigraţie în special, intenţiile lor şi în mod deosebit activitatea lor informativă prin:
- Scheiner Herwart[30], Plesch Erhard[31], Staedel Wilhelm[32], Schlandt Hermann, Hönig[33], H. Hartl[34] şi mulţi alţii care deţin funcţii de conducere în emigraţia săsească. Toţi mi-au fost subalterni şi colaboratori pe linie politică şi mă stimau.
- Fraunhoffer Ewald[35], deputat în Bundestag[36], Komanschek Sepp[37], Stürmer Julius[38], Ludwig[39], Anton Valentin[40] şi alte vîrfuri ale emigraţiei şvăbeşti.
X
X X
Menţionez că la aceştia din conducerea emigraţiei nu pot şti unde începe şi unde se termină activitatea lor de emigranţi şi sînt intercalaţi şi în mod cert au legături cu spionajul.
- HORIA SIMA[41] a locuit clandestin la socrul meu cînd „se trăgeau sforile”, în toamna anului 1940 pentru venirea lui la putere. În 1941 din însărcinarea lui Himmler[42] am avut un rol de conducere în organizarea adăpostirii şi fugii lui din ţară. Mă cunoaşte personal.
- Papanace[43] care m-a cunoscut la discuţiile ce au avut loc în septembrie 1940 la Berlin, la generalul SS Berger Gottlieb[44], care cerea ca Papanace să intervină la Horia Sima pentru înarmarea şi instruirea membrilor legionari împreună cu cei din „Grupul Etnic German” în scopuri militare la fel ca şi detaşamentele SS din Germania. La aceste discuţii au participat Papanace, Otto Liess şi eu.
După cca. 2-3 luni l-am întîlnit în Bucureşti cu ocazia unei recepţii la preşedinţie.
3) Mai am foarte mulţi prieteni şi cunoscuţi printre fostele cadre hitleriste din Germania şi alte ţări, despre care ştiu că se află în diferite poziţii şi situaţii în R.F.G., de la care oricînd pot afla lucruri intersante.
Dintre aceştia ştiu că ocupă o funcţie în aparatul de stat următorii:
- Z [anonimizat – W.T.], fost diplomat hitlerist, acum în diplomaţia vest-germană în care mai este şi:
- S [anonimizat – W.T.], fost diplomat la Bucureşti.
- Goldschmidt, locţiitorul şefului „Grupului Etnic German din Ungaria”, acum în Ministerul Refugiaţilor.
„Lăzărescu Ion”
ACNSAS, SIE 2732, vol. 2, ff. 5-16
[1] Întregul dosar este microfilmat, pe alocuri degradat şi uneori foarte greu de citit.
Transcriere dactilografiată.
Pe margine, scris de mînă de către un ofiţer: „Aprobat de conducerea ministerului”. Toate cuvintele evidenţiate sînt subliniate în dactilogramă.
Unele propoziţii care conţineau greşeli gramaticale şi ortografice au fost corectate tacit. Cuvinte şi explicaţii suplimentare în paranteze drepte [ ] au fost adăugate de noi.
[2] S.D.- Sicherheitdienst- serviciul secret nazist extern, alături de Gestapo-ul, Geheime Staatspolizei – poliţia secretă de stat internă, SS-ul, Schutzstaffel - batalioanele de asalt şi NSDAP-ul, Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei – Partidul Naţional-Socialist Muncitoresc German, au fost condamnate în cursul proceselor de la Nürnberg drept organizaţii criminale. S.D.-ul avea o largă reţea informativă în România. Ofiţerul S.D. care între 1941 şi 23 august 1944 a condus în România această reţea a fost SS-Hauptsturmführer-ul Kurt Auner, nominalizat şi în declaraţiile date de către însărcinatul pentru „probleme evreieşti” de la Ambasada Germaniei naziste din Bucureşti, Gustav Richter, serviciului secret sovietic, după 23 august 1944 cînd a fost arestat (BStU, MfS-HA IX/ 11, ZR943 A3, ff. 29-47). Pentru alte date legate de activitatea însărcinatului S.D., Auner, în România, a se vedea: Johann Böhm, Hitlers Vasallen der Deutschen Volksgruppe in Rumänien vor und nach 1945, (Vasalii lui Hitler în Grupul etnic german din România înainte şi după 1945), Peter Lang Verlag, Frankfurt am Main 2006, pp. 168-169 şi id., Nationalsozialistische Indoktrination der Deutschen in Rumänien 1932-1944, (Indoctrinarea naţional-socialistă a germanilor din România 1932-1944), Peter Lang Verlag, Frankfurt am Main 2008, pp. 119-120.
[3] D.A.R. - Deutsche Arbeiterschaft Rumäniens – Muncitorimea Germană din România, organizaţie satelit a Partidului Naţional-Socialist Muncitoresc German (NSDAP) al Grupului Etnic German din România (GEG) cu aproximativ 20.000 de membri. Potrivit istoricului Johann Böhm, organizaţia a fost înfiinţată în martie 1941 şi a jucat un rol important la îndoctrinarea populaţiei minoritare germane din România din perioada dictaturii fasciste a lui Ion Antonescu (Cf. Johann Böhm, Nationalsozialistische indoktrination..., op.cit, pp. 127-128).
[4] Din cauza unor lacune de exprimare şi de scriere în limba română anumite propoziţii formulate de către Fritz Cloos sînt confuze. În notele pe care le-a transmis în decursul anilor ofiţerilor săi de legătură, cunoştinţele sale de limba română devin şi mai precare, aşa încît la un moment dat conducerea de la Bucureşti propune să-şi scrie rapoartele în limba germană, ceea ce diminuează riscul unor confuzii (Cf. Raport privind analiza activităţii inventatorului „Kaiser” în cursul anului 1975, document dactilografiat, 28 octombrie 1975, ACNSAS, SIE 2732, vol. 24, ff. 544-548).
[5] Fritz Cloos acceptă pe data de 1 aprilie 1956 să devină colaborator neoficial al Securităţii (Cf. ACNSAS, SIE 2732, vol. 1, ff. 16-17).
[6] Cf. Sosirea lui Cloos în R.F.G., menţionată în presa saşilor refugiaţi: „In die Bundesrepublik zugewandert. Nach Baden-Württemberg”, în: Siebenbürgische Zeitung, nr. 8 din 15 august 1961, p. 5.
[7] Samuel Liebhardt, Untersturmführer SS, activist GEG, colaborator S.D. în România.
[8] Michael Bergel (n. 1919, Rîşnov), colaborator S.D., condamnat după 23 august 1944, eliberat dintr-un lagăr sovietic în 1955, emigrează în iunie 1960 în R.F.G., încadrat, potrivit agentului Cloos, în „Serviciul Gehlen”, adică în Serviciul Federal de Informaţii – Bundesnachrichtendienst - , B.N.D. (Cf. Fişă personală a lui Bergel, nume scris greşit deseori „Berger”, ACNSAS, SIE 2737, vol. 6, ff. 386-392), conspirat în dosarele Securităţii sub numele de „Bonte” (ibidem, vol. 7, f. 33).
[9] Willy Depner (1916-1982), unul din conducătorii Partidului Nazist German din România, membru al SS-ului, participant al grupului de legionari ai lui Horia Sima şi de etnici germani apropiaţi de conducătorul Partidului Naţional-Socialist Muncitoresc German (NSDAP) din România, Andreas Schmidt (1912-1948?), paraşutaţi în România după 23 august 1944, în spatele frontului. Depner a fost arestat la începutul lui 1945, condamnat şi deportat într-un lagăr sovietic de unde a fost eliberat în 1955, stabilindu-se la Braşov. (Alte detalii privind biografia lui Depner la Johann Böhm, Hitlers Vasallen…, op. cit, pp. 213-223.)
[10] M.A.I. – Ministerul Afacerilor Interne
[11] Despre scoaterea germanilor din România şi activitatea unor intermediari ca avocatul Ewald Garlepp a se vedea ampla lucrare semnată de Florica Dobre, Florin Banu, Luminiţa Banu, Laura Stancu, Acţiunea „Recuperarea”. Securitatea şi emigrarea germanilor din România (1962-1989), Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2011.
[12] Viktor Stürmer (1914-1990), pictor, profesor la liceul german din Timişoara, Banaţia, respectiv şcoala Prinţul Eugen (Prinz Eugen Schule) – controlată de către nazişti – activist politic, colaborator S.D., în cadrul Grupului Etnic German, ascuns între 23 august 1944 şi aprilie 1947, condamnat, deportat într-un lagăr sovietic, eliberat în 1955, emigrează în 1970 în R.F.G. (Cf. Anton Peter Petri, Biographisches Lexikon des Banater Deutschtums, Th. Breit Druck + Verlag GmbH, Marquartstein 1992, pp. 1900-1901). Potrivit dosarului „Radu Constantin”, SIE 4098, vol. 1, Stürmer a fost arestat în 1946 (ff. 23-28) şi a emigrat în 1971 în R.F.G. (f. 89). Cloos insistă în rapoartele trimise Securităţii ca lui Viktor Stürmer să nu i se acorde viză de ieşire din România, pe motiv că el ar putea „periclita anumite cazuri” şi „este un pericol pentru agentura noastră, aflată în exterior. În primul rînd pentru ’KONRAD’”, notează cpt. Ion Oprea într-o notă raport din 20 mai 1965 privind pe Viktor Stürmer (Cf. ACNSAS, SIE 2732, vol. 9, ff. 265-266). Într-un raport din 27 septembrie 1969, „Konrad” sugerează din nou Securităţii să nu i se dea paşaport lui Stürmer: „Din punctul meu de vedere, venirea lui Stürmer nu este doribil”(ibid, vol. 14, ff. 508-509).
[13] Gerhard Albrich, membru al conducerii GEG, profesor de sport, paraşutat în decembrie 1944, arestat şi condamnat în Uniunea Sovietică, eliberat în 1955, în 1965 emigrează în R.F. Germania.
[14] Horst Witting, GEG, paraşutat în ianuarie 1945 în spatele frontului împreună cu legionari şi alţi activişti GEG.
[15] Probabil Egon Schestauber, conspirat „Sauer”, plecat din România pe 26 martie 1964 (Cf. ACNSAS, SIE 2732, vol. 8, ff. 124-126). În 1964, Cloos devine asociatul lui Schestauber, care înfiinţează firma de pază „Argus” (ibid., vol. 8, ff. 157-158) care ulterior a dat faliment.
[16] Se referă la Viktor Stürmer.
[17] Sosirea lui Willi Depner este menţionată în presa saşilor pe lîngă alţi 381 de germani din România emigraţi în mai 1961 în R.F.G. (Cf. „In die Bundesrepublik zugewandert”, în: Siebenbürgische Zeitung, nr. 7 din 15 iulie 1961, p. 4.
[18] Structurare greşită în documentul original.
[19] Cloos va deveni membru al Partidului Social-Democrat din Germania federală (SPD), iar pe data de 30 ianuarie 1976 obţine numirea ca membru al Consiliului de partid care se ocupă de problema repatriaţilor şi refugiaţilor (Beirat für Vertriebenen- und Flüchtlingsfragen). (Copia documentului furnizată de Cloos-„Radovan”, în: ACNSAS, SIE 2732, vol. 8, f. 450). În calitatea sa de membru al SPD, Cloos a avut de îndeplinit din partea Securităţii române multiple sarcini de influenţare a unor politicieni social-democraţi germani şi austrieci, cît şi a deciziilor partidului. (A se vedea raportul său din 18 iulie 1967 despre o convorbire cu influentul politician Herbert Wehner, din conducerea SPD, şi Bruno Kreisky, din februarie 1967 liderul SPÖ, Partidul Social-Democrat din Austria, şi cancelar austriac între anii 1970 şi 1983, ibidem, vol. 13, f. 212.)
[20] Nota manuscrisă pe marginea pasajului a unui ofiţer din care pot fi descifrate doar cuvintele: „De acord”.
[21] Nume copiat greşit. Este vorba despre Roland Gunne (1913-2005), membru al organizaţiei radical naziste, Partidul Popular German din România (Deutsche Volkspartei in Rumänien – DVR), redactor responsabil al ziarului „Deutsche Tageszeitung“ din Braşov şi şeful biroului de presă al organizaţiei naziste de tineret, pînă-n 1939, membru al batalioanelor SS, între 1940 şi 1941 trimis în România ca lucrător SD, pînă-n 1942 voluntar pe frontul de est în divizia de elită „Leibstandarte Adolf Hitler“ (1941-1942), în care au fost înrolaţi aproape în exclusivitate etnici germani din afara Germaniei; revine în România în 1944 cu misiunea de a apăra contrainformativ regiunea petrolieră. Arestat după 23 august 1944, condamnat la Moscova, eliberat în octombrie 1955. (Detalii biografice suplimentare în: Ottmar Traşcă, „Die Deutsche Volksgruppe in Rumänien und die Ereignisse vom 23. August 1944 im Spiegel eines unveröffentlichten Manuskripts“, în: Zeitschrift für Siebenbürgische Landeskunde, anul 34 [105], nr. 2, 2011, p. 221).
[22] Hans Kastenhuber (n. 1913), membru al conducerii NSDAP al Grupului Etnic German (GEG), membru SS, activitate în biroul de propagandă al GEC, paraşutat pe data de 3 ianuarie 1945 în România. Din grupul de saşi paraşutaţi după 23 august îi mai amintim pe şeful presei şi propagandei din GEG, Walter May, Richard Langer, şeful tineretului nazist (DJ) ca şi Willi Depner, apoi Gerhard Albrich, profesor de sport la liceul Honterus, Oswald Schuster, Sedlacek, Horst Witting ş.a. Cei mai mulţi dintre cei paraşutaţi, inclusiv legionarii din alte echipe, vor fi depistaţi, arestaţi şi condamnaţi. Kastenhuber reuşeşte să se ascundă şi să fugă în 1947 din România, stabilindu-se în Austria.
[23] Paul Kindl (1910-1980), nazist radical, profesor de sport, după o intrigă politică soldată cu eliminarea forţată a clericului catolic anti-fascist Josef Nischbach, este numit, între anii 1941 şi 1944, în funcţia de pedagog al internatului din liceul timişorean „Banatia“.
[24] Peter Maurus, avocat din Banat, politician GEG, voluntar în divizia SS “Prinţul Eugen”, comandată de generalul sas Arthur Phleps (1881-1944), divizie implicată în numeoase crime de război pe teritoriul Iugoslaviei. (Detalii în: Thomas Casagrande, Die Volksdeutsche SS-Division „Prinz Eugen“. Die Banater Schwaben und die nationalsozialistischen Kriegsverbrechen / Divizionul SS „Prinţul Eugen“ al etnicilor germani din afara Germaniei. Şvabii bănăţeni şi crimele de război naţional-socialiste, Campus Verlag, Frankfurt am Main-New York, 2003, şi Johann Böhm, Die deutschen Volksgruppen im Unabhängigen Staat Kroatien und im serbischen Banat. Ihr Verhältnis zum Dritten Reich 1941-1944 / Grupurile etnice germane în statul independent Croaţia şi în Banatul sîrbesc. Relaţia lor cu cel de-al Treilea Reich 1941-1944/, Peter Lang, Frankfurt a. M. 2012.)
[25] Franz Adam Minnich, jurist, fruntaş nazist din Banat, cofondator al primei formaţiuni declarat naţional-socialistă din România, Gauleiter în Banat, urmat în această funcţie de Hans Ewald Frauenhoffer, fuge în 1944 din România.
[26] Dominik Emil Neidenbach, jurist născut la Arad, politician nazist în cadrul GEG, unde răspunde de presă şi propagandă, înrolat în Waffen-SS, stabilit după război în Austria.
[27] Otto Rudolf Liess (scris şi Ließ) (1914-1994), membru al biroului de presă, cultură şi propagandă al GEG. După război s-a stabilit în Austria. În 1957-58 a redactat un raport care curpinde şi cîteva informaţii inedite, dar care, în esenţă, bagatelizează activităţile naziştilor din România şi în care autorul vehiculează diferite legende şi mituri post-belice. În Raportul, publicat în: Zeitschrift für Siebenbürgische Landeskunde, anul 34 (105), nr. 2, 2011 pp. 192-228, Ließ concluzionează: „Distanţa faţă de zăpăceala şi evenimentele produse de marele război european este o poruncă atît pentru martorii contemporani, cît şi pentru istorici, de a recunoaşte gloria şi spiritul de jertfă al acestui neam de colonişti care în interiorul şi în afara patriei sale a slujit unei misiuni pe care azi, fără îndoială, o recunoaştem: Europa” (p. 225).
[28] Otto Parsch (n. 1911), membru al conducerii NSDAP al GEG, apropiat al liderului GEG, Andreas Schmidt, s-a stabilit după război în Austria, activînd în cadrul organizaţiei repatriaţilor saşi (Landsmannschaft) din Austria. Pe larg despre Parsch în: Böhm, Hitlers Vasallen…, op. cit., pp. 195-201.
[29] Wolfram Bruckner, pînă în 1938 este adjunctul lui Fritz Fabritius, fondatorul primei organizaţii fasciste germane din România; din 1938 pînă-n 1940 liderul Uniunii Germanilor din România (VDR).
[30] Herwart Scheiner, activist al Partidului Popular al Germanilor din România (DVR), o formaţiune radical pro-nazistă, co-editor al ziarului TZ-Tageszeitung.
[31] Erhard Plesch, între anii 1940 şi 1944 activist nazist în cadrul GEG, din 1959 pînă-n 1977 preşedintele organizaţiei repatriaţilor saşi din R.F. Germania (Landsmannschaft der Siebenbürger Sachsen).
[32] Wilhelm Staedel (1890-1971), între 1941 pînă la 23 august 1944 episcop pro-nazist al bisericii evanghelice (CA).
[33] Alfred Hönig (1900-1984), ziarist nazist, redactor şef al ziarului naţional-socialist „Südostdeutsche Tageszeitung“, organul GEG, înfiinţat în urma fuzionării forţate a ziarelor „Banater Deutsche Zeitung” din Timişoara şi „Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt”, din Sibiu, în martie 1941, cu o ediţie pentru Transilvania şi alta pentru Banat (de cea bănăţeană răspundea Josef Gaßner, 1899-1971). După 23 august 1944, Hönig a fost arestat, deportat în Uniunea Sovietică şi eliberat în 1949; se stabileşte în partea occidentală a Germaniei; între anii 1957 şi 1970 este redactor şef al ziarului repatriaţilor saşi din R.F. Germania, „Siebenbürgische Zeitung“ (cf. Mariana Hausleitner, „Südostdeutsche Tageszeitung [Rumänien, 1941-1945]“, în: Handbuch des Antisemitismus. Judenfeindschaft in Geschichte und Gegenwart, Publikationen, vol. 6, editat de Wolfgang Benz, De Gruyter Saur, Berlin/Boston, 2013, pp. 681-682).
[34] Hans Hartl (1913-1990), ziarist la cotidianul GEG, „Südostdeutsche Tageszeitung“. După război cercetător la Südosteuropa-Gesellschaft din München.
[35] Hans Ewald Frauenhoffer, adjunctul Gauleiter-ului nazist din Banat. Autorul unei scrieri memorialistische în care evenimentele istorice şi activitatea naziştilor sunt distorsionate, apărută în 1980, la Gernlinden, sub titlul: Erinnerungen und Erlebnisse eins „Volksparteilers“ aus der Zeit des Kampfes um die nationale Erneuerung des Banater Deutschtums.
[36] Informaţie eronată. Frauenhoffer - nu a fost deputat.
[37] Sepp Komanschek, şef regional al NSDAP al GEG, voluntar în Waffen-SS, paraşutat, eliberat din detenţie din URSS, în 1955, emigrează în R.F. Germania, a făcut parte din conducerea organizaţie de repatriaţi şvabi (Landsmannschaft).
[38] Julius Stürmer, artist plastic (a nu se confunda cu Viktor Stürmer, pictor, coleg de deportare cu Fritz Cloos în URSS).
[39] Se referă la: Peter Ludwig, pînă-n 1941 colaborator apropiat al Gauleiter-ului din Banat, Peter Anton. După 1952 devine purtătorul de cuvînt al organizaţiei şvabilor din Banat repatriaţi în R.F.G. (Landsmannschaft).
[40] Anton Valentin (1898-1967), pedagog, editorul unor ziare în Banat, activist nazist, şeful Oficiului de Cultură a comunităţii etnicilor germani din România (Volksgemeinschaft), după război în R.F.G, între 1953 şi 1966 preşedinte al organizaţiei repatriaţilor şvabi bănăţeni (Landsmannschaft der Banater Schwaben).
[41] Horia Sima (1906-1993), succesorul lui Codreanu în fruntea organizaţiei fasciste române, Legiunea Arhanghelul Mihail (Garda de Fier). Vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri după transformarea României în stat naţional-legionar (septembrie 1940 - ianuarie 1941), organizator al puciului contra lui Ion Antonescu, fuge din ţară după eşecul rebeliunii, după 23 august 1944 devine şeful guvernului legionar din exil de la Viena, organizează acţiunile de paraşutare a unor legionari şi reprezentanţi ai GEG in spatele frontului, se stabileşte mai tîrziu în Spania.
[42] Heinrich Himmler (1900-1945), conducătorul SS-ului, şeful poliţiei naziste, în 1943 ministru de interne, şeful mai multor servicii secrete din Germania hitleristă, unul din principalii vinovaţi pentru Holocaust. A fost martor la nunta liderului NSADAP al Grupului Etnic German din România (GEG), Andreas Schmidt, căsătorit cu Krista Berger, fiica SS-Obergruppenführer-ului Gottlob Berger. Pentru a scăpa de arestare, în 1945, Himmler s-a sinucis.
[43] Constantin Papanace (1904-1985), legionar de frunte, contestatar al „comandantului” Horia Sima, exil în Italia.
[44] Gottlob Berger (1896-1975), SS-Obergruppenführer, şef al Oficiului central al SS, socrul şefului GEG, Andreas Schmidt, condamnat după 1945 pentru crime de război şi crime contra umanităţii la 25 ani de închisoare, eliberat deja în 1951.
