Semifinalele Ligii Campionilor au tranșat ierarhia fotbalului de club european într-o manieră surprinzătoare. Real Madrid a fost scoasă din joc, în mod oarecum neașteptat. Dar surpriza e parțială. Real a făcut un sezon adesea modest și continuă să sufere de maladii mai mult sau mai puțin secrete. Mai întîi, boala grefelor nereușite. E vorba în primul rînd de Garetg Bale, galezul pentru care Real a plătit cea mai mare primă de transfer a tuturor timpurilor. Bale e un jucător excepțional, dar adaptarea nu e completă. Exigențele Realului sînt extraordinare și devin, adesea, propriul lor adversar. Un superjucător adus la Madrid e înconjurat de așteptări totale. Clubul și publicul pretind, nici mai mult nici mai puțin decît perfecțiunea. Bale a reușit cîteva momente de mare clasă dar a pare, acum, strivit de pretențiile unui public select și neiertător.
În al foilea rînd, Real suferă de mania simbolului faraonic: echipa e înfășurată în jurul lui Cristiano Ronaldo. În semifinala cu Kjuventus, Ronaldo a fost palid și, în consecință, Real a pierdut aproape jumătate din potențial.
În cealaltă semifinală, Barcelona a defilat fără probleme și a sfărîmat Bayern München, cu o siguranță care a amuțit orice comentariu. E greu de crezut că Juventus poate opri Barcelona în finală. Înainte de toate, pentru că Barcelona e o echipă care creează enorm și, chiar dacă ratează mult, înscrie suficient. Juventus va fi cea mai bună apărarea așezată în acest an împotriva Barcelonei, dar Messi, Neymar și Suarez sînt. Totuși, prea mult pentru orice sistem defensiv, în acest moment.
Barcelona nu e o simplă favorită de Liga Campionilor ci una din echipele care se bat, poate odată, la 25-30 de ani, pentru titlul de cea mai bună echipă a tuturor timpurilor. Acum, sub strălucirea recitalurilor susținute de Messi și a capacității formidabile de circulație și posesie a echipei pare ușor de spus: da, Barcelona n-are egal și e tot ce s-a văzut bun pe un teren de fotbal. Așa cum, la fel de clar, foarte multă lume va fi înclinată să creadă că Lionel Messi e cel mai bun jucător care a pășit vreodată pe un teren de fotbal.
Problema acestui tip de clasificări e că sînt foarte tentante, nu greșesc asupra importanței echipei sau a jucătorului și sînt foarte discutabile. Barcelona a schimbat fotbalul, cu faimosul ei joc de circulație și posesie, dar noutatea n-a venit de nicăieri. Barcelona a desăvîrșit, de fapt, un sistem care a fost gîndit și lansat în anii ’70 de Ajax Amsterdam. Trebuie înțeles că Barcelona e doar una din cele cîteva echipe care au adus fotbalul unde e astăzi. Real Madrid și Inter Milano în anii ’60, apoi Ajax în anii ’70 au adus fotbalul la sisteme de joc complexe, care au pus capăt epocii romantice. După o pauză destul de lungă, Barcelona intră pe același culoar, dar asta nu îi dă automat supremația. Cazul lui Lionel Messi e încă mai simplu. Seducția lui Messi vine din capacitatea tehnică aproape nelimitată și din vitez paralizantă de execuție. Aici, Meesi își găsește cu greu egalii, deși pentru cine l-a văzut pe Garrincha lucrurile sînt discutabile. Însă același Messi e un jucător cu gamă limitată. Faza de construcție și faza aeriană sînt sub ce știm de la jucători ca Alfredo DiStefano, Johann Cruyff și Pele. Messi e unul din cei mai mari, dar nu neapărat cel mai mare.
Finala Ligii Campionilor va aduce probabil un nou succes pentru Barcelona. Juventus va încerca să oprească mașina ofensivă a Barcelonei și are o șansă doar un pic mai solidă decît teoria. O victorie a Barcelonei va aduce consolidarea uneia din cele mai mari echipe ale lumii, dar finala Ligii nu trebuie confundată cu verdictul care rescrie istoria fotbalului.
