Corespondenții Europei Libere relatează de la Riga, unde a început astăzi summit-ul Parteneriatului Estic că proiectul Declarației finale a reuniunii a fost modificat în ultimul moment, ca să reflecte unele așteptări ale Moldovei, Ucrainei și Georgiei.
Corespondentul Europei Libere, Rikard Jozwiak, relatează din capitala letonă, unde a început summit-ul de două zile al Parteneriatului estic, că noul text a fost negociat în ultimele ore dinaintea reuniunii și include o referință la „aspirațiile europene și opțiunea europeană”.
Formula pare să fi fost acceptată și de cei care ar fi avut obiecții față de punerea unui accent prea mare pe speranțele de aderare la Uniunea Europeană nutrite de unele țări partenere.
„Participanți la summit recunosc aspirațiile europene și opțiunea europeană a partenerilor vizați, așa cum este prevăzut în acordurile de asociere”, se spune în noul proiect de declarație.
Moldova, Ucraina și Georgia exprimaseră nemulțumiri față de proiectul inițial, care nu menționa aceste aspirații. Celelalte țări partenere sunt Republica Belarus, Armenia și Azerbaidjanul.
Unele țări nordice ale Uniunii Europene, precum Lituania, Polonia și Suedia, ar fi muncit din greu în ultimele săptămâni pentru a introduce în text rândul lipsă.
Promotorii acestei schimbări spun că a existat o înțelegere între țările Uniunii Europene să se evite o declarație care fie ar merge mult mai departe, fie ar fi un pas înapoi față de declarația summit-ului precedent al Parteneriatului Estic, de la Vilnius, din 2013. Așa încât proiectul textul nou pentru summit-ul de la Riga a ajuns să semene mult cu cel de la Vilnius.
După summit-ul din Lituania, Rusia a ocupat și anexat peninsula ucraineană Crimeea, continuând și astăzi încurajarea sentimentelor separatiste în Ucraina și alte foste republici sovietice.
Germania și Franța au dorit să diminueze pasajele referitoare la viitorul relației țărilor partenere cu Uniunea Europeană, optând pentru o formulă care ar fi salutat „intenția fermă [a părților] de a duce mai departe angajamentele asumate la summit-urile precedente și în acordurile bilaterale”.
Deși Berlinul și Parisul par să fi acceptat noua formulă, cancelara Germaniei Angela Merkel a accentuat astăzi că „Parteneriatul Estic nu este un instrument al extinderii Uniunii Europene. De aceea, nu trebuie să ridicăm așteptări false pe care nu le putem îndeplini mai târziu”.
În afară de formula despre relațiile viitoare cu Uniunea Europeană, Ucraina și Georgia ar fi dorit ca în declarația summit-ului de la Riga să se menționeze că sunt pe cale să obțină liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană anul viitor. Republica Moldova a obținut-o cu peste un an în urmă.
Însă proiectul declarației prevede numai că progresele făcute de cele două țări în justiție vor fi evaluate de Comisia Europeană până la sfârșitul anului curent și apoi se va decide asupra pașilor următori.
Agenția France Presse și alte surse relatează că, în surdină, se mai poartă o dispută în privința declarației finale a summit-ului Parteneriatului Estic de la Riga: să se menționeze sau nu anexarea Crimei de către Rusia în martie 2014 și în ce fel să se menționeze. Armenia și Republica Belarus ar vrea să se evite descrierea anexării ca ilegală.
Legăturile între Uniunea Europeană și Rusia au fost puse la grea încercare de criza ucraineană, care a determinat Occidentul inclusiv țările Uniunii Europene să impună Moscovei sancțiuni economice.