De la Dublin, se relatează că alegătorii din Irlanda au sprijinit la referendum căsătoriile între persoane de același sex, într-o schimbare socială dramatică în țara pe vremuri profund catolică. Rezultatele finale sunt așteptate mai târziu, dar atât miniștri din guvernul irlandez care a sprijinit schimbarea, cât și membri proeminenți ai taberei care a pledat împotrivă au spus că modificarea a fost acceptată de irlandezi cu un scor de aproximativ de 2 la 1. „Este un mesaj foarte puternic pentru orice persoană tânără din comunitatea LGBT din Irlanda și din lumea întreagă”, a declarat ministrul Egalității, Aodhan O'Riordain. Schimbarea a fost sprijinită de toate partidele și numeroase celebrități. Dacă rezultatul pozitiv se confirmă, Irlanda devine prima țară din lume care adoptă o asemenea schimbare prin vot popular, la numai două decenii după ce a eliminat homosexualitatea din Codul Penal.