Linkuri accesibilitate

Gunoiștea de lângă Chişinău, un monument al neputinței şi iresponsabilității


Gunoiştea de la Tânţăreni
Gunoiştea de la Tânţăreni

La marginea Chișinăului, cea dinspre comuna Bubuieci, există un monument al neputinţei şi iresponsabilităţii. E vorba de imensa groapă de gunoi, despre care ecologiştii spun că ar fi cea mai mare gunoişte neautorizată din Europa. Tot ei au estimat că acolo au fost depozitate în ultimii patru ani circa 1,6 milioane tone de gunoaie. Asta chiar dacă fosta mină de extragere a argilei este declarată în acte un loc de „temporar” de depozitare a deșeurilor.

În ultimele trei ediţii ale Cărţii negre a mediului, întocmite de câteva ONG-uri de specialitate, gestionarea deşeurilor reprezintă cea mai gravă problemă de mediu a Chişinăului.

Transportarea gunoaielor la fosta mină Purcel a început în 2011, în urma unor proteste ale oamenilor din Ţânţăreni, raionul Anenii Noi, unde se află gunoiștea municipală. Protestatarii nu au mai permis ca mașinile cu gunoaiele capitalei să treacă prin satul lor și au invocat faptul că deșeurile în descompunere le-au poluat aerul și apa.

Anual, Chișinăul produce 400.000 de tone de gunoaie, care ajung în proporție de peste 90% la groapa de gunoi. Ecologiștii au mai atras atenţia că gunoaiele nu doar că nu sunt sortate, dar şi sunt amestecate, reprezentând adevărate focare de infecţii. În plus, susțin ei, deșeurile din construcții sunt aruncate în locuri neautorizate de la marginea orașului sau prin parcuri.

Până acum toate inițiativele de construcţie a fabrici de sortare și prelucrare a deşeurilor au rămas doar pe hârtie, deși au fost anunțate mai multe proiecte ale investitorilor străini.

Recent primarul Dorin Chirtoacă a anunţat despre intenţia BERD şi BEI de a împrumuta capitala cu 10 milioane de euro pentru construcţia unei staţii de sortare a gunoaielor şi pentru modernizarea infrastructurii existente, inclusiv a depozitului de la Ţânţăreni. Acest proiect ar permite prelucrarea a 80-90% din deşeuri.

Exemplul oraşului Fălești, cu circa 20.000 de locuitori, considerat una cele mai curate localități din țară, arată că doar o stație modernă de sortare a deșeurilor nu va schimba starea de lucru fără o atitudine responsabilă a oamenilor, eventual încurajată prin aplicarea de amenzi usturătoare.

XS
SM
MD
LG