Nemaipomenită, capacitatea prozatoarei canadiene Alice Munro (Premiul Nobel, 2013) de a depăna ghemul naraţiunii astfel încât nici o linie de subiect să nu fie previzibilă, şi totuşi odată ajuns la finalul povestirii să ai certitudinea că doar aşa se putea desfăşura acţiunea.
Considerată de USA Today „opera de căpătâi a unuia dintre cei mai sagace cercetători ai sufletului omenesc”, Fugara, Litera, 2014, conţine opt povestiri, dintre care trei sunt oarecum legate prin prezenţa aceluiaşi personaj, Juliet, toate gravitând în jurul dragostei. Nu sunt totuşi ceea ce s-ar numi Love story, ci mai curând nişte introspecţii ale sufletului feminin, de la vârsta pubertăţii la senectute. Şi chiar dacă „nici citatele, nici vreun sumar nu pot da seama de calităţile ei” (The New York Times Review of Books), voi face trimitere la câteva secvenţe marcante, spre a-i ilustra măiestria.
Iată bunăoară cum Juliet, tânăra mamă, face ca apropierea dintre fiică-sa şi maică-sa să se întâmple la modul cel mai firesc cu putinţă: „Apoi, după ce a fost pregătită apa şi bunica urcată în cadă, Penelope a decis că baia trebuia să fie şi pentru ea. Juliet a dezbrăcat-o, şi astfel copila şi bătrâna s-au îmbăiat împreună” (Curând). Într-un alt text, Pasiune, dna Travers îi vorbeşte posibilei logodnice a fiului său, definindu-se în raport cu… Anna Karenina: „Nu ştiu de câte ori am citit-o, dar ştiu că mai întâi m-am identificat cu Kitty, şi apoi cu Anna – ah, oribil a fost! Cu Anna, şi-acum, ştii, ultima dată, m-am trezit că eram trup şi suflet alături de Dolly”. Nu voi uita însă cât pururi finalul povestirii Greşeli, în care după ce află tot adevărul despre naşterea (şi nu înfierea!) sa, „Lauren şi-a smuls cu furie scaii de pe pijama. Şi nici nu i-a desprins bine, că s-a trezit cu ei atârnându-i de degete. A încercat să şi-i scuture cu cealaltă mână, dar a reuşit să şi-i treacă doar, cât ai clipi, şi pe celelalte degete”. Toate cele opt texte conţin asemenea detalii, având o puternică încărcătură emoţională.
Câtă dreptate are cronicarul de la Publishers Weekly: „N-ai niciodată de unde să ştii cum va sfârşi o povestire de Munro, ci doar că vei rămâne marcat de finalul ei”. Marcă înregistrată A.M.
8 iunie ’15
