Linkuri accesibilitate

Mihail Kasianov: Ucrainenii nu trebuie pedepsiţi pentru dorinţa de a trăi liber şi de a-şi decide propria soartă


Mihail Kasianov
Mihail Kasianov

Fostul premier rus şi liderul partidului politic cofondat de opozantul Boris Nemțov RPR-PARNAS, Mihail Kasianov, despre sancţiuni, Crimeea şi percepţia Federaţiei Ruse peste hotare.

Fostul premier rus şi liderul partidului politic cofondat de opozantul Boris Nemțov RPR-PARNAS, Mihail Kasianov a vorbit cu jurnalistul biroului rus al Europei Libere Mihail Sokolov despre sancţiuni, Crimeea şi percepţia Federaţiei Ruse peste hotare.

Europa Liberă: Cum credeţi, Congresul Statelor Unite ar putea adopta o decizie care l-ar impune pe preşedintele Obama să înceapă furnizarea armelor letale Ucrainei?

Mihail Kasianov: „Există aşa o decizie, dar aceasta nu impune, ci îi oferă posibilitate să o facă. Discuţii au loc în Congres. Unii consideră că această necesitate a apărut acum, alţii spun că va apărea în viitorul apropiat, dacă vor fi agresiuni. Impresia de după vizita mea acolo este că discuţia are loc la modul cel mai serios.”

Europa Liberă: Ce atitudine ar fi avut ei faţă de cuvintele „poştaşilor” Kremlinului, că „vom înceta acţiunile în Donbas, vom ajuta la reintegrarea lui cu Ucraina, dar Crimeea este a noastră, Crimeea este peninsulă rusă”. Cum acest scenariu ar fi perceput de politicienii occidentali, americani cu care aţi vorbit?

Mihail Kasianov: „Sper să nu facă acest pas. Poziţia mea e extrem de clară: nu se poate merge la un compromis din contul suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei. Această poziţie dă dovadă de lipsă de principii. Sper că şi colegii noştri din Vest gândesc la fel. Orice compromis din contul suveranităţii ţării ar fi o pedeapsă, iar poporul ucrainean nu trebuie pedepsit. De ce ar trebui pedepsiţi pentru dorinţa lor de a intra în Uniunea Europeană, de a trăi liber, de a-şi decide singuri soarta? Pentru asta nu se pedepseşte.

Dacă trăim în sec. XXI şi spunem că drepturile omului, libertăţile politice şi principiile democratice sunt un triumf şi sunt de interes public primordial, nu ne putem bate joc de ele. Sper că în Statele Unite şi în UE politicienii vor vedea situaţia din acest punct de vedere. E de nepermis ca cineva să distrugă securitatea europeană şi să oprime naţiuni, să le limiteze contactele internaţionale, suveranitatea şi integritatea teritorială.”

Europa Liberă: Totuşi, cum se explică faptul că în Donbas s-au găsit atâţia doritori de a lupta cu propriii concetăţeni ucraineni şi că sunt atâţia doritori din Rusia să se alăture?

Mihail Kasianov: „Peste tot, inclusiv în Federaţia Rusă, există oameni cu motivaţii neclare a sensului vieţii, doritori să devină şefi sau nu mai ştiu cine, cărora li s-a promis că vor fi conducători. Voluntarii ruşi cu trecut militar care au plecat să lupte, adică cei care ştiu să folosească o armă, s-au dus după bani uşori. Ei consideră că pot câştiga bani grei, iar pentru un locuitor din regiune banii propuşi erau foarte mari, mărturiile celor care îi recrutau pot fi găsite pe Internet. Ei sunt supuşi atâtor riscuri şi se întorc calici, alţii – în sicrie, ceea ce este foarte tragic. Aceşti oameni, practic, au fost ademeniţi şi înşelaţi.”

Europa Liberă: Boris Nemţov opta pentru sancțiuni împotriva membrilor activi ai regimului Putin. Dvs. cereţi să se i închidă intrarea în SUA şi Europa grupului de propagandişti pro-Kremlin. Unii se îndoiesc că un politicianul rus ar trebui să ceară de la alte ţări pedepsirea liderilor unui regim autoritar.

Mihail Kasianov: „Nu cer nimănui să-i pedepsească, merg pe ideea că în Federaţia Rusă trebuie să se respecte legile şi că în Federația Rusă ar trebui să funcţioneze organele responsabile de monitorizarea respectării legii. Eu şi colegii mei considerăm că aceşti oameni sunt complici morali la asasinarea lui Boris Nemţov. Aceşti propagandişti i-au încălcat drepturile umane şi timp de un an l-au hărţuit, prin acţiunile lor susţineau represiunile împotriva lui.”

Europa Liberă: Sancţiunile influenţează economia Rusiei?

Mihail Kasianov: „Influenţează. Motivele crizei economice curente nu sunt sancţiunile, e de vină politica din ultimii zece ani. Problemele au fost inevitabile. Sancţiunile şi, mai ales, căderea preţurilor la petrol doar le-au apropiat. Toate luate la un loc influenţează enorm economia rusă. Toată lumea înţelege inadmisibilitatea politicii curente, din cauza lui Putin se schimbă atitudinea faţă de ţară în general.

Din cauza agresivităţii autorităţilor, e tot mai greu să explicăm oamenilor de peste hotare şi politicienilor din Occident că regimul politic trebuie separat de cetăţenii Rusiei, că sunt două lucruri diferite. Oamenii, desigur, înţeleg asta, dar atitudinea generală moral-psihologică faţă de Rusia devine tot mai negativă.”

Europa Liberă: Mihail Hodorkovski a spus că schimbările în Rusia vor avea loc „pe vremea nostră”. Credeţi că e adevărat?

Mihail Kasianov: „Cred. Mai mult decât atât, cred că ele vor fi chiar înainte de 2018. Consider că aceste schimbări vor avea loc. Cel puţin, vrem să le vedem.”

XS
SM
MD
LG