Paranoia marxistă a guvernului grec și rigiditatea profesorală a Germaniei se deosebesc în multe puncte, dar împart același dogmatism. Rezultatul ciocnirii acestor două fixații s-ar putea solda cu o catastrofă. Nu neapărat economică. Problema fundamentală a Greciei e, din punct de vedere european, mult mai vastă decît impasul economic. Problema de bază e strategică. Grecia e punctul de sprijin al întregului flanc estic al Uniunii Europene.
Un faliment economic incendiat de demagogie politică stîngistă ar putea împinge Grecia în brațele Rusiei și ar pune, astfel, în pericol toate statele estului și ale zonei balcanice. Multă lume uită importanța substratului istoric în politică, iar Grecia e un caz clasic în materie. Grecii au, în continuare, o disponibilitate marcată pentru aventuri ideologice marxiste. Imediat după 1945, țara a evitat comunismul doar cu prețul unui război civil. Partide politice ultramarxiste, elite radicale și chiar organizații teroriste de stînga au existat și există încă în Grecia, după 70 de ani de occidentalizare.
Syriza nu a apărut din întîmplare ci a cristalizat o constelație de curente și mișcări politice totalmente îndoctrinate de marxism și neomarxism militant. Această aplecare spre ideologia radicală a fost cultivată, renovată și pasată din generație în generație. Analiza prevalentă în Occident după care opțiunea prodemocratică a Greciei e ireversibilă se învecinează cu iluzia. Din motive istorice, politice și de mentalitate, Grecia rămîne deschisă la comunism sau la aproximări ale utopiilor de stînga.
Indiscutabil, Grecia e o țară de corupție socială avansată și tembelism politic pronunțat. Deși mai vocală și mai pitorescă decît multe din statele zonei, Grecia împarte cu societățile estului aceleași forme de microdelincvență populară și macrodelincvență politică.
Reputația Greciei e solidă în materie de neseriozitate și viclenie politică. Dealtfel, întreg blocul estic și sud-estic al Europei e marcat de aceleași trăsături și e discreditat în meditațiile secrete ale politicienilor occidentali. Dar asta nu poate scuza un act de miopie tragică și colectivă. Plecarea Greciei și lipsa de viziune strategică a Uniunii Europene ar putea duce la discloarea grupului de state estice. Alunecarea spre sfera de control rusească ar deveni, astfel, inevitabilă. Grecia trebuie salvată din motive strategice și nu ca obligație caritabilă. Politica europeană nu mai poate fi condusă de cerințele imediate ale standardului de viață occidental și nici de comoditatea plătitorilor de impozite europeni. O soluție occidentală pentru Grecia e în interesul profund al Germaniei și al Europei. Miza vremurilor noastre e aproape în totalitate strategică. Europa e în fața unui test de viziune care cere garantarea unui spațiu compact de democrație în limitele așa numitelor valori euroatlantice. Isteria stupidă cu care sînga radicală europeană caută să saboteze Acordul de Liber Schimb cu Statele Unite (TTIP) e deja prea mult. Un eșec în Grecia ar avaria grav întreg edificiul european.