„Occidentul s-a trezit prea tîrziu în fața amenințării, acum ‘coaliția celor speriați’ trebuie să se apere singură”, este de părere analistul britanic Edward Lucas, în comentariul publicat în Times. „Regiunea Mării Baltice, flancul cel mai vulnerabil al Nato, se bucură de atenție la nivelul cel mai înalt, pe care o merită”, scrie analistul amintind vizitele recente efectuate de miniștrii apărării din Marea Britanie și Statele Unite, și, totodată, seria fără precedent de exerciții militare Nato desfășurate în zonă.
Pentru Lukas, autorul unui raport pe tema securității statelor baltice redactat pentru Centrul de Analiză Politică Europeană, momentul o cere imperativ. „Din 2008, Alianța nu a mai făcut nici măcar planuri de urgență pentru a proteja membrele ei fost-comuniste, de teamă să nu cumva să-i calce pe nervi pe ruși. Alianța nu are forțe proprii bazate acolo și nu a făcut manevre. Răspunsul Rusiei la această demonstrație de slăbiciune… a fost un atac cibernetic lansat împotriva Estoniei în 2007, urmat de altele de propagandă, de subversiune, iar în 2009 de desfășurarea celor mai mari manevre militare de după timpurile sovietice, sub numele Zapad-09 și Ladoga, și care au simulat în secret o invadare și ocupare a statelor baltice, după un atac nuclear simulat împotriva Varșoviei.
În opinia analistului, de la aceea dată încoace lucrurile s-au agravat substanțial. „În Vinerea Mare din 2013, avioane de război ruse au simulat un atac împotriva Suediei, scoțînd-o din complezența ei semi-pacifistă. […] Anul trecut, agenți ruși l-au răpit pe Eston Kover, un funcționar eston care se ocupa cu legăturile între serviciile de informații ruse și lumea interlopă a traficanților. El se află încă într-o veche închisoare a KGB-ului la Moscova, învinuit în stil kafkaesc că ar fi trecut ilegal granița.
Rusia a pătruns în mod repetat în spațiul aerian al țărilor din jurul Mării Baltice, provocînd proteste severe. Avioanele ei de luptă zboară cu sistemele de identificare închise, făcîndu-le invizibile controlului traficului aerian și de două ori în ultimele luni au fost la un pas de a provoca accidente.
O privire pe hartă – atrage atenția analistul în comentariul din Times – ilustrează dificultățile, anume că Estonia, Letonia și Lituania, cu populația lor ce însumează șase milioane, sînt aproape o insulă teritorial, comparabilă cu o versiune a Berlinului occidental în zilele Războiului rece. Nu există posibilitate de retragere.
Rusia ține întreaga regiune în bătaia sistemelor ei moderne de apărare aeriană. Dacă ea declară o zonă aeriană de interdicție de zbor, pentru a împiedica Nato în cazul unei crize să aducă întăriri balticilor, alianța este confruntată cu opțiunea de a bombarda acele site-uri de apărare din Rusia (riscînd astfel un al Treilea Război Mondial) sau de a se preda.
In consecință, credibilitatea Nato atîrnă de un fir de păr, iar dl. Putin o știe. Dacă el reușește să intimideze și să divizeze regiunea, el nu numai că evidențiază incapacitatea Alianței Nord Atlantice, dar pune capăt rolului Americii ca putere europeană – un țel al Kremlinului de la sfîrșitul celui de-al Doilea Război Mondial încoace. […]
Pentru analistul și politologul Edward Lukas, răspunsul rezidă în consolidarea statelor baltice. „Aceasta înseamnă – spune el – să se renunțe la taboo-uri, prin angajarea unor state din afara Nato, ca Suedia și Finlanda, în sistemul de apărare regională. În ambele țări se manifestă sentimente pro-Nato, dar modificarea atitudinii lor nu va fi suficient de rapidă pentru a contracara agresiunea Rusiei.
„Coaliția celor ce se tem” ar putea întreprinde mult mai mult. Ei sînt suficienți de puternici : cele cinci state nordice (Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia și Suedia) și cele trei baltice (Estonia, Letonia și Lituania), plus Polonia, tratate toate ca o unică țară, ar avea împreună un produs brut de 1,45 miliarde de lire sterline, aproape cu o treime mai mult decît Rusia. Cu ajutor american ele și-ar putea îmbunătăți rapid capacitățile de informare, să-și coordoneze planificarea și achizițiile militare, să efectueze manevre și să sporească apărarea aeriană, îngreunînd gesturile provocatoare ale Rusiei și acțiunile ei de intimidare. Alternativa, conchide analistul, este deprimantă și nu numai pentru aceste state.
