Instituția Ombudsmanului a lansat luni campania de combatere a torturii și a relelor tratamente, prilejuită de Ziua Internațională de Susținere a Victimelor Torturii care e sărbătorită pe 26 iunie. Corespondenta noastră Natalia Sergheev a aflat care este starea lucrurilor privind tratamentele inumane în R. Moldova și reabilitarea victimelor.
Mai mult de 650 de plângeri de tortură și alte rele tratamente au fost depuse în 2014, conform datelor Procuraturii Generale. Deși an de an sunt tot mai puține sesizări, nu înseamnă că „s-a pus la punct lupta împotriva fenomenului torturii”, sugerează Ludmila Popovici, directorul executiv al Centrului de Reabilitare a Victimelor Torturii „Memoria”.
„Unde au loc aceste acte de tortură? În stradă și în locuri publice – 237 de cazuri, este îngrozitor de mult, în incinta poliției – 195, destul de mult, în instituții penitenciare – 102 cazuri de tortură, foarte mult! Se întâmplă că au loc și în sectoare de poliție, la domiciliu, avem o altă problemă cu tortura în armată. Numărul acesta de plângeri este un vârf de aisberg, fiindcă nu toată lumea care a suferit tortura poate să scrie o plângere, în sensul că are sprijinul necesar, are forța necesară, nu are frica să scrie o plângere. Cazuri reale sunt mult mai multe.”
Ludmila Popovici spune că victimele torturii au nevoie de asistență psihologică, socială, de suport în căutarea unui loc de muncă și a unor hobby pentru a fi capabili să-și continue viața cu demnitate. Însă mulți nu vor să intre în această luptă pentru drepturile sale, afirmă experta. Acest fapt a fost demonstrat în cazul 7 aprilie 2009, când sute de victime ale torturii și-au retras plângerile sau au fost impuse să le retragă.
Coordonatorul de program la Amnesty International Moldova Igor Stoica consideră că nici măcar în cazul protestelor de pe Maidan tinerii nu au fost reținuți și bătuți cu sutele în subsolurile comisariatelor ucrainene, cum s-a întâmplat după protestele de acum șase ani din Piața Marii Adunări Naționale de la Chișinău.
„Prin așa-numitul dosar mare 7 aprilie, Republica Moldova și-a făcut o reputație negativă la nivel global. La noi, în 2009, au fost «coridoarele morții» – un exemplu extrem de negativ pentru întreaga lume, toate țările erau mirate: cum așa ceva e posibil? Acum, avem următoarele rezultate: peste 22 de polițiști achitați, o mulțime de dosare suspendate și clasate, fostul general Papuc – eschivat de urmărire penală, fostul polițist Perju – eschivat de urmărire penală… Nu văd mari progrese la capitolul soluționării acestor probleme de instanțele de judecată și procuraturile din R. Moldova.”
În 2014, Republica Moldova a pierdut la CEDO 24 de dosare, dintre care patru sunt cazuri de tratament inuman sau degradant.
Gheorghe Bosîi, consultant principal în serviciul investigație și monitorizare din Oficiul Avocatului Poporului, consideră că există o problemă atât cu tortura, cât și cu procesul de reabilitare a victimelor.
„Cred că deficiența rezidă în faptul că autoritățile statului, deși au ratificat Convenția internațională cu privire la prevenirea torturii, au uitat să creeze și un mecanism [de reabilitare]. Locul respectiv a fost luat de niște organizații neguvernamentale care atrag diferite proiecte, cu toate că statul ar trebui să finanțeze și să facă el proiectele și planurile de reabilitare.
Problema victimelor torturii au pus-o nu în ultimul sertar, dar au uitat-o în ultimul sertar din ultima odaie. Practic, ignoranța și indiferența față de acest drept, drept la integritate fizică, psihică și de reabilitare a unor victime potențiale ale torturii, nici nu face parte din lista de priorități ale guvernului.”
Gheorghe Bosîi atrage atenția și asupra necesității dotării organelor de anchetă cu mijloace suficiente pentru a descoperi crimele și a instrui bine persoanele responsabile de investigare. Altfel, există pericolul ca un criminal periculos să scape basma curată, dacă un colaborator a aplicat măsuri de tortură sau nu a respectat procedura în timpul interogării, mai spune expertul.
