Linkuri accesibilitate

Natalia Morari: „Oricine care vine pentru prima dată în campanie şi face campania de la zero ne vinde vise. Noi ori îi credem, ori nu îi credem”


Moldova - local elections, Sangera
Moldova - local elections, Sangera

Înainte de turul doi al alegerilor locale din R.Moldova.

Jurnalista Natalia Morari care a moderat mai multe emisiuni electorale si post-electorale crede ca in acest moment sentimentul dominant in electoratul tinar este cel de dezamagire. Vasile Botnaru a intrebat-o pe Natalia Morari ce anume ar face-o sa iasa totusi la vot, ce ar putea mobiliza electoratul?

Europa Liberă: Turul doi este decisiv, în special pentru capitală. Şi totuşi aceasta nu îi determină pe oameni să fie foarte motivaţi, nu vedem elanul pe care era firesc să-l fi văzut. Dumneata ai fost moderatoare a unor dezbateri. Şi mai multă lume a spus că aceste dezbateri nu au fost motivante, nu au înclinat balanţa pentru unii care au ezitat. E adevărată senzaţia aceasta că dezbaterile s-au răsuflat, s-au devalorizat?

Natalia Morari și Vasile Botnaru
Natalia Morari și Vasile Botnaru

Natalia Morari: „Eu voi încerca să vorbesc nu în calitate de moderator al emisiunilor în care au participat ambii candidaţi, dar în calitate de cetăţean indecis, care la ora actuală 99% nu va merge la vot. Şi îţi explic de ce. Eu nu voi merge la vot nu pentru că votul meu nu contează, votul meu nu va schimba nimic, dar pentru că mă aflu într-o situaţie foarte complicată, ca foarte mulţi tineri pro-europeni dezamăgiţi. Pentru că m-am simţit şantajată de partidul pro-european, singurul partid pro-european care a ieşit în turul doi, Partidul Liberal, care într-un fel, în aceste două săptămâni a încercat să mă convingă că eu nu am de ales. Eu dacă vreau să salvez Europa, sunt obligată să merg la vot şi să-l votez pe Dorin Chirtoacă şi trebuie să închid ochii la tot ce s-a făcut sau nu s-a făcut în opt ani, pentru că acum acest lucru nu contează.”

Europa Liberă: Deci, e formula de la legislative?

Natalia Morari: „Absolut. Dar eu nu mai vreau să fiu şantajată.”

Europa Liberă: Vitalie Vovc din Paris ne spunea dimineaţă în interviu că cei care nu merg la vot, de fapt, ridică mâinile sus, se predau.”

Natalia Morari: „Ruşilor.”

Europa Liberă: Nu neapărat ruşilor.

Natalia Morari: „În cazul dat acesta şi este şantajul.”

Europa Liberă: Ei cedează. Nu e vorba că cedează cuiva Chişinăul, ei renunţă la partea lor de luptă.

Natalia Morari: „Eu niciodată nu spun cu cine votez, dar voi încerca să fiu sinceră la maximum. Eu nu pot merge la vot şi să o votez pe Zinaida Greceanîi. Nu pentru că eu am dubii că ea nu va fi un manager bun sau nu sunt convinsă că ea va aduce o echipă bună, dar pentru că nu pot. În sensul acesta eu sunt un produs perfect al societăţii mele, care este divizată în două tabere – pro-Est, pro-Vest. Îmi pare foarte rău să recunosc, dar într-adevăr votul geopolitic în cazul dat mă afectează. Eu nu vreau să o votez, pentru că asocierea cu Partidul Socialiştilor, cu Putin pe panouri de publicitate pentru mine este prea respingătoare. Dar eu nu pot să merg să votez cu Dorin Chirtoacă doar pentru că el încearcă să-mi vândă a treia oară iluzia europeană. Pentru mine în Chişinău Europa nu înseamnă adevăruri istorice, lupte geopolitice. Pentru mine Europa în Chişinău înseamnă trotuare, parcări, trotuare pentru mame cu cărucioare, cu bătrâni, cu oamenii cu handicap. Toate acestea nu există. Eu acum, mergând spre sediul Europei Libere, am cotit de la Ştefan cel Mare pe Vlaicu Pârcălab, am făcut şi câteva poze, e o gunoişte, dar nu centrul oraşului. Şi de ce eu trebuie să aleg între gunoiştea, care este egalată cu Europa şi mâna Moscovei? Ambele variante, şi Zinaida Greceanîi, şi Dorin Chirtoacă, pentru Chişinău sunt variante nu tocmai cele mai bune. Zinaida Greceanîi, din punctul de vedere geopolitic, da, acum tabără estică, ar putea sări la mine şi să-mi spună că nu contează din ce parte vine şi ce vector promovează, important e să fie manager bun. Dar deocamdată nu am cum să verific: va fi ea un manager

Eu nu vreau să votez pentru un primar ca pentru un reprezentant fie al Estului sau al Vestului. Eu vreau să votez pentru un manager bun, manager pentru oraşul în care eu trăiesc, în care vreau să trăiesc şi care vreau să fie mai bun.

bun sau nu, pentru că ea ne vinde nişte vise, la fel cum o făcea Dorin Chirtoacă acum opt ani. Oricine care vine pentru prima dată în campanie şi face campania de la zero ne vinde vise. Noi ori îi credem, ori nu îi credem. Dar Dorin Chirtoacă a demonstrat tot ce a putut. Şi faptul că a rămas singurul, ultimul bastion pro-european pe harta moldovenească, pe mine nu mă face să-l consider un manager bun. Eu nu vreau să votez pentru un primar ca pentru un reprezentant fie al Estului sau al Vestului. Eu vreau să votez pentru un manager bun, manager pentru oraşul în care eu trăiesc, în care vreau să trăiesc şi care vreau să fie mai bun. Eu săptămâna aceasta de foarte multe ori mi-am pus întrebarea să merg sau să nu merg la vot. La începutul săptămânii eram pornită să merg. Dar nu atât după emisiunile „Interpol” cu ambii candidaţi, am înţeles că nu voi merge, ci după unele reacţii venite din tabăra liberalilor, care ne-au demonstrat, inclusiv Dorin Chirtoacă în emisiunea mea, că nu au nevoie de votul nostru, al celor care sunt astăzi indecişi, dar absolut pro-europeni. Ei ne-au spus: „Nu vreţi să mergeţi la vot, staţi acasă. E problema voastră. Nu avem de gând să luptăm pentru voi”. Anume acest lucru mi-a spus Dorin Chirtoacă în emisiunea „Interpol”, nu a vrut să lupte pentru noi. Eu aşteptam să-mi spună câteva cuvinte care mă vor convinge totuşi să merg. Nu le-a spus. Dar Anatol Şalaru, vicepreşedintele Partidului Liberal, a mers şi mai departe. După un val de reacţii negative la acea declaraţie a domnului Chirtoacă făcută la emisiunea „Interpol”, în care lumea s-a indignat de ce liberalii nu se folosesc de ultima şansă să ne convingă să ieşim la vot, domnul Şalaru a spus foarte deschis şi mie îmi pare că aceasta este poziţia liberalilor: „Băi naivilor, spre deosebire de banii pe care unii din voi îi primiţi pentru aceste postări...”. Eu cunosc zeci de persoane care sunt, din punctul meu de vedere, demni de respectat, care fac multe lucruri pentru Chişinău, printre ei Victor Chironda, Ionela Costachi, mulţi oameni tineri pro-europeni care gândesc liber şi fac lucruri frumoase nu doar pentru oraş, dar şi pentru ţară, au scris că au rămas indignaţi după acea declaraţie. Domnul Şalaru ni se adresează: „Băi naivilor, spre deosebire de banii pe care unii din voi îi primiţi (oamenii aceştia nu primesc bani, ei au scris pentru că aşa cred) pentru aceste postări, votul vostru valorează ceva doar atunci când este dat. Dacă-l ţii doar pentru tine, el valorează tot atâta cât valorezi şi tu. Corect, zero barat”. Înseamnă că eu, Ionela Costachi, Victor Chironda, omul care a făcut scuarul Cehov, a adunat bani de la chişinăuieni, fără ca să fie membru de partid, fără ca să ridice steagurile PL, PSRM, PCRM sau ale altor partide, toţi oamenii aceştia valorăm fix zero. Acest lucru mă indignează.”

Europa Liberă: Fac apel la studiile dumitale sociologice. Tocmai vreau să faci abstracţie de atitudinea personală şi să-mi spui, în acest moment, pe ultima sută de metri, înainte de ziua de tăcere, ce i-ar putea încuraja pe oameni barem să participe, nu neapărat să voteze pentru cineva?

Natalia Morari: „Să participe doar în vot de blam. Deci, acesta va fi ori vot de blam împotriva doamnei Greceanîi, ori vot de blam împotriva lui Dorin Chirtoacă. Acesta este singurul lucru care îi va motiva pe tineri să iasă la vot. Acesta nu va un vot pentru cineva, acesta va fi un vot împotrivă.”

Europa Liberă: Pronosticul dumitale, rata de participare va fi mai mare ca în primul tur sau dimpotrivă?

Natalia Morari: „Factorii obiectivi nu sunt în favoarea lui Dorin Chirtoacă. Toată lumea înţelege, o spun toţi sociologii, în primul rând mă refer aici la Doru Petruţi, prezenţa mare la vot îl favorizează pe Dorin Chirtoacă, prezenţa mică o favorizează pe Zinaida Greceanîi. Pentru că în cazul în care va fi prezenţă mică, este clar că mai mult vor fi mobilizaţi pensionarii care oricum vor veni, dar tinerii nu vor ieşi la vot. Factorii obiectivi nu joacă în favoarea lui Dorin Chirtoacă pentru că e sfârşit de luna iunie, copiii au dat BAC-ul, mulţi dintre ei deja au plecat la ţară, studenţii au plecat la ţară, mulţi au plecat în vacanţă sau vor pleca în acest week-end. Este foarte tentant să mai mergi pe la Odesa sau pe la Constanţa pe un week-end să tragi o fugă până la mare şi tot mai mulţi şi mai mulţi fac acest lucru. Şi din momentul în care oamenii nu s-au lăsat convinşi pe ultima sută de metri să renunţe la acest frigărui, mare, sare ş.a.m.d., nefiind convinşi, ei vor alege un lucru simplu – vor pleca. Părerea mea, eu cred că vor veni mai puţini tineri.”

XS
SM
MD
LG