Dan Handrabur e un muzician și producător român cu o carieră ieșită oarecum din comun.
Citim în biografia sa de pe Discogs.com că s-a născut la București, a început să studieze vioara și muzica clasică în copilărie, și tot de mic a devenit - și a rămas toată viața - fascinat de sunetele neobișnuite. A ascultat emisiunile Europei Libere venite de departe pe frecvențele distorsionate ale undelor scurte, și a descoperit plăcerea efectelor sonore ce pot fi create prin simpla joacă cu un receptor radio pus pe aceleași unde scurte.
La 16 ani pleacă în Elveția cu o bursă de studii la Conservatoire de musique de Genève, de care nu s-a folosit însă pînă la capăt, pentru că a fost atras mai mult de magazinurile de discuri, și îi plăcea să se întîlnească cu diverși disc-jockey prin cluburi.
S-a lăsat deci de școală, a început să pună el însuși muzici în cluburi, apoi și-a cumpărat un sintetizator Korg și un beatbox Roland, și s-a apucat de muzică electronică.
A emigrat în Canada, unde a devenit repede cunoscut în comunitatea noii muzicii electronice a anilor 1990 din Vancouver, fiind legat mai mult de așa-numitul Detroit Techno și de ambient decît de sunetul industrial îndeobște asociat acestui oraș canadian.
În 1999 revine în România, se stabilește într-un sat de munte, continuă să facă muzică, lansează câteva albume, și participă la mai multe proiecte, între care unul e cu totul special: Shukar Collective, muzică țigănească recântată electronic împreună cu Tamango, DJ Vasile, Cristian Stanciu (prietenul și fostul nostru coleg la Europa Liberă cunoscut sub numele de Matze) și Vlaicu Golcea.
N-aș fi scris curând această filă a Dicționarul de sunete despre Dan Handrabur dacă n-aș fi dat zilele acestea peste o minunăție de album, lansat de omul ăsta în 2014, sub pseudonimul Han Drabur, la casa de discuri Sunset Records: „Delta Rezuwreckshan”.
O colecție de 19 cântece despre care ni se spune că sînt un omagiu adus unuia din stilurile timpurii ale muzicii de blues cântată în regiunea deltei rîului Mississippi din Statele Unite,pe la începutul secolului trecut.
„Rezuwreckshan” e o alterare semantică a lui „ressurection”, o alterare și pentru că particula „wreck” înseamnă între altele și „a strica”, „a dărâma”, a hârbui”.
În cazul acesta însă, alterarea e una creativă, pentru că nu strică, nu dărâmă, și nu hîrbuiește, ci, dimpotrivă deconstruiește (mai țineți minte minunatele curente literare ale anilor 1980, între ele și deconstructivismul?), deconstruiește deci, adică reînvie muzica asta, deșurubând măruntaiele blues-lui și înșurubîndu-le electronic la loc, dar într-un cu totul alt fel.
