Foşti deportaţi, rudele acestora şi oficiali au comemorat luni, la Monumentul victimelor deportărilor regimului comunist cel de-al doilea val de deportări, din 1949. Cu 66 de ani în urmă, în zilele de 5–7 iulie 1949, autorităţile comuniste ale RSS Moldoveneşti au deportat spre regiuni îndepărtate ale URSS peste 11 mii de familii. Peste 35 de mii de oameni s-au pomenit lipiţi pământului şi înstrăinaţi, dacă nu morţi. Dar este oare o ca atare comemorare luată în general în seamă de o majoritate a populaţiei şi de o bună parte a clasei politice? Şi prin ce se explică rezonanţa redusă a acelei tragedii acum, când nu mai este periculos să-ți aminteşti, barem, de ea? O convorbire la această temă cu scriitorul şi comentatorul politic Nicolae Negru.
Europa Liberă: Aşadar, dle Nicolae Negru, o nouă aniversare a celui de-al doilea val de deportări, din 1949, 66 de ani în urmă, în zilele de 5–7 iulie 1949, autorităţile comuniste ale RSS Moldoveneşti au deportat spre regiuni îndepărtate ale URSS peste 11 mii de familii, 35 de mii de oameni mutaţi cu numai ce-au avut pe ei în locuri spre care trenul mergea zile nenumărate. Urmăresc dl Negru de mai mulţi ani modul în care şi, mai ales, câţi comemorează această traumă uriaşă pentru un popor. Şi de fiecare dată mă întreb: de ce această senzaţie că parcă ar fi vorba – judecând deseori după asistenţă şi rezonanţă – de un eveniment minor, „doar pentru o anumită audienţă”?
Nicolae Negru: „Da, într-adevăr așa este. Nu știu dacă îl putem numi minor, dar este un eveniment pe care nu îl observa toată presa și la care nu participă toată societatea. Probabil își spune cuvântul aici și dirijarea politica, dirijarea geopolitică mai bine zis, pe care o observăm în societatea noastră. Politicienii iarăși fiind împărțiți - unii participă, iar alții nu participă. Și chiar uneori animozitățile personale își spun cuvântul. Sau rivalitatea politică. De exemplu, dacă se întâmplă că un politician participă, atunci nu participă un alt politician. Dar situația este determinată și de faptul că societatea noastră încă nu și-a revăzut, să spunem așa, nu și-a conștientizat trecutul, și nu a făcut un bilanț în legătură cu perioada sovietică - să vadă ce a fost în această perioadă, ce s-a întâmplat atunci, prin ce am avut noi de trecut, dacă face să ne mai întoarcem la acea perioadă sau nu? Uni,i într-un fe,l pornesc de la ceea ce li se întâmplă acum și proiectează peste trecutul nostru, și dacă, de exemplu, astăzi le este rău, înseamnă că ieri le-a fost bine și dacă azi are anumite probleme, înseamnă că ieri nu le-a avut aceste probleme. Iată în această comparație se pierde undeva și sensul evenimentelor care s-au petrecut sau traumele prin care le-am trecut noi.”
Europa Liberă: Să vă întreb direct, de vreme ce ne-am referit la politicieni care nu vin din diverse considerente la asemenea evenimente: există, din punctul Dvs. de vedere, politicieni care ar organiza și repeta deportările unor segmente de popor dacă le-ar permite împrejurările, și mă refer aici nu la acțiuni concrete bineînțeles, ci la mentalitate, la disponibilitatea pe care o au?
Nicolae Negru: „Eu cred că da, există. Fiindcă atâta timp cât nu sunt condamnate crimele regimului totalitarist, regimului comunist, atâta timp cât există lideri care propagă ideile sau care elogiază trecutul, desigur că venind la putere s-ar putea să procedeze exact așa cum au procedat. Spuneam mai înainte că nu au fost conștientizate cauzele. De ce s-a întâmplat așa? Ne întâlnim de obicei și vorbim despre una, despre alta, despre cum au fost oamenii încărcați ca niște vite în vagoane, cum au fost duși, cum au fost tratați inuman, dar nu mergem la rădăcina răului - de ce s-a întâmplat asta, de ce într-o societate pretinsă ca cea mai umană sau cea mai democratică, de ce s-a întâmplat lucrul acesta? Probabil există niște sensuri mai adânci pe care încă nu le-am reperat și de aceea s-ar putea întâmpla ca, venind la putere, unii lideri să repete ceea ce a fost. Fiindcă există această fascinație, nu mă tem să spun cuvântul acesta, fascinație față de ceea ce a fost regimul stalinism, de exemplu, ceea ce a fost regimul totalitar și oamenii aceștia într-un fel mai activează și astăzi, și prezintă un anumit pericol.”
Europa Liberă: Oricine are un pic de discernământ înţelege ce înseamnă să ridici zeci de mii de oameni şi să-i trimiţi în vagoane, cum se precizează de fiecare dată acest fapt, în vagoane de vite în străinătatea rusească de această dată. Ce ar trebui să se facă, aici, ca cele întâmplate să nu rămână doar un fel de „fapt divers” istoric, ci să fie ceva ce modelează caracterul unui popor, modul lui de a gândi?
Nicolae Negru: „Tocmai asta spuneam că trebuie să conștientizăm, trebuie să analizăm foarte minuțios, foarte serios ceea ce s-a întâmplat și să urmărim destinul fiecărui om, fiindcă noi deseori vorbim la general și nu suntem atenți la detalii. De exemplu, iată am citit cartea Eufrosiniei Kersnovskaia - o moșieriță de lângă Soroca, din satul Țepilova. Şi ea spune, de exemplu, că în ziua de 13 iunie, când a fost deportată și ea observă cine erau acei deportați, ce se întâmpla în vagonul respectiv. Un detaliu, de exemplu: o învățătoare și cu fiica ei au luat cu ele un ghiveci cu flori, de exemplu, sau că o familie a venit cu lampa aprinsă - asta vorbește despre șocul, despre trauma, despre faptul că lumea era speriată. Când vorbim cu detalii despre ceea ce s-a întâmplat atunci, când urmărim destinul fiecărui om, mi se pare că lumea înțelege mai bine ce s-a întâmplat decât atunci când ne adunăm și vorbim la general, spunem cuvinte generale care se repetă din an în an, și lucrul acesta devine obișnuință.”
Europa Liberă: Dar cum se vorbește în școală despre această dramă a moldovenilor, cum se regăsește ea în sistemul educațional, din ce aveți știință?
Nicolae Negru: „În măsura în care am citit niște manuale, am observat așa, niște rânduri scrise în aceste cărți și desigur că durerea concretă, drama prin care a trecut fiecare familie rămâne în afara acestor manuale. E nevoie de anumite lucrări documentare și poate chiar și artistice, e nevoie ca fiecare om să fie interesat să afle ce s-a întâmplat atunci, fiindcă într-un fel ne privește pe fiecare dintre noi. Eu nu cred că există vreo familie aici, în Republica Moldova, în Basarabia în general, care să nu fi avut vreo persoană sau chiar mai multe, să nu fi avut rude sau chiar ei înşiși să nu fi fost deportați și să nu fi trecut prin acest calvar. Dar luându-ne cu problemele curente noi uităm problemele trecute sau dramele prin care am trecut și lucrul acesta desigur că ne modelează și comportamentul din ziua de azi. Ni se pare că dacă am uitat, a trecut, înseamnă că nu este atât de important și în general ne privește mai puțin, hai noi să ne ocupăm cu ceea ce este azi, ceea ce a fost s-a dus și nu mai revine. O filozofie, așa, foarte păguboasă din punctul meu de vedere.”
Europa Liberă: Acum, dle Negru, cu încuviinţarea statului, o largă reabilitare a lui Stalin, în Rusia… Se proiectează cumva acest lucru asupra modului de a gândi, apropo, şi a simţi în Republica Moldova din punctul Dvs. de vedere?
Nicolae Negru: „Da, desigur noi ne aflăm sub umbrela informațională a Rusiei și starea de spirit de acolo se transmite în mod automat unei părți din populația Republicii Moldova. Nu e rareori să auzim opinii de genul că, dacă au fost deportați, înseamnă că au meritat să fie deportați. Cum vorbeam mai înainte, unii lideri preiau aceste mesaje și le transmit, le folosesc în activitatea lor politică de zi cu zi, și lucrul ăsta desigur că nu poate să nu aibă anumite consecințe în general pentru starea de spirit de aici din Republica Moldova. Mai este un aspect la care vreau să mă refer: fiind noi o Republică sau o societate rurală ne concentrăm mai mult pe faptul că au fost deportați oamenii mai înstăriți, chiaburii sau cei care stăteau din punct de vedere economic mai bine decât alții, dar uităm că au fost deportați și intelectuali, oameni politici, de exemplu notarii s-ar părea că nu ar merita atenția noastră. Iată anumite aspecte la care mă refer acum și există și alte aspecte poate că nu ar fi scăpate din vedere dacă ar exista o altă atitudine sau o altă stare de spirit în societatea noastră.”
