Numai amintirea trecutului august și turismul au racordat Grecia la orbita occidentală. De facto, Grecia, ca stat politic și economic, aparține Estului. În mare parte, tocmai subdezoltarea și lupta pentru regăsirea identității au dat Greciei coloratura politică pe care o recunoaștem și astăzi. Grecia a intrat, lăsînd la o parte cîteva mari excepții artistice individuale, pe traiectoria calsică a balcanismului politic. Un naționalism interminabil, un colectivism mereu vecin cu socialismul și o limbariță infernală cunsocută sub numele de demagogie sînt trăsături cheie pe care Grecia politică le-a dus la extrem. Cu timpul, după șocul războiului civil și, mai ales, după importurile ideologice ale anilor 60, Grecia a devenit o bază extraordinară de radicalism stîngist. Ultimii 20 și ceva de ani, au dat la iveală o specializare extremă în contestație, susținută de o nouă elită doctă și ultraideologică. Starul antioccidentalismului și fostul Ministru de Finanțe Yannis Varoufakis, alături de noul Ministru de Finanțe și ultramarxistul Euclid Tsokalotos sînt produse remarcabile și incurabile ale ideologiei. După studii politico-economice de preferință în Marea Britanie, cei doi dar și nucleul care dă direcția mișcării Syriza au devenit ideologi absoluți - minți abile și, în același timp, prizoniere ale unei viziuni tenebroase și dogmatice despre lume. Acești oameni sînt convinși că lumea e împărțită în centre de putere și centre de suferință. Capitalismul e un sistem întunecat care dictează exploatarea popoarelor periferice. Eliberarea nu poate veni decît prin demolarea lumii de falsă democrație a capitalismului. N-ar trebui să ne scape că Tsipras, Varoufakis și Tsokalotos nu vor să fie doar salvatorii Greciei ci și ai Europei. Ce vine de la Syriza e bun pentru Grecia și, mai departe pentru Europa, pentru că propune soluțiile universale care pun capăt unui rău universal. Tsipras și colegii nu sînt politicieni ci ideologi scăpați la guvernare. Grecia a ajuns aici condusă de fermentația obscură a ideilor devenite resentiment într-o societate care nu crește și trebuie să-și găsească alibiuri. Poveștile care așază Grecia în rîndul europenilor dezvoltați sînt o enormă eroare de observație. Poveștile ce văd puntea ce leagă Grecia de Elada sînt pură fantezie. Sau escrocherie. Cel mai rău lucru ce paște Grecia pe viitor e tocmai continuarea acestei formule care amestecă un amor propriu bezmetic și practici politico-economice sinucigașe. După faimosul referendum de democrație maximă, Grecia e undeva între selfie și harakiri. Grecii se iubesc mai mult decît niciodată și se pregătesc să-și vină de hac. Da, există o bătălie pentru Grecia dar asta înseamnă altceva decît cred mulți. Tratamentul economic și politic adus de Uniunea Europeană și cerut grecilor nu e o formă de subjugare, așa cum crede Varoufakis, ci o încercare masivă de recuperare a Greciei. O șansă de readucere a Greciei în zona civilizației europene de care s-a desprins demult, după ce a inițiat-o.