Ceea ce s-a petrecut in timpul dictaturii Khmerilor Rosii in Cambodgia intre 1975 si 1979 depaseste imaginatia, tine de acea non-reprezentabilitate care este asociata cu Holocaustul si cu paginile cele mai inspaimantatoare legate de Gulag. Nu a fost vorba doar de un infern al sadismului, de delirul unui grup de maniaci, ci de resentimentul social, justificat ideologic, devenit politica exterminista. Ideea „purificarii” apare la Lenin foarte devreme. Cultul violentei sociale este prezent in „Manifestul Partidului Comunist” scris de Marx si Engels la mijlocul secolului al XIX-lea.
Toate regimurile comuniste, fara exceptie, au recurs la terorism social, intr-o faza sau alta a existentei lor. Inainte de kadarism a fost rakosismul, iar kadarismul insusi a debut printr-o baie de sange, dupa zdrobirea Revolutiei Maghiare in noiembrie 1956. Dar regimul Khmer Rouge a exacerbat ceea ce parea greu de a fi depasit intru monstruozitate. A dus utopia la ultimele sale consecinte. A ucis peste o treime din populatia tarii. Comparat cu Pol Pot, chiar un Ceausescu parea un stalinist „moderat”...
Cine incearca azi sa „retesteze ipoteza comunista” este obligat moral sa spuna ce crede despre ororile comise de sociopatii de la Pnom Penh. Cuvintele au consecinte, uneori teribile. Cuvintele dogmei comuniste nu pot fi separate de experimentele concrete practicate pentru a le transforma in realitate. Universul concentrationar comunist si-a aflat radacinile in ideologie.
Un articol recent al profesorului Ioan Stanomir aparut pe platforma „Contributors” serveste ca avertisment la un ceas in care stanga radicala pare din nou inclinata sa se joace de-a revolutia apocaliptica. Il consider un text de maxima urgenta politica si etica, o invitatie la responsabilitate si luciditate. Si, nu mai putin, un apel la neuitare.
Nu pot sa nu amintesc aici veto-ul Rusiei putiniste care a impiedicat, zilele trecute, declararea de catre ONU a masacrului de la Srebrenica, petrecut acum doua decenii, drept genocid. Similitudinile dintre Vladimir Putin si Slobodan Milosevici sunt greu de ignorat: autoritarism, militarism, anti-ocidentalism, narcisism, ultra-nationalism. Marele sovietolog Alain Besançon nu greseste cand vede o continuitate de la Lenin si Stalin, trecand prin Hrusciov, Brejnev si Andropov, si pana la Putin. Este vorba de dispretul total pentru individ ca fiinta juridica si morala. „Viata umana nu inseamna nimic daca nu apartine statului”, aceasta este deviza totalitarismelor.
Statolatrie, partolatrie, exaltarea ideologiilor redemptive, colectivism organicist, anti-capitalism si anti-liberalism, devotamentul orb pentru o cauza pretins sacra, disolutia individului in mase isterice si isterizabile, iata premisele zamislirii coloniilor penitenciare ale veacului XX.
