Valentina Guţu s-a născut în satul Corjeuţi, raionul Briceni, pe data de 2 decembrie 1966. A absolvit Facultatea de limbi străine-specialitatea limbi franceză, a Universităţii de Stat „Alecu Russo’’ din oraşul Bălţi. Profesoară de limba franceză la Liceul Teoretic din satul Corjeuti.
A participat la formari de calificare profesionala organizate de CREFECO (filiala organizaţiei internaţionale a Francofoniei) cu sediul în oraşul Sofia, Bulgaria. Selectarea participanţilor la aceste prestigioase formări se face în urma participării unui concurs on-line publicat pe pagina web a CREFECO.
Luni
O zi frumoasă cu mult soare în suflet deoarece sunt in vacantă,in concediu. Bucuria este dublă atunci cand mă gîndesc ca Chişinăul - această citadelă a romȃnitaţii şi-a păstrat cursul pro-european!
Activitaţile matinale le fac automat, gîndul îmi este la tot ce se petrece în ţară.
Am o grădină minunată cu multe flori şi mai am şi multe muşcate, pe care le îngrijesc cu multă dragoste toată vara, ca mai apoi să le iau la şcoala ca să îmi înfrumuseţez sala de clasă (sunt diriginta clasei a VI-a „B’’). La moment, splendoarea plantelor mele nu mă captivează, mă obsedează, mă frămȃntă şi mă tulbură nişte imagini, care se perindă prin faţa ochilor mei, cu anumite chipuri de oameni, care doresc cu orice preţ să ajungă cȃt mai sus, murdărind şi dispreţuind pe alţii.
Atîtea răutaţi, bȃrfe şi uneltiri degajă şi răspîndesc acestea în jur, că ai nevoie de aer curat şi privelişti încȃntȃtoare, ca să îţi poţi purifica sufletul şi bucura ochiul. Cȃtă dorinţa au unii de a duce un mod de viaţă uşor, fără prea multă muncă şi pricepere! Ei îşi doresc să aibă cȃt mai mult,cu toate că societatea înţelege că ei fură şi mimează deșfăşurarea reformelor. Pentru ei scopul scuză mijloacele. Păcat !
Paşii m-au dus in livada de langă casă. Copacii sunt doldora de visine. Alături zmeura o culeg, dar si coacăză neagră, albă şi roşie. Cȃtȃ frumuseţe şi cȃtă grijă are Domnul de noi !
Fulgerător mă duce gîndul la oamenii necăjiţi din estul Ukrainei. Razboi, moarte, copii plȃngȃnd, mame îndurerate. Durere fără margini !!!
Oare de ce unii politicieni doresc asa de mult război? De ce sufletele lor sint aşa de haine şi învrăjbite? De ce frumuseţea pămîntului nu îi face mai buni? Zeci de întrebări roiesc în cap, în timp ce pregătesc gemuri şi dulceaţă pentru iarna. Toţi sîntem făcuţi după chipul şi asemănarea Creatorului nostru, de ce nu doresc să se implice în procesul creaţiei, dar mai mult al distrugerii şi anihilării a tot ce este frumos .
Spre ora chindiei merg la magazin. Mă întîlnesc cu cȃtiva consăteni si purtăm o discuţie despre examenele de bacalaureat, despre elevii de la L/T din satul Corjeuţi. Primesc cu bucurie felicitările lor, deoarece toţi elevii mei au susţinut examenul de bacalaureat la limba franceză. În sat noutăţile se răspîndesc cu viteza luminii, cunoaştem totul unii despre alţii. Ei glumesc zicȃndu-mi, că acum pot să meargă toţi în Franţa.
E o mare împlinire, atunci cȃnd vezi mulţumirea şi aprecierea muncii tale, din partea oamenilor! Nu este nimic mai de preț ca cuvȃntul bun, pe lumea aceasta !
Crezul meu este că dacă dai lumină, primeşti lumină !
Marți
Îmi încep dimineaţa cu micul dejun, pregătesc ceaiul din plante, toate din gradina mea: mentă, melisă şi muşeţel. Aroma lor îţi dau sănătate şi vitalitate !
Dar aud o maşina claxonînd la poartă. Uitasem, ne-au adus colete din Franţa, de la surorile mele şi de la fiul Dan. Fiecare al patrulea consătean e plecat la lucru in această tară. Sunt vreo zece microbuze Corjeuţi-Paris, care fac naveta anul împrejur. Consătenii mei vorbesc bine limba franceză. Uniunea Europeana şi Franţa, mai ales Parisul, ne-au adus belsugul în casele noastre. Circulă o gluma, precum că acolo unde staţionează autobuzele venite dinspre Corjeuţi, la Paris, nişte francezi ar fi întrebat, dacă Corjeuţi este capitala Moldovei.
Toti ne mȃndrim cu satul nostru, dar mai ales cu oamenii localitatii. Harnici, dornici de a avea şi a prospera, lucrează de cu zori şi pȃnă seara tîrziu. Lucrătorii sezonieri veniti de prin centrul si sudul Moldovei, rămîn surprinsi de voinţa, sîrguinţa şi tenacitatea baştinaşilor. Si atunci cȃnd lucreaza toti împreună pe cîmpii, cu greu se ţin din urma corjeutenilor, deprinsi cu truda istovitoare.
Împreună cu mama am deschis coletele venite din inima Europei.. Ne bucuram pentru ca toate darurile sunt de calitate.
Mă indrept spre calculator să vorbesc cu sora mea cea mai mica, Silvia, si cu membrii familiei, sotul si fecioraşii Bogdan şi Fabian (care are un an şi jumătate, a început să rostească cuvinte în limba romȃnă şi franceză, desigur adora mult desenele animate). Liviu, sotul sorei, fiind ukrainean ii vorbeste şi în limba rusă şi in ukraineană, şi Fabian îl intelege.
Discutia a durat vreo cȃteva sferturi de oră - am vorbit despre situatia din ţară, despre preţurile mari la unele produse din Moldova, cum ar fi lămîia verde (le citron vert), care costa la Chişinău 130 lei un kilogram, pe cînd in Franţao poti cumparala doar un euro. O diferenţă foarte mare! Constat doar că suntem jăcmăniţi şi jumuliţi de cei care ne guvernează.
Dupa-amiază am citit presa autotohtonă şi presa în limba franceză. Mare noroc avem cei de la sate cu Internetul, ne putem permite să cunoaştem tot ce se petrece nu numai în ţara, dar chiar şi in lume. În timpul dedicat menajului, ai posibilitatea sa asculti o carte audio, care ti-o doresti. Mainile fac munca fizică, dar sufletul şi spiritul mi le delectez cu audierea unui roman.
Miercuri
Ce bine e totusi cȃnd sunt la serviciu, la şcoală! Stand acasa imi lipsesc copii din clasa mea, elevii din alte clase pe care ii învăţ, îmi lipsesc colegii de lucru.
Dar asa îmi încep ziua cu pachetul standard al menajului: gătitul mesei, spălatul veselei şi iar curăţenie.
La Corjeuti e zi de piaţă. Vin negustori de prin satele vecine să îşi vȃndă mărfurile. Nu doresc să merg, mai bine stau acasă şi mă ocup de treburi prin gospodărie. Sînt atȃtea de fȃcut cȃnd trȃieşti la ţara, nu-ţi ajung picioarele de pămȃnt toată ziua. Dacȃ nu le pun la locul lor acum, cȃnd sunt toată ziua acasă, nu voi reuşi atunci cȃnd sunt la scoala zi de zi.
Deci, una din priorităţi este operaţiunea care se numeşte la ţară „uscarea” covoarelor mari şi anume a „războaelor’’. Pentru a le proteja de molii, şi a le da o existenţă mai îndelungată, obligatoriu le ţinem la soarele arzător. Sînt foarte frumoase şi irepetabile în lume. Îmi sînt foarte dragi şi foarte scumpe! Mainile mamei mele au tors lîna, au depănat gheme, au rîşchiat sculuri, au pregătit urzeala! Aceste ţesături sint făcute cu munca migăloasă şi extenuantă a mamelor noastre! Aşa-i în cultura noastră a romȃnilor, cei mai frumos trebuie să pregăteşti copiilor. Tradiţia de a face o zestre poate nu este aşa de presantă ca altădată, dar degeaba locuieşti la sat, daca nu ai în „Casa mare” un război. Şi nu pot să îi inţeleg pe acei care zic că nu mai este moda de aşa covoare şi le vȃnd. Dar să îţi iubeşti mama tot este o modă, doar mȃinile ei au ostenit pentru aceste covoare?
Pe la ora amiezii discut cu fiul meu Dan, care e în Franţa. Este un mare microbist. Cunoaşte, pînă în cele mai mici detalii, toate golurile marcate de echipele şi jucătorii preferaţi. Mă bucur că se integrează treptat în societatea franceză, învăţînd foarte multe dintr-o lume civilizată. Şi cum să nu iubeşti Franţa, îndeosebi medicii francezi. Fiul meu a avut o intervenţie chirurgicala foarte reuşită şi nu a oferit nici un cent .Toata cheltuiala operatiei si spitalizarii a suportat-o statul francez, prin intermediul unor oraganizati de caritate. Probabil că este greu de crezut, pentru cei care nu au fost in Franţa.
Poate să zică cineva că a beneficiat de tratament deoarece este cetatean al Romȃniei, care este ţară-membră a Uniunii Europene. Şi eu cȃnd am fost în Franţa, în 2004, am avut o intervenţie chirurgicală, şi nu aveam redobîndită cetăţenia romȃnă. Medicii au fost foarte politicoşi şi amabili. Tot personalul medical, începȃnd cu chirurgul şi pȃna la infermieră, toţi au manifestat grijă şi bunătate. Nu-i mai pot uita, periodic chipurile lor îmi apar în memorie şi mă rog Domnului să le dea multă sănătate şi mult bine. Consider ca rugaciunea, pe care o faci pentru un om care a făcut fapte frumoase, îi este ca un scut de lumină şi pavăză.
Eu am fost internată la spitalul „Marie Curie” din Paris, prietenii francezi îmi spuneau ca acest centru al sanataţii ocupă locul II în lume, după un centru din SUA. Am avut mare noroc să fiu tratată de aşa medici, eu fiind o persoana de rând şi nu vreo personalitate.
Mai tȃrziu am aflat că toţi oamenii beneficiază de asa o atitudine. Dar ce se întîmplă la noi în ţara, cu atitudinea unora faţă de Uniunea Europeana? Total deplasată si cu multe aberaţii. Cei care se folosesc din plin de toate bunurile UE nu doresc ca toti să cunoască binele şi apoi să fie greu de condus pentru ei, fiindca oamenii isi vor da seama de „meritele” adevarate ale celor ce stau in fruntea tarii. Avem nişte guvernaţi care işi doresc o viata bună numai şi numai pentru dȃnşii.
Joi
Deschid calculatorul să văd ce se întampla în ţară şi în lume. Mai toată lumea fierbe în jurul evenimentelor legate de Grecia. Articole ce dau diferite verdicte acestei ţări, însoţite de comentarii mai temperate, altele mai agresive. Mă pregătesc sa întrerup lecturarea presei de de dimineaţa şi să deconectez calculatorul, in momentul cand sora mea mijlocie, Angela, mă suna pe skype. M-am bucurat mult şi mi-a fost ca un elixir contra rautaţilor postate de unii internauţi .
Şi mai mult m-am bucurat cănd m–a anuntat că vine în vacanţă la şfărşitul lunii iulie. Mama s-a bucurat foarte mult. Ce mult îşi mai doresc părinţii vȃrstnici copii lȃngă ei. Şi cred că au dreptate, deoarece numai odată pe an pot sa vină la ei în vizită.
Peste vreo jumatate de ora de discutie cu sora, ies dn casa, iau caldarea şi mă duc să aduc apă rece de la fȃntȃnȃ. Mă întîlnesc cu vecina, care îmi intuieşte bucuria, ce se citea pe pe chipul meu. Îi spun că vine sora din Franţa, şi ea îmi zice pe un ton sarcastic: „Iaca s-o gatit şi cu Franţa şeia!” Vecină e o mătuşă în vȃrstă şi se teme de americani, care vor să vină şi să ne ocupe, si se teme şi de cei din Europa. Minciuna are picoare mari si repezi !!! De mai multe ori i-am povestit despre bunastarea ţărilor din Uniunea Europeana, nu intelege săraca. Şi nici în visele cele mai frumoase ale ei, ea nu se dumereşte că oamenii de rȃnd, să poată să trăiască bine. Ea ştie aşa cum o fost pe timpul puterii sovietice - cel mai bine în sat a trăit preşedintele de colhoz, brigadierul şi apoi şeful de zvenou. Şi daca o întreb, de ce aceste persoane trăiau cel mai bine, ea îmi răspunde că aşa voia Dumnezeu. Matuşică, dar se permitea credinţa în Dumnezeu, pe acele timpuri? Negăsind răspuns, îmi zice ca, chipurile, ei erau „nacialnicii” cei mai mari! Îmi pare rău ca multi oameni ca ea nu îsi pot imagina o viaţă mai buna, cu o pensie mai mare, sa le ajungă pentru medicamente, pentru lemnele de foc la iarnă.
După-amiază o vizitez pe profesoara mea de limba franceză, doamna Raisa Gheorghevna Stanţier; datorită dumneaei am îmbrăţişat meseria de profesoară de limba franceză. O profesoară exigentă, care s-a daruit copiilor si profesiei. Mă primeşte de fiecare dată cȃnd merg la ea în ospeţie cu multă bucurie şi cu multă căldură. Îmi povesteşte despre fiica ei, care este stabilită de vreo cîţiva ani în Spania.
Vineri
M-am sculat şi m-am indreptat direct la copacul cu abricoşi, care sunt caisii din livada! Ploiţa a fost ca o binecuvȃntare!!! Noi, cei care locuim la sate, ne bucurăm de precipitaţiile prielnice roadei, dacă se adună mult în hambare vor avea şi săteni şi oraşenii de mancare.
Probabil Domnul ne-a ales fiecăruia un locşor unde să ne traim destinul. Nu-mi pot imagina viaţa fără atîta verde împrejur. Cȃnd am ocazia şi stau la oraş vreo cȃteva zile, mă întorc în grabă acasă. La sat avem mult de lucru. Acum este sezonul pregătirii sucurilor si compoturilor pentru iarna. Şi desigur, trimitem şi la rude în Franţa. Au gustat şi francezii din cireşele, vişinile, zmeura şi coacăza de la Corjeuţi. Ei apreciază mult fructele din Moldova sînt ecologice, fără nitraţi, au spus ei la degustare. Da, desigur, cresc din ploiţa Domnului şi pe un sol bogat, „la terre noire”, zic francezii. M-au rugat să le pregătesc şi lor dulceata din fructele noastre ecologice.
Scriind îmi dau seama că aştern în cuvinte prea multişor despre Franţa. Cum să nu scrii, dacă acolo sunt multi dintre membrii familei mele.
Regulat ne sunăm, ne vedem prin skype, şi ne trimitem reciproc colete. Toate sărbătorile şi evenimentele familiale le trăim cu multă intensitate. Ca de exemplu, nepoţelul meu Bogdan a primit cetaţenia franceză. Mare bucurie în famile! Mai apoi a fost într-un sejur lingvistic pe insula White din Anglia, deoarece învaţă într-o clasă europeană MET (more english today). Nepoţelul e un copil silitor şi deştept la învăţătură, ca să fie înscris la un liceu prestigios francez are nevoie de o medie foarte bună la finisarea studiilor gimnaziale. Pe lîngă studierea intensivă a limbii engleze, mai învaţă limba germană si limba chineză.
Multi copii din satul meu studiază în Franţa. Învaţă bine, le place sistemul de învăţmînt francez, nu mai doresc apoi să revină să continue studiile in Moldova. O realitate sînt cantinele franceze: dacă in Moldova sînt alimentaţi numai copii claselor primare, in Franţa se alimenteaza si copii claselor gimnaziale şi liceale! Servesc un meniu bogat cu multe vitamine si fara carbohidrati.
E trist că moldovenii emigrează, şcolile rămîn fără copii!
Toti îşi doresc o viaţă mai bună şi şcoli prestigioase pentru odrasle... De ce adică să ne uimim, că şi oamenii de rând îşi doresc aceasta? O bună parte din parlamentarii noştri şi-au făcut studiile în Romȃnia, dar copii lor, în general, acum îşi fac studiile prin şcolile Uniunii Europene - Elveţia, Belgia. Eu consider ca asa doreşte Providenţa, ca toţi să vadă, cum este intr-o ţară europeană, ca mai apoi să facă deosebirea dintre ceeace exista la noi si ce ofera UE. Am o certitudine că aceşti copii vor reveni în tara şi vor reuşi să schimbe mentalitatea şi vor usura viata tuturor oamenilor simpli, care au muncit si au fost in slujba ba „Partidului Comunist”, ba a sefului şi la tot felul de conducatori. Acesti copii vor aduce progresul tehnico-stiintific, ca sa mai arunce taranul sapa din maina.
Pe FB cineva a pus poza casei lui Sevciuc,cel care este presedintele autoproclamatei Republici Transnistre! Edificiul a fost candva localul gradinitei N5 din oraselul Rabnita!!!!!! Asta-i legea ruseasca, cei care conduc isi fac propria viata in cel mai mare lux!!!
Sîmbătă
Inchei saptamina cu o intilnire spectaculoasa. Cristina Stinca-Adams, fiica fostei învăţoare de la clasele primare, doamna Valeria Stinca, a venit în vizită la parinti, tocmai din Statele Unite ale Americii. Acolo are o familie foarte frumosa, si cu sotul ei John au doua fetite minunate. Ne-am telefonat si am stabilt o revedere le restaurantul din sat „La Paris”. Imbratisari si salutari de bucurie ! Am stat ore in sir la terasa restaurantului si am depanat amintiri. Ce bine e ca ai in viata prieteni de suflet, cu care impartasesti viziuni si valori identice. Multumesc Domnului pentru tot ce mi-a dat în viaţa si mă rog ca să imi dea inteligenţa si discernamîntul ca sa pot merge pe drumul dreptatii si bunatatii pe acest pamant!