Zeci de mii de oameni s-au adunat la un cimitir de lângă Srebrenița, în Bosnia, ca să marcheze împlinirea a 20 de ani de la cea mai gravă atrocitate din istoria Europei după al doilea război mondial. Reuters scrie că la două decenii după uciderea a 8000 de băieți și bărbați musulmani, mulți dintre participanții la ceremoniile de astăzi sunt încă chinuiți de incertitudini în legătură cu ultimul loc de odihnă al celor dragi și de încercările unora de a le minimaliza tragedia.
La 11 iulie 1995, trupele sârbilor bosniaci, care cuceriseră fără luptă enclava musulmană apărată de pacificatori ONU olandezi, au început să ucidă vreme de cinci zile populația masculină de refugiați musulmani, aruncând cadavrele în gropi, pentru ca după alte câteva luni să le scoată și să le împrăștie în mai multe locuri, într-un efort sistematic de a tăinui crima.
Peste 1000 de victime încă nu au fost găsite.
Osemintele a 136 de victime identificate recent urmau să fie înhumate astăzi sub lespezi de marmură în cimitirul memorial Potocari, în ceea ce a devenit un ritual anual – pe măsură ce s-au descoperit noi morminte.
Un tribunal ONU a decis că masacrul a fost genocid. Mulți sârbi resping acest termen, ca și bilanțul morților și versiunea oficială a evenimentelor – într-o reflectare a diviziunilor încă adânci din fosta Iugoslavie.
Milorad Dodik, președintele republicii autonome sârbești unde se află Srebrenița, a numit luna trecută masacrul „cea mai mare înșelăciune a secolului XX”.
Serbia, care i-a susținut pe sârbii bosniaci cu trupe și bani, a fost reprezentată la ceremoniile de astăzi de premierul Aleksandar Vucic, care a obținut respingerea de către Rusia în Consiliul de Securitate ONU săptămâna trecută a unei rezoluții care ar fi cuprins termenul „genocid”.
Fost discipol al ideologiei „Serbiei Mari”, care a alimentat în bună măsură conflictele iugoslave, Vucic s-a „reinventat” în ultima vreme ca pro-occidental, îmbrățișând ambițiile europene ale Serbiei, care depind în mare măsură de reconcilierea cu vecinii.
Vucic a fost întâmpinat astăzi de Munira Subasic, șefa Asociației Mamelor din Srebrenița, care și-a pierdut acolo fiul și soțul. Ea a prins o insignă alb-verde a comemorării de reverul premierului, care a semnat în cartea de condoleanțe.
Dar Hamida Dzanovic, venită să înmormânteze singurele două oase găsite din soțul său, a spus: „Uitați-vă la el și la miile de morminte. Nu-i e rușine să spună că nu a fost genocid? Nu îi e rușine să vină aici?”
În cele din urmă, premierul Vucic a fost nevoit să plece de la ceremonie înainte de vreme, confruntat cu o mulțime ostilă, din rândul căreia unii au aruncat cu pietre și au huiduit.
În cele două decenii de la masacru, Occidentul s-a confruntat cu întrebarea cum a fost posibilă căderea Srebreniței, care fusese desemnată „enclavă sigură” ONU pentru bosniacii musulmani alungați de război.
Câteva luni după masacru loviturile aeriene NATO i-au forțat pe sârbii bosniaci sprijiniți de Belgrad să se așeze la masa de negocieri și să accepte acordurile de la Dayton, mediate de Statele Unite, care au înființat un sistem complicat și greoi de împărțire a puterii între comunitățile Bosniei.
Bill Clinton, care era la vremea aceea președintele Statelor Unite, le-a spus celor prezenți la ceremonia de astăzi: „Sunt îndurerat că ne-a luat atâta timp. Nu vreau să mai văd asemenea ucideri”. Cei acuzați că ar fi pus la cale masacrul, liderul politic al sârbilor bosniaci Radovan Karadzic și comandantul militar Ratko Mladic, sunt judecați la tribunalul ONU de la Haga și se declară nevinovați.
