Linkuri accesibilitate

După aprobarea pachetului de austeritate: UE reia negocierile cu Grecia privind un nou ajutor financiar


La votul decisiv de la Atena
La votul decisiv de la Atena

Votul parlamentului de la Atena ar putea insă provoca alegeri anticipate la toamnă.

Parlamentul grec a votat miercuri seară pachetul de reforme fiscale cerut de creditorii externi, iar premierul Tsipras a pierdut cu această ocazie sprijinul a peste un sfert dintre parlamentarii partidului său Syriza. Printre rebeli s-a numărat fostul ministru de finanțe, Yanis Varufakis, care a criticat din nou reformele cerute de „troica” drept lipsite de logică economică, într-un cuvânt, greșite. Joi seară, ministrul de interne a declarat că în situația nou creată, guvernul Tsipras ar putea organiza alegeri anticipate la toamnă.

Uniunea Europeană, Banca Europeană și Fondul Monetar Internațional, așa-numita troică, argumentează că fără reforme dureroase, fără reduceri drastice a cheltuielilor bugetare, creditorii externi nu pot continua să alimenteze băncile grecești.

Votul din Parlament a adus și primele rezultate: Banca Europeană Centrală a anunțat joi după amiază că mărește fondul de urgență, pus la dispoziția băncilor grecești, la 900 de milioane de euro pe săptămână.

Băncile din Grecia sunt închise de pe 29 iunie iar grecii pot scoate pe zi numai 60 de euro, bani lichizi.

Imediat după aceea ,miniștrii de finanțe din zona euro au decis să reia, oficial, negocierile cu Grecia privind un nou ajutor financiar. Și au acordat Atenei un credit de urgență de 7 miliarde de euro.

Grecia: ciocniri violente între poliţie şi protestatarii anti-austeritate
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:10 0:00

Joi dimineață, șeful așa-numitului Mecanism European de Stabilitate, Klaus Regling, declara într-un interviu cu televiziunea publică germană că acest fond ar putea participa cu „până la 50 de miliarde de euro” la noul pachet de ajutor financiar pentru Grecia. Nevoile Greciei sunt estimate acum la circa 86 de miliarde de euro, iar Regling a avertizat că fără acești bani, bănci grecești importante au putea falimenta, trăgând după ele întregul sistem.

Wolfgang Schaeuble
Wolfgang Schaeuble

Ministrul german de finanțe Wolfgang Scheuble a declarat tot joi dimineață, într-un interviu la postul de radio Deutschlandfunk, că votul din Parlamentul grec este un pas important pentru negocierea unui nou ajutor financiar din partea Uniunii Europene. Scheuble nu a renunțat însă la ideea unei retrageri temporare a Greciei din zona euro, idee pe care a prezentat-o prima dată la summitul maraton de duminică și pe care a reluat-o în interviul de joi dimineață. Foarte mulți economiști, nu numai în Grecia, a reamintit Scheuble, sunt de părere că Atena nu poate ieși din actuala criză financiară fără o restructurare a datoriei externe. Care, avertiza miercuri și Fondul Monetar International într-un nou raport, va ajunge în doi ani la peste 200% din PIB.

„Cum restructurarea datoriei – a continuat Scheuble – nu se poate face în cadrul zonei euro, cea mai bună opțiune pentru Grecia ar fi să iasă singură din Uniunea monetară”.

  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG