Țările candidate la intrarea în Uniunea Europeană, sau fie și doar aspirante, trebuie să adopte o masă de legislații care alcătuiesc ceea ce se numește “acquis" comunitar. E vorba de legislația comună care armonizează legal și economic țările partenere cu UE.
În acea fază, însă, intrarea în zona euro le este teoretic inaccesibilă și asta cu toate că mai multe țări care nu fac parte din UE folosesc totuși euro ca monedă națională.
Paradoxul cu zona euro este că e construită atât de inegal. 19 din cele 28 de țări ale Uniunii Europene fac parte din zona euro, dar două au refuzat: Marea Britanie și Danemarca. Suedia și majoritatea țărilor est-europene nu fac parte din euro. Marea Britanie și Danemarca au impus de la început —și obținut— o clauză de opt-out, prin care ele nu sunt și nu vor fi niciodată forțate să adere la euro, în vreme ce toate țările membre est-europene, precum și, teoretic, toți viitorii membri, trebuie obligatoriu să adere la euro de îndată ce starea economiei le-o permite.
Unele, precum Polonia sau Ungaria, sunt îngrijorate de această perspectivă, iar politicienii polonezi nu încetează să repete că vor face totul pentru a întârzia această perspectivă.
Oricum, criza Greciei a arătat limpede la ce poate duce aderarea la euro a unei țări a cărei economie nu ar fi trebuit de fapt să-i permită acest lucru.
O altă ciudățenie a monedei europene - euro - este însă și aceea că ea e și moneda unor țări care nu fac parte din Uniunea Europeană. Euro este astfel moneda micro-statelor care sunt Andorra, Monaco, San Marino și Vaticanul, asta însă pentru că aceste micro-state au negociat acorduri în acest sens cu Uniunea Europeană.
Există însă și situații aparte, precum faptul că două țări: Muntenegru și Kosovo au adoptat euro ca monedă națională în mod unilateral. Aceste două țări nu sunt reprezentate în Banca Centrală Europeană și nu au dreptul să bată monedă, în vreme ce Vaticanul și Andorra emit propriii lor euro.
Un alt micro-stat, Lichtestein, vecin cu Elveția, are o uniune monetară cu Elveția și folosește francul elvețian.
O ieșire a Greciei din zona euro ar fi creat astfel uriașe probleme pentru țările din Balcani care folosesc euro fără a fi membri în Uniunea Europeană, și anume: Muntenegru și Kosovo.
Exemplul acestora două arată însă că țări de dimensiuni mici pot adopta unilateral euro ca monedă națională, chiar dacă, cel puțin în cazul Kosovo, nu există nici o perspectivă de a adera vreodată la UE.
-------------
În urma crizei din Grecia aderarea la zona euro pare să fie tot mai mult văzută ca plină de riscuri şi costuri şi devine mai puţin atractivă pentru ţările aspirante să adopte moneda euro, spun mai mulţi experţi. Adoptarea monedei euro e un proces de lungă durată. Cum ar putea arăta zona euro când şi Republica Moldova s-ar putea apropia de ea? Este întrebarea pe care i-am adresat-o expertului de la Institutul Economie de Piaţă, Roman Chircă:
„Pentru Moldova este mult prematur de a discuta acest subiect. Problema Greciei nu este că prezenţa în zona euro impune anumite sacrificii, este doar o necesitate de a respecta anumite norme, anumiţi indicatori macroeconomici, o anumită rată a datoriei faţă de PIB. De aici îşi au originea problemele pe care le are Grecia. Ea a violat practic toate aceste reguli.
Dacă Republica Moldova nu planifică să abuzeze de prezența în moneda euro, se obligă să aibă o disciplină financiară a finanţelor publice şi să menţină parametri macro-economici în limitele cerute de calitatea de membru, nu e nici o problemă, ar avea doar de câştigat în urma acestui pas.”
Republica Moldova ar trebui să se conducă de disciplina financiară pe care o presupune zonă euro, indiferent dacă va adera sau nu la ea, spune expertul Roman Chircă:
„Cerințele pentru calitatea de membru a zonei euro este raportul care să nu depășească 60 la sută faţă de PIB. Republica Moldova are circa 27 la sută, este chiar avantajată din punctul acesta de vedere. Şi la alţi indicatori, intre care rata dobânzii, teoretic, putem să atingem aceste deziderate. Indiferent dacă va adera sau nu la moneda euro Republica Moldova de disciplina finanţelor publice. Din momentul în care îţi faci treaba pentru a menţine această disciplină, cum a fost cazul ţărilor baltice, au avut aceşti indicatori nu pentru ca să adere la zona euro, dar pentru că le-au acceptat ca standard de activitate. Atunci când atingi aceste standarde mai lipseşte un singur lucru – calitatea de membru al UE, pe care Republica Moldova nu o are.”
În Republica Moldova, ca şi în lume, principala monedă de referinţă este oficial dolarul american. Totuşi preţurile la produse şi bunuri, cum ar fi, de exemplu, automobile sau apartamente, sunt afişate în euro. Din nou Roman Chircă:
„La nivel de consumatori şi a valutei în numerar ponderea monedei euro variază, dar nu cred că depăşeşte semnificativ circulaţia dolarului. Altceva e că majoritatea preţurilor se facturează în euro, fiind o monedă mai puternică decât dolarul american şi atunci cu ţinta să câştige un ban suplimentar la trecerea în lei. Vă asigur că dacă euro se devalorizează sub 1 la 1 faţă de dolar imediat toate preţurile din Moldova vor fi afişate în dolari, cu scopul de a primi acest beneficiu în lei. Pe de altă parte, tendinţa care se observă acum este devalorizarea monedei euro, prima a fost Grecia, care s-a consumat deja, următoarea relaţie este scăderea preţului la petrol. Or relaţia este următoarea: petrol ieftin, dolar scump şi viceversa.”
