Adela Glăvan s-a născut la 7 aprilie 1953 în satul Cotiujeni, raionul Șoldănești. A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „N. Testemițanu” din Chișinău. După care a lucrat în calitate de medic reanimatolog la spitalul „Sf. Treime” din capitală. Ulterior, șapte ani a activat ca medic-șef la Policlinica Fizioterapeutică Orășenească. Cinci ani a fost medic-șef adjunct la Policlinica nr. 1, actualmente AMT-Centru. Din 1997 și până în prezent este directorul acestei instituții. A fost decorată cu Medalia „Gloria Muncii”. Este câștigătoarea mai multor proiecte, inclusiv Proiectul Sistemului Informaţional, implementat în Moldova cu suportul Uniunii Europene, în cadrul proiectului „Suport pentru reforma sănătăţii”.
Luni
Deşteptarea e la o oră devreme, pe la 5.00-6.00. E o deprindere de ani de zile. Între timp, soţul a şi plecat din casă, la serviciu la spital. Ambii trăim cu gândul mai mult la pacienţi. Mai ales, cu regret, constatăm: cultura sănătăţii e caracteristică pentru prea puţini dintre semenii noştri. În tradiţiile de familie din ţara noastră nu s-a cultivat sau nu s-a vorbit suficient despre cultura sănătăţii. Mă surprinde uneori faptul că omul ar fi gata să dea oricât s-ar cere, dar fără rost, pentru că boala se previne, însă sănătatea nu se cumpără.
Reforma în sănătate la compartimentul asistenţei medicale primare include activităţile de prevenţie şi profilactică a maladiilor, ca prioritare pentru sănătate. Însăşi denumirea de centru de sănătate urmăreşte scopul fortificării sănătăţii.
Chiar şi dacă e seara şi sunt în compania celor mai dulci fiinţe pentru mine, nepoţelele Selinica şi Lisica, mereu sunt cu gândul şi la sănătatea lor. Chiar de sunt micuţe, ştiu ce e bine şi ce nu prea pentru alimentaţia corectă: mai puţine dulciuri, mai puţine mezeluri, mai multe vitamine naturale, că natura mamă ne-a dat toate fructele şi legumele. Mai bine de folosit ceea ce creşte, desigur, în grădina bunicii.
Marţi
Sunt în concediu, dar aceasta nu înseamnă că nu trec şi pe la serviciu. La cei aproape 40 de ani de muncă, îmi dau bine seama că jobul devine un drog. Deşi este deplină încrederea în subalternii mei, totuşi îmi fac prezenţa pentru a mă asigura că lucrurile merg ca la carte. Poate că e naiv, dar şi aceasta îmi menţine tonusul şi liniştea sufletească.
De obicei, marţi e ziua şedinţelor de lucru săptămânale, discutăm cu şefii de servicii viaţa instituţiei timp de şapte zile, punem accentele pe priorităţi, identificăm soluţiile şi căile de rezolvare a problemelor.
Miercuri
În drum spre serviciu mă domină gândul managementului adecvat al fluxului de pacienţi. Cum se face că, deşi există modalitatea de programare electronică şi la telefon, populaţia preferă să vină şi să facă cozi artificial, care provoacă nemulţumirile celor disciplinaţi, programaţi din timp?
Constatăm că o bună parte dintre aceşti oameni nu-şi dau seama cât de mult aceasta afectează mecanismul de acces la medic, cu atât mai mult că se soluţionează prioritar cazurile de urgenţă. Acum mă întreb de ce buna informare nu e luată în serios de vizitatori.
Joi
Zi de primire, uşa biroului e deschisă pentru toţi doritorii. De obicei se adresează pentru angajare la serviciu mai mulţi ca personal tehnic – electrician, lăcătuş, alte specialităţi. Şi, cu părere de rău, aproape că nu există solicitarea din partea medicilor de familie. Să fie oare la mijloc motivaţia sau prestigiul acestei profesii deloc uşoare?
Deseori, mai în glumă, mai în serios, spunem noi înde noi că ar fi o pedeapsă să fii medic de familie. E mare efortul şi responsabilităţile, deşi salariul parcă ademeneşte. Aşa că în ultimul timp salvarea este în angajarea rezidenţilor.
Vineri
Deşi toţi vorbesc de numirea unui nou guvern, cred că fiecare trebuie să-şi facă datoria la locul de muncă onest şi cu pricepere, în afara politicului, mai ales când e vorba de medicină. Pe de altă parte, ne frământă problema finanţării instituţiilor medicale, fluxurile considerabile băneşti venind prin intermediul asigurărilor medicale pentru anumite categorii de populaţie tot de la stat.
Seara armonia cea mai plăcută o trăiesc când îi am în preajmă pe cei dragi – soţul, fiicele, ginerele, nepoţelele. Dacă ar fi mai multă armonie în familie, dar mai ales în societatea noastră, oamenii ar uita de griji şi de nevoi.
