Linkuri accesibilitate

Valeriu Streleț: învestirea noului guvern are loc într-o situație extrem de dificilă


„Trebuie să asigurăm sinergia între Parlament și Guvern și să aducem marile schimbări în țară”, a afirmat candidatul la funcția de premier Valeriu Streleț, în discursul din Parlamentul de la Chișinău în care a prezentat programul de guvernare și componența viitorului Executiv. Streleț a spus că învestirea noului guvern are loc într-o situație extrem de dificilă: frauda din domeniul bancar, scumpirea resurselor energetice, asistența financiară externă suspendată, iar relațiile cu partenerii externi sunt la cel mai jos nivel de la 2009 încoace: „Avem mai multe dificultăți pe care trebuie să le depășim și anume: eliminarea corupției și a sărăciei; invitarea unei misiuni externe pentru asistența organelor de drept, evaluarea implementării strategiei anticorupție, excluderea conflictelor de competențe, implementarea agendei de asociere și atingerea obiectivului de țara-candidat la UE în 2018, avansarea relațiilor cu UE, consolidarea dialogului cu NATO, dinamizarea dialogului cu Rusia, avansarea relațiilor cu România și Ucraine”, a mai spus Valeriu Streleț. Liberal-democratul a adăugat că viitorul Guvern va coopera cu societatea civilă, sindicatele, patronatele și va asigura independența mass-media.

XS
SM
MD
LG