Linkuri accesibilitate

Ce ar trebui să știe pensionarul moldovean despre lichidarea băncii unde îi este depusă pensia?


Că pensia îi va fi plătită, fără complicații, în orice altă bancă: „Să se ducă la banca pe care şi-a ales-o să depună o cerere”.

Guvernul ar putea decide mâine procedura de transferare a pensiilor şi alocaţiilor sociale de la Banca de Economii către alte instituții, a declarat Europei Libere președinta Casei Naţionale de Asigurări Sociale, Maria Borta. Banca de Economii ar urma să fie lichidată până la mijlocul lunii octombrie, ca urmare a devalizării ei. Unii pensionari au şi început a se interesa unde îşi pot muta conturilor. Valentina Basiul a căutat să afle ce pași au de parcurs.

Pe Valentin Barbă din comuna Bubuieci, o suburbie a Chișinăului, l-am întâlnit la filiala de pe strada S. Puşkin din capitală, după ce şi-a scos toţi banii de pe card.

Pensionarul a aflat din presă că fosta bancă a statului se lichidează şi căută soluţii.

Valentin Barbă
Valentin Barbă

​„Am extras pensiile şi plecăm să trăim cu ele cum putem. Azi am fost la altă bancă şi vreau să fac să depun actele să primesc alt card la altă bancă. Am sunat şi la fondul social, adică la Casa Națională de Asigurări Sociale şi mi-au spus că treceți la altă bancă. Iată umblătură pe drumuri, de ici-acolo, dar să așteptăm Poşta Moldovei, pe adresa unde locuim, dar acolo tot sunt probleme, trebuie să stai zile întregi ca să primești pensia”.

Elizaveta Țurcanu din orășelul Sângera, o suburbie a municipiului Chişinău, la fel a mers astăzi la bancă şi şi-a închis contul de pensie. Ea muncește de 11 ani în Italia. A revenit acasă acum trei zile şi printre primele ei preocupări a fost să meargă la Banca de Economii. Spune că actuala criză din sistemul bancar îi amintește de cea de la destrămarea URSS, când banii puşi în bancă pentru viitorul copiilor s-au transformat în 3 lei.

„Dar iată alt cont pentru care eu muncesc atâta”.

Europa Liberă: Adică economiile dumneavoastră le-ați pus pe un alt cont? Ce ați făcut cu el?

„Le-am pus pe un alt cont în euro. Astăzi când m-am dus au zis că dacă vreau să-i iau, nu-s bani. „Trebuie să spuneți că aveți nevoie pe data de 6 [septembrie, când expiră contractual de depozit] de banii aceștia”. Nu știu să risc până la urmă, că în casă nu poți să-i lași, te temi, dar îți asiguri bătrânețea, cu nu știu cum a fi. Şi iată acum sunt cam cu grijă mare chiar că sunt bani munciți”.

Se grăbesc oamenii să-şi schimbe banca unde îşi vor primi pensiile? Am întrebat-o pe președinta Casei Naționale de Asigurări Sociale, Maria Borta:

„Nu s-au grăbit. Este normal, pentru că deja este posibil. Dacă mai înainte legea nu prevedea ca noi să avem contracte cu mai multe bănci, acum şi legea prevede şi sistemul informațional ne permite şi dacă cetățeanul dorește, chiar este stipulat expres în lege că cetățeanul îşi alege instituția de plată”.

Europa Liberă: Deci, la modul practic, un pensionar care nu cunoaște acești pași ce ar trebui să facă?

„Să se ducă la banca pe care şi-a ales-o să depună o cerere. Acolo toată lumea este informată, cererea automat, în mod on-line, să transmite către Casa Națională şi luna viitoare va primi la banca indicată”.

Aceeași procedură e valabilă şi în cazul altor alocații sociale, mai spune Maria Borta. Cei care nu vor face această operațiune, conform unei decizii de guvern, care ar putea fi aprobată chiar mâine, vor fi transferați la Poşta Moldovei, dar şi după acest transfer cetățenii vor putea alege instituția bancară unde vor să-şi primească pensia sau ajutorul social.

În cazul celor care primesc pensia de la Poşta Moldovei ei vor putea trece la bancă, dar vor trebui să anunțe casele teritoriale de asigurări sociale.

Potrivit datelor Casei Naţionale de Asigurări Sociale, până la 10 august, circa 7.000 de persoane au depus cereri pentru a-şi ridica pensia sau alte tipuri de ajutoare sociale de la alte instituții bancare. Aceste cereri reprezintă aproximativ 1% din totalul de beneficiari.

Previous Next

XS
SM
MD
LG