Linkuri accesibilitate

Un imperativ moral: a ști să alegi între bine și rău


Tema responsabilității pentru crimele genocidare este una dintre cele mai fierbinți. La Curtea Veche Publishing a apărut în 2008, în cadrul colecției 'Constelații', în traducerea lui Catrinel Pleșu, volumul Slavenkăi Drakulić, "N-ar face rău nici unei muște". Cartea se menține de o ardentă actualitate. În cuvintele sale de susținere, Andrei Pleșu scrie despre 'farmecul sângeros' al volumului: 'Slavenka e în același timp tandră și intransigentă, înțelegătoare și nemiloasă. Suita de portrete pe care o oferă echivalează cu o întreagă bibliotecă de etică sau de filosofie a istoriei'. Cartea binecunoscutei scriitoare și ziariste croate, care trăiește acum în Suedia, este o invitație la reflecție asupra destinului puterii și pasiunilor tribalist-nihiliste în secolul lagărelor de concentrare. Trebuie făcută o importantă precizare: autoarea croată a fost o critică acerbă a regimului generalului Franjo Tudjman, fiind atacată, împreună cu alte intelectuale democratice, drept una dintre 'vrăjitoarele din Zagreb'.

Pășind pe urmele celebrei gânditoare politice Hannah Arendt, autoarea ne ajută să înțelegem fenomenele de rinocerizare atât de specifice universului totalitar. Această apariție editorială este inedită deoarece este consacrată proceselor din cadrul Tribunalului Internațional de la Haga împotriva celor acuzați de a fi comis crime împotriva umanității în timpul războaielor ce au urmat dezintegrării Iugoslaviei. În pofida interesului imens față de acest subiect, în România există foarte puțină literatură disponibilă pentru descifrarea complexităților fenomenelor implicate de asumarea și judecarea genocidului din Europa de Sud-Est.

Pornind de la conceptul arendtian de 'banalitate a răului', Drakulić ne oferă un tablou al aparentei normalități a criminalilor de război. Într-un articol publicat în Dilema Veche, Slavenka Drakulić reafirma perplexitatea provocată de prejudecata încetățenită legată de necesitatea unei devianțe evidente în identificarea făptașilor actului genocidar. Ea scrie: 'Criminalii de război se trag din toate straturile societății, au tot soiul de biografii. Sunt academicieni, scriitori sau mecanici, chelneri, funcționari de bancă sau țărani. E greșită... premisa că oamenii educați, sofisticați - pentru Dumnezeu, artiști! - au standarde morale superioare, mai înalte decât cele ale oamenilor de rând. Si apoi, iarăși și iarăși, vedem că din punct de vedere etic și moral ei nu se deosebesc de noi'. Ambivalența naturii umane, balanța fragilă dintre decență și monstruozitate sunt realități inevitabile, dar ele nu implică resemnare ori capitulare. Eseista croată atrage atenția asupra faptului că 'ființele umane pot la fel de bine să producă răul sau binele. Dar avem posibilitatea de a alege.' Politica urii și a exterminismului reprezintă opțiunile care consacră Răul. Urmând această cale, personaje banale pot deveni peste noapte asasini sadici. În contextul destrămării structurilor unei societăți, extremismul nu poate avea ca rezultat decât gropi comune.

În același timp însă, existența și ascensiunea politică a unor indivizi precum Miloșevici, Tudjman, Karadjici, Mladici sau Zeljko Raznatovici "Arkan" sunt și expresia unei patologii genocidare colective. Miloșevici a fost ales de trei ori de sârbi, Tudjman a murit președinte, iar Karadjici este imposibil de etichetat drept un sociopat izolat. Arestarea și judecarea liderilor politici și militari implicați în carnagiul din fosta Iugoslavie sunt, conform autoarei croate, o șansă de a întoarce 'o pagină care nu este albă'. Tribunalul Internațional de la Haga a fost, este și va fi în continuare o arenă unde se poate afla adevărul. Cu ajutorul acestei arbitrări din exterior, sârbii, croații, bosniacii pot continua dificilul proces de asumare a unui trecut vinovat, dar și traumatic.

În intervenția sa cu ocazia arestării lui Karadjici, scriitoarea croată remarca: 'Fără adevăr nu există dreptate, dar în situația acestor războaie, dacă nu se va face dreptate nu vom afla adevărul'. Acest postulat este aplicabil oricărei experiențe, în secolul XX, de crime împotriva umanității. În cazul României, este fundamental procesul de analiză a fenomenului totalitar comunist. Nu numai pentru a găsi vinovați, care sunt încă printre noi, dar, în primul rând, pentru a ne asuma responsabilitatea față de propriul trecut. Rostirea adevărului aduce cu sine procesul de reflecție și expiațiune care ne împiedică să ne refugiem în indiferență, cinism și stupidă bonomie. 'Banalitatea răului' nu înseamnă normalitate. Fetișizată conceptual, ea reprezintă o capcană întinsă observatorului, paralizându-i capacitatea de a percepe permanenta încălcare a drepturilor umane, anihilarea demnității și libertății individuale. Lecția fundamentală pe care o propune volumul Slavenkăi Drakulić este aceea că aparenta placiditate, chipul anost al monstrului nu trebuie să ne facă să uităm permanenta sa situație de ilegitimitate și criminalitate.

Vladimir Tismaneanu locuiește la Washington, este profesor de științe politice la Universitatea Maryland, director al Centrului pentru Studierea Societăților Post-comuniste . Din 1983, colaborator constant al postului de radio Europa Liberă, în ultimii ani autorul unui blog de istorie a comunismului și nu numai.

Autor a nenumărate cărți de istorie a comunismului și a perioadei postcomuniste.

A condus Comisia Prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste din Romania – al cărei raport final a fost prezentat președintelui Traian Băsescu în Parlament, pe 18 decembrie, 2006. Un an mai târziu a co-editat cu istoricii Dorin Dobrincu și Cristian Vasile publicarea raportului la editura Humanitas Intre februarie 2010 si mai 2012, Președinte al Consiliului Științific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER).

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG