Bună ziua, dragi ascultători. La microfon, Radu Benea, prezentatorul emisiunii Dialoguri transnistrene. Din sumarul ediţiei:
După o pauză de mai multe luni, Tiraspolul şi Chişinăul au reluat contactele la nivel de negociatori-şefi şi experţi. Ce ar trebui să discute părţile în mod prioritar? Opinii ale locuitorilor din stânga Nistrului. O aniversare tragică - 7 ani de la războiul ruso-georgian. Ce asemănări şi ce deosebiri există între conflictul din Georgia şi conflictul din estul Ucrainei?
Începem, ca de obicei, cu buletinul de știri şi principalele evenimente ale săptămânii trecute:
***
Datoriile administraţiei de la Tiraspol faţă de pensionari şi angajaţii bugetari au depăşit 43 de milioane de dolari (480 de milioane de ruble transnistrene). Cifra a fost anunţată de şefa executivului regiunii, Tatiana Turanskaia, la o şedinţă convocată marţi de liderul Evgheni Şevciuk. Potrivit ei, în 7 luni ale acestui an, în bugetul regiunii au intrat cu 17% mai puţini bani, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Încasările din impozite au scăzut cu 19%, iar cele din taxele vamale s-au redus de două ori. Tatiana Turanskaia a spus că veniturile ratate ar fi putut acoperi datoria la pensii de 280 de milioane de ruble.
După pensii şi salarii, cele mai mari cheltuieli de la buget ar fi îndreptate spre educaţie şi medicină, iar potrivit vicepremierului Maia Parnas, în lipsa finanţării, şcolile, grădiniţele şi spitalele ar putea ajunge în situaţia să nu mai poată activa. La o întâlnire publică vineri, în Tiraspol, Maia Parnas a spus, citată de Novosti Pridnestrovia, că pe medicamente şi hrană lunar se cheltuie 10 milioane de ruble, dar datoriile la acestea deja depăşesc 13 milioane. Maia Parnas a mărturisit că la începutul anului administraţia transnistreană s-a confruntat cu situaţia în care agenţi economici au refuzat să livreze hrană spitalelor din cauza datoriilor, ceea ce a pus în pericol activitatea instituţiilor medicale. Din luna martie, executivul transnistrean achită doar 70 la sută din mărimea pensiilor şi salariilor, restul sumei fiind trecută la datorii. Tiraspolul acuză Chişinăul şi Kievul de instituirea unei blocade economice, în timp Moldova şi Ucraina spun că exportatorii transnistreni nu se pot eschiva regulilor de comerţ internaţionale.
Administraţia nerecunoscută de la Tiraspol a va marca şi anul acesta cu fast separarea de Republica Moldova, dar din cauza crizei bugetare a decis să reducă numărul de activităţi. Pe 2 septembrie, regiunea transnistreană va marca 25 de ani de când şi-a autoproclamat independenţa. Manifestaţiile programului-maraton vor începe pe 27 august şi vor dura două săptămâni. Printre acestea vor fi expoziţii, concursuri, concerte, forumuri şi o paradă militară cu participarea a 2000 de soldaţi şi reprezentanţi ai structurilor de forţă. Responsabila de cultură a regiunii, Maria Cârmâz, a anunţat că la Tiraspol va avea loc şi un festival al filmelor din Rusia (5-6 septembrie), la care sunt aşteptaţi să vină mai mulţi artişti şi oameni de cultură emeriţi din Rusia.
Responsabila de relaţii externe în administraţia transnistreană Nina Ştanski a dezminţit într-o postare pe Facebook că ar fi fost implicată într-un grav accident rutier în centrul Tiraspolului şi că ar fi fugit de la faţa locului. Dar Nina Ştanski a confirmat că „un grav accident rutier” s-a produs în apropiere de locul său de muncă şi că o femeie şi un tânăr dintr-una din maşinile implicate în accident au ajuns în stare gravă la spital. „Cât despre mine, - a scris Ștanski, - sunt bine, toată ziua am petrecut-o la serviciu, iar seara cu familia”. Portalul Ava.md a scris cu referire la martori oculari că accidentul s-a produs în dimineaţa zilei de 12 august şi că la scurt timp după acesta şi-au făcut apariţia serviciile de securitate care ar fi „curățat” orice urmă de implicare a Ninei Ștanski în accident. Nina Ştanski a numit relatările din presa moldoveană despre accident drept intoxicații de presă „mizerabile”.
Premierul Valeriu Streleț a condamnat decizia Tiraspolului de a vopsi un pod peste Nistru în culorile naționale ale Rusiei și ale nerecunoscutei republici moldovenești nistrene. Streleț a spus că gestul ar fi „o acțiune de sfidare” și un efort al Tiraspolului de a ridica „propagandistic” moralul locuitorilor regiunii care „nu primesc salarii”. Decizia administrației vine în ajunul zilei de 2 septembrie când regiunea transnistreană va marca 25 de ani de la separarea de R.Moldova.
Ambasadorul Harcourt Andrew Pretorius Tesoriere a fost desemnat șef al Misiunii Uniunii Europene de Asistenţă la Frontieră în Moldova şi Ucraina. „Aştept cu nerăbdare să contribui la consolidarea şi dezvoltarea parteneriatului dintre EUBAM şi partenerii Misiunii din Moldova şi Ucraina, atât cei din cadrul serviciilor guvernamentale, cât şi reprezentanţii aleşi, comunitatea de afaceri şi societatea civilă”, a spus noul șef al EUBAM, citat de presa din Moldova.
Ambasadorul american la Chișinău, James Pettit, și-a exprimat speranța că negocierile în formatul 5+2 pentru reglementarea transnistreană va fi „reanimat în următoarea perioadă”. Dar cel mai important, în opinia sa, este continuarea dialogului dintre Chișinău și Tiraspol. „Întreaga regiune, inclusiv Transnistria, trece printr-o situație economică dificilă. Este foarte important ca toate autoritățile, cele moldovenești și ucrainene, să depună eforturi pentru ca regiunea transnistreană să rămână stabilă economic”, a declarat ambasadorul Statelor Unite, într-un interviu pentru portalul Moldova.org. James Pettit consideră că regiunea poate fi ajutată prin asistența pe care Bruxellesul o poate oferi pentru a se conforma cerințelor Zonei de liber schimb dintre Moldova şi Uniunea Europeană. Tiraspolul se opune acordului de asociere moldo-comunitar, care-i oferă acum un şir de preferinţe comerciale, dar care vor expira la începutul anului 2016. „Nimeni nu vrea să forțeze Tiraspolul să semneze ceva. Pentru mine este foarte dificil să îmi imaginez cum transnistrenii nu ar înțelege că accesul la piața Uniunii Europene, care este una dintre cele mai mari din lume, să nu le facă bine”, a mai spus ambasadorul american.
***
Europa Liberă: Negociatorii principali de la Chişinău şi Tiraspol Victor Osipov şi Nina Ştanski au reluat dialogul, joi, la oficiul din Tiraspol al Misiunii OSCE în Moldova, după o pauză de mai multe luni. După cum scrie agenţia Novosti Pridnestrovia, reprezentanta politică Nina Ştanski a cerut din nou Chişinăului să închidă dosarele penale pe care le-a intentat mai multor demnitari sau oameni de afaceri din regiunea transnistreană. Totodată, ea a spus că anumite înţelegeri ale căilor ferate din Moldova şi Ucraina ar putea scumpi de mai bine de două ori transportul feroviar de mărfuri pentru companiile transnistrene. Întrevederea negociatorilor a avut loc la iniţiativa administraţiei transnistrene. Vicepremierul moldovean Victor Osipov a spus că şi-ar dori ca discuţiile să aibă loc mai des, cel puţin o dată la două săptămâni. „Fără un efort susținut problemele puse în discuţie nu vor putea fi rezolvate. Căutarea vinovaților şi atmosfera de confruntare sunt o cale lipsită de șanse pentru a avea rezultate pozitive”, a declarat Victor Osipov, citat de serviciul său de presă. La întâlnirea din 13 august, delegaţia Chişinăului a pus din nou problema accesului fermierilor moldoveni din raionul Dubăsari la terenurile agricole, acces interzis de Tiraspol care nu le recunoaşte dreptul la proprietate şi le cere să-şi ia în arendă propriile terenuri.
Europa Liberă a încercat să afle opinia mai multor locuitori ai regiunii transnistrene despre mersul negocierilor dintre Chişinău şi Tiraspol şi ce ar trebui să discute părţile în mod prioritar.
Я полагаю, что они должны договориться о разрешении мирной ситуации, для того, чтобы все-таки наши граждане не испытывали никаких сложностей в передвижении. Таможенная пошлина и страховка – это вопрос тоже очень важный, потому что страховка на территории Молдовы в Приднестровье не всегда действует. И наоборот.
По мерам, которые они в отношении нашей продукции – как-то найти договоренность в этом. Блокаду эту всю снять. Там есть много недоговоренностей. И по конфликтной ситуации, провокационным моментам… Нормальное международное сотрудничество, а не такая вот как сейчас ситуация…
Наладить отношения какие-то там. Мир чтобы был. Экономика, финансы. Открыть границы. Беспошлинный ввоз товаров...
Приднестровье, как обычно, хочет независимости. Что хочет Молдова? Молдова хочет, чтобы Приднестровье стало Молдовой. И все. Эти пререкания будут до тех пор, пока кто-то не сдастся. Сейчас я сомневаюсь в успехе.
Приднестровье хочет больше самостоятельности, конечно, на что Молдова никогда не согласится, не позволит. Ряд последних встреч ни к чему не привел, надо найти какие-то более кардинальные решения, нужна помощь России, нужна помощь пяти стран, которые должны сесть за стол переговоров – это длится очень долго.
Как договориться? Двадцать лет – о чем они хотят договориться? Я думаю, что пустая трата времени.
Я не знаю, чего хочет Молдова, но Приднестровье точно хочет, чтобы сняли блокаду - вывоз продукции стоит в два раза дороже обходными путями, тяжело продукцию перевозить в Европу, в Россию. А Молдова – я сомневаюсь, что она захочет по поводу чего-то договориться, потому что ей нужна целостность. Те правители, которые там сидят, они теперь хотят нашу территорию к себе обратно присоединить. Но я думаю, ни о чем они не договорятся.
О таможенном взаимодействии. Может быть, найдут они компромисс в этом вопросе. А что нужно Приднестровью – признание, автономия. Приднестровью нужно чтоб заработала экономика. Вот и все.
Договориться о том, чтобы сняли экономическую блокаду, чтобы открыли железнодорожные пути, чтобы сняли активные поборы вот эти, которые в Кишиневе, чтоб нашим предприятиям было проще.
Приднестровью нужно сделать все возможное, что в дипломатическом плане можно сделать, и конечно переговоры нужны.
Приднестровью нужна свобода. И все. Лучше, конечно, чтоб к России сразу…
Europa Liberă: Opinii ale locuitorilor din Tiraspol şi Bender.
***
Europa Liberă: Georgia a comemorat pe 8 august șapte ani de la războiul-fulger ruso-georgian din august 2008. Într-o corespondenţă pentru Europa Liberă, analistul politic al Fundaţiei Jamestown şi Eurasia Daily Monitor, Vladimir Socor, formulează învăţămintele cele mai importante ale războiului soldat cu decizia Moscovei de a recunoaște independența Osetiei de Sud, unde a început războiul, precum și a celeilalte regiuni separatiste georgiene, Abhazia:
O primă învățătură e că o țară cu hotar direct cu Rusia, în lipsa unor garanții de securitate din partea Alianței NATO, este într-o situație foarte periculoasă, cu urmări posibil fatale. Am văzut această situație în cazul Georgiei în anul 2008. O vedem actualmente în cazul Ucrainei. Republica Moldova este într-o situație comparativ fericită față de Georgia și Ucraina, deoarece nu se învecinează direct cu Rusia. Este o șansă unică pentru Republica Moldova să înceapă în mod serios reformele atât de întârziate. Rămâne de văzut dacă Republica Moldova va reuși să fructifice această șansă pe care până acum nu prea a fructificat-o.
A doua învățătură e că asigurările Rusiei potrivit cărora ea respecta integritatea teritorială a vecinilor săi nu au nicio valoare. Rusia împiedică pur și simplu Republica Moldova, ca și pe Ucraina să-și exercite suveranitatea pe teritoriul ocupat de trupe rusești. Cu toate că Rusia spune că recunoaște suveranitatea, dar totodată ea împiedică aceste țări să-și exercite suveranitatea. La fel, bineînțeles în cazul Abhaziei și Osetiei de Sud, regiuni cotropite de către Rusia în Georgia.
Al treilea învăţământ ţine de faptul că în anul 2008, cu ocazia războiului din Georgia, a intervenit o schimbare în atitudinea Rusiei în problema integrității teritoriale. Până în anul 2008 Rusia se prefăcea că recunoaște necondiționat integritatea teritorială, chiar dacă e și pe hârtie. Dar începând cu anul 2008, începând cu ajunul invaziei din Georgia, Rusia a început să pună condiții pentru respectarea integrității teritoriale, chiar și în teorie. Condiții cum ar fi, de exemplu, neaderarea țării respective la NATO. În cazul Republicii Moldova, o condiție a respectării ar fi neunificarea Republicii Moldova cu România. Actualmente, în cazul Ucrainei, de asemenea se pune condiția neaderării Ucrainei la NATO. Deci, respectarea chiar și pur teoretică a integrității teritoriale și a suveranității devine din partea Rusiei condițională.
O a patra lecție e că Georgia, ca și Ucraina, s-au pomenit astăzi într-o situație neclară în peisajul geopolitic european, cu elemente de influență rusească, dar și cu elemente de zonă gri. Principalul element de influență rusească este monopolul Rusiei asupra forțelor zise „de pacificare”, forțe interpuse de către Rusia însăși în conflicte pe care chiar Rusia le-a început în anii 90. Rusia a avut așa zise trupe „de pacificare” în Abhazia și Osetia de Sud, trupe care au devenit foarte repede în anul 2008 trupe agresoare. Deci, acest monopol al trupelor de pacificare este un element de sferă de influință rusească. Dar sunt și elemente de zonă gri și anume rolul exclusiv al OSCE ca organizație pentru dacă nu rezolvarea, măcar gestionarea, aplanarea conflictelor. OSCE este o organizație bazată pe consens, în care Rusia deține dreptul de veto. OSCE nu este în întregime la cheremul Rusiei, dar este o organizație care nu poate acționa, de fapt, în niciun fel din cauza impasului interior între Rusia, cu dreptul ei de veto, și celelalte țări, inclusiv țările din Organizația Nord - Atlantică. Deci, OSCE este condamnată prin definiție la ineficiență și menține aceste țări, inclusiv Republica Moldova, într-o zonă gri. Același lucru îl vedem acum în Ucraina, unde politica Uniunii Europene în frunte cu Germania a exclus intervenții ale Uniunii Europene în misiuni de observare a armistițiului, insistând în schimb pe introducerea unei misiuni a OSCE în care Rusia se bucură de o influență foarte mare. De asemenea, Ucrainei i se pune condiția să nu intre în NATO, ca o precondiție a rezolvării conflictului inițiat chiar de către de Rusia.
Europa Liberă: Colega mea Liliana Barbăroşie l-a mai întrebat pe analistul Vladimir Socor, ce asemănări şi ce deosebiri există între conflictul ruso-georgian din 2008 şi conflictul de acum din Ucraina.
Vladimir Socor: „De fapt, cred că asemănările sunt mai puternice decât deosebirile. Rusia are, în mod istoric, un sentiment de proprietate şi asupra Ucrainei, şi asupra Georgiei. Sentimentul acesta de proprietate are surse diferite într-un caz şi în celălalt. Marea majoritate a ruşilor, de la elită până la poporul simplu, îi privesc pe ucraineni ca pe tot un fel de ruşi, nu le acordă ucrainenilor dreptul de a exista ca naţiune de sine stătătoare, ca naţiune deosebită de ruşi. Ei sunt tot un fel de ruşi sau tot un fel de populaţie de limbă rusă, cum se exprimă preşedintele Putin. În general, ruşii, velicoruşii au atitudine de dispreţ faţă de ucraineni. Este o atitudine care s-a dezvoltat istoric, inclusiv din cauza faptului că Ucraina multă vreme, cea mai mare parte a existenţei ei istorice, nu a avut un stat propriu şi nu a reuşit să organizeze formaţiuni statale nici medievale, nici moderne pe teritoriul ei cu orice durată. Ruşii au acest sentiment de proprietate faţă de Ucraina, ei nu consideră că Ucraina are dreptul să existe separat faţă de Rusia.
Dar Rusia are şi un sentiment de proprietate faţă de Georgia, de natură diferită. Georgienii nu sunt slavi, aparţin unei biserici ortodoxe, alta decât cea rusească, dar nu sunt slavi. Dar în Imperiul Rus şi în Uniunea Sovietică georgienii au fost un fel de entertainers, au avut un rol de a distra elita politică din marea Rusie. Ce au fost georgienii în Rusia şi Uniunea Sovietică? Cum i-au perceput Moscova şi Petersburgul pe georgieni? Georgienii erau dansatori, cântăreţi şi compozitori, actori, regizori de cinematografie, artişti, deci, ei distrau clasa dominantă rusească, dar la un nivel intelectual foarte înalt, nu la nivelul de muzică uşoară, de exemplu, ci un nivel cultural înalt. Georgienii erau personalităţi culturale în Rusia şi Uniunea Sovietică. Şi de aici se năştea un sentiment care nu permitea Rusiei să acorde Georgiei o calitate de independenţă. Ruşilor li se părea, pur şi simplu, scandalos, de neconceput, revoltător ca Georgia să se despartă în mod definitiv de Rusia, să-i întoarcă spatele şi să se îndrepte spre Occident. Era de neconceput, din punctul de vedere velicorus, care domină şi până astăzi, domină şi propaganda rusească televizată, este viziunea domnului Putin ş.a.m.d.
Deci, aici avem o asemănare, între Georgia şi Ucraina, dar o asemănare cu nuanţele ei respective. Ruşii îi consideră şi pe georgieni, şi pe ucraineni ca fiind incapabili de a-şi construi propria statalitate. Ruşii echivalează statalitatea cu dictatura sau cu despotismul, cum este situaţia din Rusia.
Libertatea georgiană, libertatea ucraineană este foarte greu acceptată de către ruşi. În plus, este valoarea strategică a Ucrainei, respectiv, a Georgiei, din punctul de vedere al politicii externe ruseşti, ambele sunt ţări-cheie. Rusia nu poate fi o mare putere, dacă nu subjugă Ucraina. Rusia nu poate deveni o putere europeană, dacă nu subjugă Ucraina. La fel, în cazul Georgiei, Rusia nu poate deveni o putere în Caucaz, în zona Mării Caspice, dacă nu domină, sau cel puţin ameninţă în mod constant, Georgia şi pe vecinii ei. Iată şi aici o asemănare cu nuanţele ei în atitudinea Rusiei faţă de Ucraina şi, respectiv, faţă de Georgia.
În Georgia Rusia a experimentat, pentru prima dată în perioada post-sovietică, ideea de a încetăţeni pe aşa-zişii compatrioţi, aşa-zisa populaţie de limbă rusă. În cazul Georgiei erau abhazii şi osetinii. Bineînţeles că nu sunt slavi, dar Rusia are acest concept pe care îl promovează şi acum. Putin doar a început cu invazia din Georgia prin care fostele naţionalităţi ale Uniunii Sovietice, aşa-zişii vorbitori de limbă rusă ar avea dreptul la protecţie din partea Rusiei şi Rusia ar avea dreptul să intervină inclusiv cu trupe, pentru a le proteja drepturile. Aceasta a fost justificarea intervenţiei Rusiei în Georgia. Pentru a-i proteja pe cine? Pe abhazi şi osetini, declaraţi „соотечественники”, o categorie foarte largă, o categorie care poate să includă, practic, orice grup etnic sau social din fosta Uniune Sovietică.
Atunci domnul Medvedev, care tocmai devenise preşedinte al Rusiei, a enunţat două doctrine: doctrina stării privilegiate de interese şi doctrina dreptului Rusiei de a-şi apăra pe „соотечественники” în anul 2008. În Occident nu s-au luat în serios aceste lucruri. După mai puţin de un an, s-a trecut la relaţii normale cu Rusia lui Medvedev şi a lui Putin. Medvedev a fost supraapreciat, nu s-a conştientizat faptul în Occident că Medvedev nu era decât un interpus al lui Putin, fără puteri, Medvedev a fost greşit interpretat ca fiind un reformist şi ca având puteri de sine stătătoare.
Prin urmare, a avut loc, practic, un fel de competiţie între marile capitale occidentale de a normaliza relaţiile cu Rusia în anul 2009. Astăzi în Ucraina nu am ajuns în acest punct, nu cred că va exista un proces de normalizare a relaţiilor cu Rusia din partea occidentalilor. Dacă va exista, va cere foarte mult timp.
Nu va mai fi o repetare a cazului georgian de normalizare rapidă a relaţiilor Occidentului cu Rusia. Dar ne putem aştepta, sunt aproape sigur că aşa va fi, după ce se îngheaţă conflictul din Ucraina, Rusia va veni cu propuneri de reconstruire a arhitecturii europene de securitate. Şi Uniunea Sovietică proceda în acest mod, după fiecare invazie majoră, după invazia din Cehoslovacia din ’68, de exemplu, de asemenea, după declararea stării marţiale în Polonia în 1981 şi, bineînţeles, după invazia din Georgia din 2008.
Sunt sigur că şi acum Moscova deja pregăteşte nişte iniţiative pe care le va prezenta occidentalilor pentru a reconstrui arhitectura europeană de securitate cu scopul de a asigura Rusiei acces la deciziile de securitate europeană. Cred că Germania va manifesta interes faţă de aceste propuneri, este ideologia politicii externe germane de a include Rusia în procesele de decizie ale securităţii europene în general. Deci, şi aici avem o asemănare între situaţia de după 2008 din Georgia şi situaţia care se profilează, după îngheţarea conflictului din Ucraina. Cred că această îngheţare se va produce aproximativ anul viitor, ceea ce va face posibil şi demontarea treptată, nu bruscă, dar treptată, demontarea sancţiunilor europene împotriva Rusiei.”
Europa Liberă: Opinia analistului occidental Vladimir Socor, consemnată de Liliana Barbăroşie.
***
Europa Liberă: Războiul ruso-georgian a lăsat fără acoperiş zeci de mii de oameni, făcându-i refugiaţi în propria lor ţară. Potrivit Naţiunilor Unite, care a ţinut cont de datele oferite de Tbilisi şi de Moscova, numărul celor care s-au refugiat în august 2008 a fost de circa 118 mii. Până astăzi, peste 20 de mii de georgieni încă nu se pot întoarce la casele lor. Un sondaj de opinie al ONU arată că peste 90 la sută din refugiaţi speră să poate reveni acasă, dar numai după reintegrarea în Georgia a regiunilor separatiste Abhazia şi Osetia de Sud. Zurab Bendianișvili conduce organizația nonguvernamentală „Coaliția pentru drepturile refugiaților” care, din spusele sale, construiește mici poduri ce facilitează comunicarea dintre georgieni, osetini și abhazi. Despre războiul din august 2008, refugiaţi şi despre ce s-a shimbat de atunci pentru aceşti oameni, un iterviu cu Zurab Bendianişvili, realizat de Ketti Bociorişvili de la Radio Ekho Kavkaza, serviciul georgian de limbă rusă al Europei Libere:
Keti Bociorișvili: Zurab, a mai trecut un an de la declanșarea războiului din august. Aveți niște amintiri grele despre acesta…
Zurab Bendianișvili: „Cele mai grele amintiri, desigur, sunt legate de destinele oamenilor care și-au pierdut viața, care au rămas fără case și au trăit o tragedie foarte mare. Și eu sunt participant al acelor evenimente, sigur că îmi este greu să îmi amintesc tot ce s-a întâmplat.”
Keti Bociorișvili: Zurab, dumneavoastră locuiați acolo, când au avut loc acele evenimente tragice?
Zurab Bendianișvili: „Nu locuiam, munceam. Am fost acolo în timpul acțiunilor de luptă. Am fost martor la tot ce s-a întâmplat. Acolo, ca în orice situație de război, era un haos total, oamenii nu știau ce să facă, cu ei nimeni nu comunica. Am în vedere defileul Liahovski Mare, satele georgiene, care au fost separate de teritoriul Georgiei, orașul Țhinvali și alte localități osetine. Oamenii nu știau ce să facă, rămași fiind fără apă și electricitate. În fiecare zi și în orice oră, erau în așteptarea unui semnal cum să procedeze, ce să întreprindă, însă acest semnal nu a mai venit la ei.
Atunci când au înțeles că sunt condamnați și că trupele ruse intră pe teritoriul Georgiei, și în direcția Țhinvali, ei s-au văzut siliți să fugă. Iar aceasta s-a soldat cu victime în rândul populației pașnice, mulți dintre ei se refugiau fără să ia lucruri personale, pentru că nu toți aveau automobile. Plus la aceasta, ca să se poată deplasa pe drumul de ocolire, erau necesare mașini de teren, de aceea oamenii se refugiau în condiții extrem de grele.”
Keti Bociorișvili: Și sigur că nu puteau conta decât pe forțele proprii… Însă printre săteni, poate, exista cineva care se ocupa de organizare sau totul se întâmpla spontan?
Zurab Bendianișvili: „Oamenii acționau pe cont propriu și totul avea loc spontan. Locuitorii țineau permanent legătura prin telefon, inclusiv cu mine și făceam schimb de informații. Ei nu știau ce să facă: să iasă de acolo sau să nu iasă. Nu aveau electricitate, prin urmare, nu aveau nici surse de informare. Oamenii au așteptat două zile că militarii georgieni, care intraseră în Țhinvali, se vor îndrepta înspre Tamarașeni și vor deschide drumul dinspre defileul Liahovski Mare în direcția Gori și Tbilisi, însă acest lucru nu s-a întâmplat.
Când locuitorii de acolo au aflat că trupele ruse înaintează, singurul lucru care le rămânea era să se refugieze. Spre deosebire de osetini, care în decurs de trei-patru zile, înainte să înceapă războiul, au scos cu autobuzele lumea din Țhinvali. Aproximativ 80-90% din populația osetină a fost evacuată din zona operațiilor militare. Populația noastră însă a rămas de facto ostatecă acolo și a fost forțată să se salveze singură. Ne-a ajutat foarte mult faptul că pe drumul pe care ieșeau ultimele grupuri ale populației georgiene se aflau subunități cecene.”
Keti Bociorișvili: Dar acestea de unde s-au luat acolo?
Zurab Bendianișvili: „A fost decizia comandamentului trupelor ruse. Subunitățile cecene dețineau controlul asupra drumului de ocolire pe care se refugiau georgienii, care își lăsaseră casele și ieșeau înspre Gori. Populația pașnică avea și arme și, când s-a refugiat, unii au luat cu ei armele, ca să se deplaseze în siguranță pe drumul din pădure. Cecenii le-au luat armele, însă nu i-au arestat și i-au lăsat să meargă mai departe.”
Keti Bociorișvili: Dar de ce credeți că astfel numărul jertfelor a fost mai mic?
Zurab Bendianișvili: „Pentru că mercenarii osetini aveau un comportament foarte agresiv. Dacă subunitățile cecene nu s-ar fi aflat acolo, numărul jertfelor ar fi fost mult mai mare.”
Keti Bociorișvili: Zurab, dar printre refugiați au fost victime?
Zurab Bendianișvili: „În timpul refugierii?”
Keti Bociorișvili: Da, în timpul refugierii.
Zurab Bendianișvili: „Nu, pentru că acolo era o porțiune foarte scurtă de drum. Printre populația civilă însă au fost foarte multe victime, din rândurile celor care nu au reușit să evadeze și au rămas acolo. Oamenii s-au aflat acolo câte trei-șase luni. Erau luați în prizonierat, impuși să îi îngroape pe militarii georgieni. Femeile și bărbații în etate s-au ascuns în pădure și au fost cazuri când aceștia, fiind găsiți, erau împușcați pe loc. Iar în centrul satului Eredvi au fost și bombardamente în care au fost omorâte opt persoane. Trebuie să ne amintim că au fost victime și din partea osetină. Când a fost bombardat orașul, oamenii nu aveau cum să se ascundă de bombe și din ambele părți a murit cam același număr de persoane. Acest lucru neapărat trebuie păstrat în memorie, pentru a-i comemora pe acei oameni care, fără nicio vină, au fost omorâți acolo.”
Keti Bociorișvili: În ultimii ani activați în sectorul neguvernamental, vă preocupă tema conflictelor. Povestiți-ne, vă rog, despre proiectele dumneavoastră recente. Cunoaștem că munciți la realizarea acestora împreună cu colegii abhazi și osetini. Așa este?
Zurab Bendianișvili: „Da, am avut câteva proiecte de acestea, actuale, la care au participat liderii formali și informali de la începutul anilor ̓90, atunci când au început aceste conflicte, am în vedere conflictul georgiano-osetin. Am avut un dialog foarte captivant. Au mai fost câteva proiecte interesante, însă vreau să menționez proiectul cu scriitorii, la care au participat colegii abhazi, osetini și georgieni.
Au fost câteva întâlniri interesante, printre care și participarea noastră comună la conferința internațional din Slovenia, unde își desfășoară activitatea comitetul internațional „Scriitorii pentru pace”. A fost a 46-a conferință și pentru prima dată la aceasta au mers și reprezentanții Georgiei. Am fost primiți foarte cordial și noi, și colegii noștri osetini, participarea noastră a prezentat interes, la for fiind prezenți scriitori consacrați din diferite țări ale lumii. La conferință au venit reprezentanți din circa 80 de țări și aceasta a fost o experiență enormă pentru scriitorii noștri și pentru colegii osetini.
A urmat a doua întâlnire la Istanbul, la care au participat și scriitorii noștri abhazi, acolo s-a desfășurat un proiect foarte interesant al cărui moderator a fost scriitorul Lașa Bugadze. Participanții la această întâlnire își scriau istorii unii altora, adică ei povesteau partenerului o istorie proprie și acela o scria, încercând să analizeze și să gândească ca povestitorul. Și aceasta a fost foarte interesant. Datorită întâlnirilor și proiectelor noastre, au ieșit de sub tipar câteva cărți în limba georgiană, rusă și engleză. Această colaborare continuă și acum.”
Keti Bociorișvili: Cititorul poate procura aceste cărți? Se vând undeva sau au avut un tiraj mic?
Zurab Bendianișvili: „Cărțile nu au fost puse în vânzare, tirajul sigur că a fost mic, însă deocamdată putem expedia aceste cărți tuturor doritorilor, mai avem exemplare. Cel mai interesant e că această colaborare continuă și, acum, cred că vom reuși să facem un scenariu comun al unui film artistic foarte interesant. Pentru aceasta noi, împreună cu osetinii și cu Toma Ceaghelișvili am filmat o peliculă documentară. Prin urmare, aceste legături de creație există, ele sunt foarte interesante, sunt în afara politicii, și aceasta este important. Astfel, continuăm această colaborare cu mult succes.”
Keti Bociorișvili: Zurab, simțiți că activitatea pe care o desfășurați este necesară cuiva? Sectorului neguvernamental tot mai des i se reproșează inutilitatea activității desfășurate sau și mai mult, înghițirea de granturi. Dumneavoastră aveți sentimentul că această muncă este de folos?
Zurab Bendianișvili: „Întâi de toate, vreau să precizez că, fără examinări și analize serioase, organizațiile internaționale nu alocă bani pentru granturi. E altceva cum sunt valorificați acești bani și cum sunt realizate proiectele. Despre cât de importante sunt acestea, cred că trebuie întrebați oamenii, beneficiarii acestor proiecte. Eu consider că proiectele mele și proiectele partenerilor mei, câteva organizații care au contribuit la realizarea acestora, au fost foarte importante pentru că acestea s-au finalizat cu niște produse concrete.
În al doilea rând, oamenii implicați în aceste proiecte continuă să colaboreze, să comunice. În al treilea rând, crește numărul persoanelor care vor să depășească etapa lipsei de comunicare și să ajungă la o comunicare mai deschisă, nu numai cu colegii georgieni, dar și cu cei din Occident, să vadă Turcia, să cunoască experiența existentă în străinătate.
Noi sigur că nu soluționăm problemele politice cu proiectele noastre, nu contribuim la restabilirea integrității teritoriale, însă astfel construim niște poduri mici care ne ajută să comunicăm cu georgienii, cu osetinii și cu abhazii. Noi nu trebuie să rămânem dușmani. De aceea, eu cred că aceste poduri mici contribuie la apropierea zilei în care popoarele noastre nu vor mai avea unul față de altul atitudine ostilă. Eu cred că aceasta nu este mai puțin important decât să soluționezi astăzi anumite probleme politice.”
Europa Liberă: Opinia lui Zurab Bendianișvili de la organizația nonguvernamentală georgiană „Coaliția pentru drepturile refugiaților”.
***
Europa Liberă: Doamnelor şi domnilor, aici se încheie emisiunea noastră. Prezentatorul ei, Radu Benea vă mulțumește pentru atenție şi vă dorește toate cele bune. Aici e Radio Europa Liberă.
