Integrare prin ignorare - cam asta a fost strategia de integrare a minorităţilor etnice în Moldova. O dată în cîţiva ani, pe 31 august, mă gândesc de ce minorităţile etnice nu pot deveni parte a ceea ce numim Republica Moldova? Întrebarea e prea complicată ca să găsim un răspuns uşor, însă merită să încercăm. Că să fie limpede, atunci când vorbesc despre integrarea minorităţilor etnice, nu am în vedere să uite ei limba şi cultura lor, am în vedere că pe lângă tot ce au ei să mai ştie ceva din tot ce aparţine acestei ţări.
Despre instituţii e greu să vorbeşti. Biroul Relaţii Interetnice e lipit pământului de sărac ce este, ceea ce indică clar că minorităţile etnice nu au fost niciodată o prioritate a statului şi anume din această cauză nu am ce să le reproşez. Învăţarea limbii române de către alolingvi şi integrarea minorităţilor etnice s-a făcut mai degrabă prin organizaţii neguvernamentale cum sunt ANTEM sau altele care au grijă de acest domeniu. Dar este aproape imposibil ca ONG-urile, fără sprijinul statului, să reuşească să schimbe ceva ce a fost uitat în ultimii douăzeci şi ceva de ani.
În multe cazuri, unicul element pe care îl leagă pe cetăţean de Moldova este paşaportul. Ceea ce este şi mai rău, în unele cazuri nici măcar pasportul nu reprezintă mai mult decît o relaţie juridică dintre stat şi cetăţean. Oamenii privesc programe străine la televizor şi trăiesc într-o lume paralelă, cu emoţii străine. Iar atenţia pentru minorităţile etnice din partea statului se face mai mult prin muzică şi dansuri. Bineînţeles că dansurile nu strică, dar ele de sine statator nu sunt un model de integrare.
În Moldova există mai multe lucruri stranii legate de minorităţile etnice, inclusiv faptul că majoritatea minorităţii vorbeşte în limba rusă. Asta chiar dacă ucraineni, de exemplu, sunt mult mai mulţi decît ruşi. În fine, există şi alte probleme cum ar fi tensiunile interetnice bazate pe diferite aprecieri date unor procese integraţioniste sau istoriei. Subiectul cetăţeniei inclusive (inclusive citizenship) nu poate fi văzut ca o problema separată de contextul geopolitic şi cel istoric. În Moldova, armonia interetnică s-ar fi putut îmbunătăţi considerabil dacă nu existau temeri că minorităţile sunt folosite ca un cal troian pentru a submina statul. Evenimentele recente din Ucraina reprezintă o ilustraţie exemplară a acestui „fenomen”.
Pînă la urmă nu avem de unde alege. Statul trebuie să prezinte o nouă viziune (şi resurse) de integrare a minorităţilor etnice. Modelul prin care minorităţile au fost ignorate nu a adus rezultate. Dimpotrivă, minorităţile s-au depărtat şi mai mult. În contextul actual, dar şi pe viitor, statul are nevoie de aceste minorităţi – ele sunt parte a vieţii acestei ţări. Or, proiecte de ţară, aşa cum pretinde a fi integrearea europeană, nu pot avea loc fără ca toată societatea să participe la ele. Sunt aproape sigur că comunicarea cu minorităţile din Moldova, predarea limbii române şi ancorarea lor în procesul de luare a deciziilor, în viaţă economică, dar şi culturală, va crea o Moldova mai puternică. Iar integrarea europeană poate fi mai aproape prin integrarea minorităţilor, respectiv, de la integrare prin ingnorare trebuie să ne mişcăm spre integrare prin integrare.