Multă vreme, nimeni n-a pus la îndoială proiectul european. Ideile și deciziile care au făcut din Europa de Vest și, mai apoi, din Uniunea Europeană concretizarea celei mai înalte ordini politice vreodată atestate păreau să fi cîștigat pariul cu utopia. Da, libera circulație a persoanelor și valorilor e posibilă. Da, politica de forță e depășită și înlocuită de așa numita putere soft a diplomației și a comerțului. După 1990, odată cu recuperarea statelor confiscate de comunism, marea idee europeană a devenit palpabilă la nivel continental: tratate suuccesive au legiferat o Uniune Europeană fără frontiere, au introdus moneda unică și au egalizat norme și valori acceptate de la un cap la altul al Europei. La 25 de ani de la căderea comunismului, răspunsul Europei nu putea fi mai cuprinzător și mai convingător. Uniunea Europeană făcea demonstrația practică a așa numitei realități post-istorice. Altfel spus, Europa devenea cimitirul prejudecăților și bolilor clasice ale istoriei. Fără naționalism, violență și bariere, Europa sărea din sau peste istorie. Visul european trecea din proiect în cea mai palpabilă formă de viață. Sau poate nu.
După 2010, pe parcursul a mai puțin de cinci ani, splendidul proiect european era de nerecunoscut, sub presiunea înrebărilor și provocărilor. Economia, politica și istoria în forma lor cea mai detestată se întorceau cu dor de revanșă. Nici una din promisiunile Europei nu mai era scutită de riscuri și contradicții. În vara acestui an, noua stare de fapt europeană seamănă cu o dimineață vrăjmașă după un vis amăgitor.
Recapitularea șocurilor care au pus în defensivă principiile sacre ale Europei e, din păcate, prea ușoară. Pe scurt: fiecare din pilonii europeni și-a găsit forța adversă. Libera circulație e serios amenințată de migrația necontrolată. Moneda unică e lovită periodic de falimentul declarat sau nedeclarat al statelor din sudul Europei. Pacifismul comercial și diplomatic riscă dezintegrarea sub presiunea renăscută a Rusiei. Normele și valorile comune sînt respinse tacit sau fățiș de state membre care nu pot menține standardele. Unitatea și calitatea politicii europene sînt bruscate de reapariția demagogiei susținută de zeci de milioane de europeni la urna de vot. Relația privilegiată cu Statele Unite se împotmolește în pragul marilor decizii.
Un coșmar perfect sincronizat zguduie visul european. Mai mult și mai îngrijorător, replica Europei e absentă. Nimic nu spune că Europa ar putea depăși nivelul formal și ineficient al declarațiilor pioase, al summit-urilor în serie și al deciziilor fără efect. Poate că primul pas spre revenirea la realitate ar fi să recunoaștem că avem în față o criză europeană în toată regula.