Ce se întîmplă? Nimeni nu poate răspunde, deși toată lumea e în mișcare și tot timpul se întîmplă ceva. Dar ce? Niciodată, în ultimii 50-60 de ani, n-a fost atît de greu de înțeles.
Popoare și minorități, religii și războaie, frici și speranțe au apărut la porțile Europei, le-au găsit deschise și se revarsă spre paradisul visat. Sirieni, afgani, ghanezi, etiopieni, libieni și alte seminții pe care le știam departe înaintează atrase de un magnet fără egal spre Germania și Suedia.
Spațiul a dispărut sau nu mai contează. Asta se vede limpede, de la Budapesta la Calais și de la Stockolm la Atena. Ce se vede tot acum, dar rămîne mai puțin înțeles e fragilitatea lumii pe care Europa a construit-o. Totul a fost proiectat pentru vremuri cuminți și nimic n-a fost clădit cu gîndul la încercări viitoare.
Granițele, instituțiile, ordinea, resursele cad un după alta ca niște panouri de carton. Europa seamănă tot mai mult cu un oraș elegant, construit de arhitecți care au decis că vremea cutremurelor a trecut odată pentru totdeauna. Iar asta e ce nu știam.
