Poliția de Frontieră spune că nicio mașină cu numere de înmatriculare în regiunea transnistreană nu mai este lăsată să treacă frontiera cu Ucraina pe la cele 18 puncte de trecere pe care le controlează, cu excepția celor care au ieșit din țară până la aplicarea interdicției săptămâna trecută și care au voie să revină. Dar autoritățile moldovene sunt gata să poarte convorbiri pe tema acestei interdicții cu autoritățile transnistrene care au criticat-o.
În primele zile, interdicția a fost aplicată pe sensul de ieșire din țară, fiind lăsate să revină mașinile care au traversat frontiera de stat înaintea emiterii dispoziției de către șeful Poliției de Frontieră. În prezent, potrivit directorului adjunct al Poliției de Frontieră, Ianuş Erhan, nicio mașină cu astfel de numere nu traversează punctele de trecere a frontierei moldo-ucrainene, exceptând segmentul transnistrean.
Ianuş Erhan a afirmat că au fost şi cazuri când unii șoferi cu automobile înmatriculate în autoproclamata republică transnistreană au făcut cale întoarsă de la punctele de trecere a frontierei Giurgiulești-Reni şi Criva-Mămăliga. Dar, per ansamblu, zice Erhan, oamenii erau informați şi s-au conformat deciziei:
„Bucură faptul că toţi au înțeles, n-au fost anumite obiecții, replici, anumite situații de conflict. Toți cetățenii s-au conformat acestor cerințe, ca la ziua de azi să avem o acceptare totalmente a prevederilor date”.
În ceea ce privește aplicarea interdicției pe segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene, șeful Poliței de Frontieră, Dorin Purice, spune că mecanismul încă se mai discută şi cu omologii din Ucraina, şi cu reprezentanții Tiraspolului.
„Ar putea să fie modificat, să aibă loc anumite ajustări, dar oricum va exista un astfel de mecanism. Nu vă pot spune exact cum va fi final, dar totuși pot fi făcute niște derogări față de anumite categorii de unități de transport, dar asta depinde de poziția tuturor”.
Am întrebat câțiva șoferi de mașini înmatriculate în stânga Nistrului, întâlniți ocazional pe străzile din Chişinău, cum îi afectează această decizie. Pe Serghei Sulima din Râbniţa l-am găsit într-o parcare din preajma Catedralei.
„Noi, cei din Transnistria, avem graniță directă cu Ucraina. Din câte ştiu, acolo nu există nicio problemă cu traversarea frontierei. Numai dacă treci cumva din Moldova în Ucraina cu numere eliberate de o republică necunoscută. Azi dimineață, când am venit la Chișinău, ne-am gândit că vom avea probleme. Am crezut că nu ne vor permite să intrăm în Moldova, dar totul a fost normal. Suntem îngrijorați, mulți oameni sunt neinformați şi-şi fac griji”.
Europa Liberă: Dar cum ar reacționa localnicii dacă într-o zi Chișinăul ar interzice traversarea hotarului, inclusiv pe segmentul transnistrean?
„Va fi rău. Nu știu ce vor face oamenii. Eu nu traversez des garnița, dar mulți o fac. Cu această situație a devalorizării valutelor ucrainene şi moldovenești mulți oameni merg după cumpărături. Pentru unii vor fi efecte negative”.
Diana este o tânără ce-și aștepta soțul în mașină. Este din Chișinău şi zice că au înmatriculat automobilul pe malul stâng deoarece acolo vămuirea costă mult mai ieftin decât pe malul drept.
„Sincer, nu sunt la curent, nu ştim încă ce vom face. Ştiu că pe loc aici se poate de circulat”.
Europa Liberă: Dar mai ieşiţi din ţară?
„Nu. La noi în ţară mai mult te îngroapă, decât îţi face condiţii de trai mai bune”.
Europa Liberă: Nu vă gândiți oricum să vă înregistrați mașina aici, în partea dreapta a Nistrului?
„Problema este că la noi, după cubatura mașinii, este foarte scumpă vămuirea. E mai scumpă vămuirea decât costă mașina. O pus statul aşa condiţii”.
Aceasta nu este prima tentativă de a interzice intrarea şi ieşirea din ţară a maşinilor înmatriculate în regiunea transnistreană. Şi guvernarea comunistă a făcut o tentativă, care ar fi eşuat deoarece partea ucraineană nu s-ar fi ţinut de cuvânt. Tocmai de aceea, unii experţi le-au recomandat autorităţilor de la Chişinău ca înainte de a recurge la interdicţii să poarte un dialog cu conducerea de la Kiev. În plus, mai multe voci au spus că guvernul moldovean trebuie să-i determine altfel pe cei care au procurat maşini din regiunea transnistreană să vină să-şi înregistreze maşinile în dreapta Nistrului.