Impresionanta manifestație de protest de duminica, 6 septembrie, de la Chișinău, a demonstrat tuturor, chiar și celor mai sceptici și mai absenți din viața politică și socială, că Republica Moldova are probleme enorme. Crizele din ultimii șase ani, generate mai degrabă de rivalități politicianiste, sunt floare la ureche pe lângă perspectiva sumbră care se deschide în față. S-a ajuns aici „pas cu pas”, cum ar spune președintele Klaus Iohannis. Actuala putere s-a străduit din răsputeri să-și dărâme bruma de credibilitate și onorabilitate de care mai dispunea după alegerile din 30 noiembrie 2014. A primit numeroase avertismente – și din partea cetățenilor, și din partea Occidentului –, a ratat mai multe ocazii de a preveni extinderea nemulțumirilor sociale. Partidele de la guvernare au considerat că batjocura lor la adresa propriului popor poate continua fără a fi sancționată.
Ultima sfidare în acest lung șir al nesimțirii și infatuării a fost respingerea candidaturii Maiei Sandu la funcția de prim-ministru. O persoană agreată de societate, integră și cu un renume de reformator, apreciată și de partenerii noștri occidentali, a fost îndepărtată de șefii Coaliției, mai exact de stăpânii din umbră ai acesteia, care s-au speriat că intransigenta ministră a Educației le va distruge păinjenișul de interese oneroase și influențe oculte.
Cu alte cuvinte, refuzând schimbarea pe cale instituțională pe care ar fi putut-o realiza un premier autentic reformist, capabil să deblocheze rapid finanțarea externă a statului, guvernanții autointitulați „pro-europeni” au împins Moldova pe panta unei revolte populare imprevizibile. Televiziunile controlate de oligarhi, dar din păcate și postul public TV au continuat să denigreze activitatea Platformei Civice „Demnitate și Adevăr”, au boicotat transmiterea mitingului din 6 septembrie, la care au participat în jur de 100 000 de oameni, și au diminuat importanța acestuia.
Duminică, în Piața Marii Adunări Naționale, am văzut o solidarizare pe care mulți nu au mai crezut-o posibilă în Moldova. Și instalarea corturilor, tot mai numeroase, în fața clădirii guvernului, demonstrează că protestatarii sunt hotărâți să lupte pentru revendicările lor. Meritul Platformei „DA” este că a reușit să capteze acest spirit de revoltă și să mobilizeze cetățenii, cum nici un partid n-a fost și nu va fi în stare să o facă prea curând. Au mai apărut în acest an inițiative politice care au încercat să speculeze
Răul din Moldova are un chip: sistemul oligarhic și mafiot care a compromis perspectiva europeană a țării....
slăbiciunile și gravele erori ale actualei guvernări, dar ele n-au reușit să se impună din simplul motiv că n-au avut curajul să spună răului pe nume, s-au pierdut în aluzii și perifraze. Or, răul din Moldova are un chip: este sistemul oligarhic și mafiot care a compromis perspectiva europeană a țării. Platforma „DA”, care se vrea reprezentanta societății civile, vocea ei cea mai radicală și mai fermă, nu a avut rețineri în a numi răul și apelurile sale au găsit ecou în inimile moldovenilor…
Ca în orice revoluție însă lucrurile sunt amestecate. O parte dintre revendicările votate de participanții la protest, deși exprimă indignarea justificată a populației și condamnă pe bună dreptate paralizia instituțiilor statului, sunt nerealiste și riscă să trimită Moldova într-o fază și mai acută a crizei. Cum poate să iasă țara din prăpastia în care lunecă, dacă demitem simultan guvernul și președintele, dacă dizolvăm Parlamentul și intrăm în alegeri anticipate, pe când societatea civilă care protestează nu-și are reprezentare pe scena politică și, prin urmare, nu va avea pe cine să aleagă? Deocamdată liderii Platformei „DA” susțin că vor rămâne o mișcare civică și că nu vor constitui un partid.
În aceste condiții, când nu există o forță politică proeuropeană de alternativă, robustă, la partidele din arcul guvernamental, se poate întâmpla ca în zicala: „nu e pentru cine se pregătește, ci e pentru cine se nimerește”. De votul indignării și al protestului social vor profita masiv partidele pro-rusești – socialiștii lui Dodon și populiștii lui Usatîi –, care nu fac un secret din faptul că intenționează să schimbe cursul european al Moldovei. Rețelele Moscovei în Moldova sunt foarte puternice și sunt reprezentate în Parlament prin partidele antiromânești și antioccidentale. Aceste forțe vor încearcă – încearcă deja! – să infiltreze și rândurile protestatarilor, încât de la un punct încolo lucrurile ar putea degenera și scăpa de sub controlul celor care au chemat lumea la proteste.
„Revoluția corturilor” la Chișinău, care a început asediul statului oligarhic, nu poate dura la nesfârșit. Lipsa de dialog dintre protestatari și putere, ratarea întâlnirilor dintre cele două tabere, înverșunarea unora de a merge până la capăt cu cerințe demolatoare și, în același timp, încăpățânarea altora care și-au descoperit subit onoarea și declară că „nu se lasă șantajați”, nu oferă nicio soluție. Mai ales că mulți dintre politicienii de la guvernare, cei care au avut curajul să comenteze evenimentele din piață, recunosc legitimitatea protestului într-o țară sărăcită și disperată, pe care se întâmplă ca tocmai ei să o conducă. Numai că politicienii moldoveni s-au declarat și înainte solidari cu poporul, au avut confesiuni emoționante în interviuri și pe rețelele de socializare, au avut lamentații demne de telenovelele sud-americane, dar n-au făcut nimic. Absolut nimic. Din contra, au pactizat cu oligarhii.
Astăzi încrederea cetățenilor nu mai poate fi câștigată decât prin decizii concrete și curajoase, cum ar fi, de exemplu, demiterea imediată a conducerii Băncii Naționale, vinovate de producerea jafului din sistemul bancar, dar și schimbări la vârful Procuraturii generale și la alte instituții din branșă, care să permită deblocarea dosarelor grele de corupție și a celor privind delapidările din banii publici, și să dea startul demontării piramidei mafiote la toate nivelele ei. Doar aceste decizii prompte și oneste i-ar îndreptăți pe guvernanți să ceară protestatarilor să fie cooperanți și să înceapă dialogul pentru găsirea unor soluții la criza actuală.
Protestatarii, la rândul lor, cred că ar trebui să solicite actualei puteri garanții că își va îndeplini angajamentele, garanții pecetluite de partenerii noștri occidentali, în așa fel încât să poată renunța la revendicarea maximalistă a alegerilor anticipate. Întrucât sunt alegeri pentru care „sistemul ticăloșit”, vorba altui președinte român, Traian Băsescu, s-ar putea să fie mai pregătit decât societatea civilă.
Să sperăm că se va găsi suficientă înțelepciune și responsabilitate de ambele părți pentru a salva Moldova de la prăbușire.
