Linkuri accesibilitate

Austria a închis parțial autostrada care face legătura între Budapesta și Viena din cauza fluxului de refugiați


Austria anunță că a închis parțial azi dimineață autostrada care face legătura între Budapesta și Viena pe unde mii de migranți și refugiați se deplasează pe jos, renunțând să mai aștepte transportul promis de autoritățile care nu fac față numărului lor mare. Austria a închis autostrada A4 în apropiere de granița cu Ungaria, lăsând deschisă numai banda pe sensul spre Budapesta. Un purtător de cuvânt al poliției austriece, citat de Reuters, a spus că aproximativ opt mii de oameni au intrat în Austria joi, iar alți 3600 după miezul nopții și în cursul dimineții. În aproape o săptămână de când Austria și Germania au spus că vor lăsa valul de migranții și refugiații să intre pe teritoriul lor, prin Austria au trecut zeci de mii de oameni, mulți din Siria, venind prin Grecia, țările balcanice și Ungaria, iar fluxul continuă.

XS
SM
MD
LG