Protestele și manifestațiile sunt, de asemenea, un astfel de prilej ideal pentru fantezia jurnalistică. Aparatul foto poate capta singurul incident violent, fie chiar și un simplu cauciuc incendiat, ilustrând cu el un articol apocaliptic. Sau, dimpotrivă, redactorii pot alege să nu ilustreze articolul cu pozele mai violente, alegând să dea unei manifestații un caracter mai pașnic decât în realitate.
Până și felul în care sunt prezentate cifrele este relevant, de multe ori presa de calitate și neutră politic (in măsura în care acest lucru e posibil) alegând să dea două seturi de cifre: atâția manifestanți potrivit organizatorilor și atâția potrivit poliției. Deseori, cititorul are surpriza să descopere că diferența poate merge de la unu la zece.
Până și radioul nostru, Europa Liberă, în perioada dinaintea trecerii sub un comitet de directori neutru politic și controlat de Senatul american, a putut avea o atitudine ambiguă în timpul revoluției anti-comuniste și manifestațiilor maghiare din 1956, unii redactori de la secția maghiară de atunci nerespectând imparțialitatea jurnalistică.
Acest lucru contravenea doctrinei Eisenhower de neamestec in felul in care Moscova avea să rezolve situația și a dus la schimbări profunde in funcționarea radioului.
In schimb, in ciuda legendei, secția română a Europei Libere a dat dovadă de o extremă reținere și profesionalism în timpul revoluției din decembrie 1989.
Nu Europa Liberă a lansat dezinformările cu privire la presupușii 60.000 de morți sau mizanscena cu groapa comună de la Timișoara. Acestea circulau în presa occidentală, iar cei 60.000 de morți au fost invocați pentru prima oară într-o apariție televizată a ministrului francez de externe de atunci Roland Dumas.
La fel, în manifestațiile care au dus la căderea comunismului în Cehoslovacia, serviciile centrale ale Europei Libere au evitat să transmită știrea, lansată în noiembrie de secția cehă a radioului, că un student, Martin Šmid, ar fi fost ucis în intervenția poliției.
Cu toate astea, cu toate avertismentele și cu toată prudența, până și presa dintr-o democrație precum Statele Unite poate prezenta diferit și contradictoriu evenimente cum au fost revoltele recente din Ferguson, unde manifestațiile au putut avea o tentă rasială și socială care a putut pune la grea încercare obiectivitatea unei prese, care, mai ales când e provincială, poate doar cu mare greutate să caute să-și păstreze balanța și echilibrul.
---------
„Propagandă nocivă” prin această sintagmă descrie, Ion Bunduchi, directorul executiv al Asociaţiei Presei Electronice, modul în care cea mai mare parte a presei prezintă, începând cu 6 septembrie, protestul antiguvernamental din Piaţa Marii Adunări Naţionale.
„Toată perioada asta a continuat o propagandă proastă, nocivă prin intermediul instituţiilor mediatice, astfel încât un cetăţean de rând nu ştiu ce a înţeles. S-au format iar baricade între mass-medii. Parte dintre ele au încercat să reflecte cât de cât neutru, cu imparţialitate, altele – au îngroşat culorile, a treia parte – a blamat de la început şi până la capăt. S-a creat impresia că suntem din nou în campanie electorală, atunci când mass-media de fiecare dată pică examenul la maturitate profesională.”
Editorialistul portalului Tribuna.md Dumitru Spătaru nota că „războiul informaţinal” a început de fapt cu mult înainte de protest:
„Pe de o parte avem tabăra celor din Platforma DA, care, cu ajutorul anumitor mijloace de informare în masă, fac tot posibilul pentru a atrage la protest un număr cît mai mare de oameni, iar pe de altă parte este în special, un partid de la guvernare), care, prin intermediul altor mijloace de informare în masă, a unor bloggeri și analiști politici, încearcă să discrediteze protestul.”
L-am întrebat pe expertul media Ion Bunduchi dacă protestul din 7 aprilie 2009 a fost reflectat altfel în presă.
„Din păcate în cea mai mare parte istoria se repetă, dacă facem aceste două paralele. Poate ceva mai altfel a reflectat protestele televiziunea publică pentru că atunci (aprilie 2009) chiar a vârât capul în nisip de parcă cetăţeanul nu ar fi aflat pe alte căi despre acest eveniment. Poate aici ar fi o diferență. În rest, istoria se repetă. Iarăşi confruntări mediatice, iarăşi unii zic da şi alţii – ba, iarăşi cei care au resurse administrative astfel încât să influenţeze mesajul mediatic le utilizează ca la cetăţeni să ajungă informaţia care o doresc. Aşa cum s-a ascuns atunci masiv esenţa revoltelor, aşa şi azi este încercarea disperată de a ascunde esenţa. Cine are de pierdut? Avem noi de pierdut, cetăţenii de rând, chiar dacă cineva crede că sunt câștigători în războaiele mediatice.”
Cat priveste presa din Rusia, experţii media spun că retorica utilizata in reportajele despre ceea ce se intampla in capitala Rep. Moldova nu mai uimește pe nimeni. Iniţial presa rusă desena scenarii apocaliptice pentru Moldova, scenarii care duc la confruntări armate şi găsea tot mai multe similitudini între protestul de la Chişinău şi Maidanul de la Kiev. În ultimele zile, observă experţii, presa rusă scrie mai puțin, si constata că valul de proteste este in continua scadere.
Expertul media Ion Bunduchi insistă totuşi că mai întâi trebuie căutate remedii contra „propagandei interne”, după care şi contra cele „externe”. Iar remediile au fost nu o dată sonorizate de experţii media şi anume transparentizarea proprietăţii instituţiilor media şi demonopolizarea pieţii mediatice, inclusiv a celei publicitare, ceea ce ar face posibila, zice Ion Bunduchi, si punerea in libertate a minților consumatorilor de presa.
