Două evenimente, două „demisii morale”, cum le-a numit presa - e drept de intensitate diferită - au zdruncinat spațiul public săptămâna aceasta, provocând multiple reacții și comentarii. Mai întâi să dăm varianta „soft”, artistică, a fenomenului: vineri, 18 septembrie, a avut loc nunta separatiștilor Evgheni Șevciuck și Nina Ștanski, adică șeful și ex-ministra de externe a „Transnistriei”, care au decis să-și unească destinele sub auspicii favorabile, motiv pentru care l-au invitat să le cânte la nuntă pe cunoscutul interpret moldovean Ion Suruceanu.
Gestul lui Ion Suruceanu a provocat critici dure în presă și pe forumuri din partea colegilor săi de breaslă. I s-a reproșat că nu ține cont pentru cine cântă și dacă nu cumva face rău prin lipsa sa de exigență. Interpretul s-a apărat spunând că a cântat pentru viață, pentru pace, pentru apropierea oamenilor de pe cele două maluri ale Nistrului. Această explicație evazivă a stârnit alte mustrări: lui Suruceanu i s-a amintit de războiul de pe Nistru declanșat de separatiștii pro-ruși, despre sacrificiile umane, despre suferința voluntarilor moldoveni schilodiți de război, despre durerea familiilor orfane. I s-a imputat indiferența față de școlile românești din stânga Nistrului, unde copii sunt terorizați de regimul de la Tiraspol: ieri de haidamacii lui Smirnov, azi sub „guvernarea” celor doi însurăței, Șevciuk și Ștanski.
E un episod din lunga biografie descalificantă, consideră unii, a artiștilor moldoveni care prestează pentru oricine îi plătește generos, iar ei acceptă fără dileme morale. Ion Suruceanu însuși și-a făcut un renume nu doar din a se plia pe orice formă stilistică – l-a imitat pe Dan Spătaru și pe Adriano Celentano, ceea ce poate fi o virtute pe scenă –, dar și din a se adapta circumstanțelor, regimului politic, interesului de moment… S-a implicat și în politică: a fost deputat agrarian, a cântat cu sârg pe timpul lui Voronin și nici acum nu ratează ocazia de a-și manifesta disponibilitățile, remarcă sarcastic colegii săi din industria muzicii pop moldovene.
Totuși gestul lui Suruceanu e cu atât mai sfidător, cu cât a intervenit la scurt timp după ce mai mulți cântăreți de o parte și alta a Prutului au refuzat să participe la un megaconcert, organizat de compania Moldtelecom, fixat în aceeași zi cu marele miting al Platformei „DA” din 6 septembrie, concert organizat în pripă (s-a spus că sub influența unor oligarhi) cu o vădită intenție de subminare a acțiunii de protest. A fost un episod care, mi-ar plăcea să cred, a vertebrat conștiința civică a interpreților de la noi, demonstrând că talentul artistic nu e neapărat egal cu imoralitatea. Dimpotrivă!
Cea de a doua demisie de care pomeneam, de data aceasta dintr-o funcție publică, a fost cea a guvernatorului Băncii Naționale Dorin Drăguțanu. Aceasta plecare, deși cerută insistent de protestatari, dar și de unii foști sau actuali oficiali – Maia Sandu, Nicolae Timofti, Valeriu Streleț -, survine în mod surprinzător cu o zi înaintea sosirii misiunii FMI la Chișinău pentru negocierea unui nou acord de finanțare, vital pentru Republica Moldova. Fostul guvernator nu a schițat nici un regret, nu și-a asumat nici o răspundere pentru modul dezastruos în care BNM a gestionat și supravegheat sub mandatul său sectorul bancar, perioadă în care s-a furat un miliard de euro și au fost „spălate” prin băncile Moldovei alte zeci de miliarde ale mafiei rusești. Mai mult: declarând că pleacă din post „cu capul sus”, Drăguțanu a acuzat, în cadrul unui interviu televizat, presiuni din partea politicienilor, învinuindu-i că nu vor să afle adevărul despre dispariția miliardului și că ar intenționa să blocheze continuarea anchetei companiei Kroll, care ar trebui să recupereze banii furați. De unde vine infatuarea fostului guvernator?...
Invitat în partea a doua a aceleiași emisiuni TV, ex-premierul Ion Sturza, tot mai implicat și mai expresiv în sentințe, a renunțat la stilu-i esopic și a rostit numele celui care îl protejează pe Drăguțanu: oligarhul Vlad Plahotniuc, căruia i-a și recomandat, într-o manieră colocvială, prin adresare directă („dragă Vlad”), să „întoarcă Moldova oamenilor”, să plece din țară și chiar „să-și arunce telefonul în lacul Geneva” (acolo unde s-a spus că vicepreședintele PD ar avea o vilă), pentru a nu mai deranja pe nimeni și a nu fi nici el deranjat.
Ziarele și publicul au reținut aceste expresii mai colorate, iar faptul că domnul guvernator Drăguțanu are două mașini de serviciu ne-a evocat bancul cu polițistul care seara când se culcă își pune pe noptieră, lângă pat, un pahar cu apă și un pahar gol. De ce? Pentru că poate o să-i fie sete sau poate nu… La fel a răspuns și dl Drăguțanu: „am două mașini pentru cazul în care una dintre ele se strică și ar avea de suferit buna funcționare a Băncii Naționale.”
Demisia lui Drăguțanu naște mai multe suspiciuni și interpretări. Prima ar fi că oligarhii au sacrificat o „cărămidă” din ziguratul puterii lor, pentru a diminua protestele din stradă. O altă versiune este că scenariul a fost ticluit din timp, pentru a pune în pericol relația Moldovei cu FMI-ul care a și anunțat imediat că trimișii săi vor întreprinde doar o vizită de documentare, nu se vor purta negocieri pentru un nou acord. La fel de inoportun, să ne aducem aminte, a demisionat și premierul Gaburici – tot în preajma venirii la Chișinău a unei delegații a Fondului. De parcă cineva face tot posibilul pentru a zădărnici reluarea finanțării externe, adică asumarea de către guvernanții moldoveni a unor obligații ferme pentru însănătoșirea economiei și finanțelor publice…
Într-un stat de drept normal ar fi fost ca Dorin Draguțanu să fie demis de Parlament în urma unei analize serioase a activității sale la Banca Națională. Clasa politică însă nu a avut acest curaj. De aceea am rămas cu sentimentul că am fost martorii unei manevre politice, când înalți funcționari de stat, subordonați unor interese oculte, părăsesc scena fără să pățească nimic. Ba încă mai au și tupeul să declare că nu-și reproșează nimic. Asta e plutocrație sau „kakistocrație”, vorba lui Dorin Tudoran, numai nu democrație!...
Societatea civilă care nu renunță la proteste, dar și partenerii noștri occidentali, așteaptă destituirea procurorului general și a directorului CNA, care au știut despre furturile din bănci, dar n-au făcut nimic pentru a opri jaful. După spectacolul penibil oferit de guvernatorul Draguțanu, cred însă că vom asista cel mult la alte demisii lipsite de onoare, nu la asumarea unor răspunderi și la judecarea lor publică: vin sărbătorile toamnei, Hramul orașului, și Moldova va avea nevoie de timp să iasă din mahmureală. Numai să nu fie o dezmeticire tardivă.
