Deşi n-am avut mari aşteptări de la întrevederea din Paris în formatul Normadia, vreau să spun că nici măcar cele mai mici aşteptări nu s-au adeverit. Această reuniune a fost una în care strategiile Rusiei au dat rezultate concrete şi au dominat agenda. După ce am urmărit conferinţa de presă a liderilor Hollande & Merkel am următoarele concluzii, deocamdată triste, pentru Ucraina:
1. Rusia a reuşit să paseze intregral responsabilitatea pentru conflictul creat pe umerii separatiştilor din estul Ucrainei. Respectiv a luat o poziţie comodă de mediator, care îi permite să discute cu ceilalţi prezenţi dintr-o postura total diferită. Iar cei care au urmărit subiectul îşi amintesc ce fel de mediator este Rusia. Pe lîngă numeroasele probe care demonstrau clar că în Ucraina conflictul a fost iniţiat de Rusia şi s-a dezvoltat cu participarea acesteia, pentru cei sceptici aş vrea doar să amintesc momentul cînd după negocierile din februarie a acordului Minsk II, preşedintele Putin a declarat că forţele ucrainene trebuie să se retragă din Debaltsevo şi să depună armele, altfel vor fi nimicite – ori tocmai astfel de declaraţii arată statutul adevărat al Rusiei în acest conflict.
2. Fără că să vrea, Ucraina este pusă pe picior de egalitate cu forţele separatiste din estul Ucrainei. E normal că Kievul trebuie să discute cu ei pentru rezolvarea conflictului, dar ei sunt o piesă secundară, respectiv discuţiile cu liderii separatişti trebuie să aibă un caracter mai degrabă logistic decît decizional. În cele din urmă, în coflictul din Ucraina acum sunt două părţi: Kievul şi cele două “republici populare”.
3. Chiar dacă s-ar părea că Berlinul şi Parisul au reuşit să stopeze alegerile locale ilegale organizate de cele două “republici populare”, de fapt au mai reuşit o altă contra-performanţă: alegerile se vor desfăşura la 80 de zile după adoptarea unei noi legi, care de fapt va acomoda liderii separatişti şi le va permite să cîştige alegerile. Evident, poate cîştiga oricine alegerile, însă nu atunci cînd creezi o lege care îşi ştie învingătorii din timp.
4. UE a ales opţiunea de a conserva conflictul mai degrabă decît de a-l rezolva. În absenţa unui interes din partea SUA (în special a preşedintelui Obama), UE nu-şi doreşte mai mult decît pace cu orice preţ – poziţie care a reuşit să i-o impună Kievului. Nedorinţa de a rezolva conflictul este generată de gândirea că nu i-ar afecta. Aşa spuneau şi în cazul Siriei, pînă au realizat cît de mare e provocarea generată de valul de refugiaţi.
Deşi acesta criză a fost hîrtia de turnesol a felului în care UE poate face faţă conflictelor, istoria încă nu s-a încheiat. Pentru o satisfacţie deplină a Rusiei urmează să se întîmple încă două lucruri. Primul este neprelungirea sancţiunilor aplicate Moscovei care expiră la sfîrşitul lui ianuarie. Iar al doilea este reconstrucţia zonei de est afectate de război din contul Ucrainei – reconstrucţie care se estimează la cca $15 miliarde. Ăsta va fi ultimul cui bătut Ucrainei.