Juriul care alege laureaţii premiilor Nobel va da publicităţii vineri numele persoanei care va fi distinsă anul acesta cu Premiul Nobel pentru Pace. Pe lista celor 276 de persoane desemnate se află şi cancelara Angela Merkel. Potrivit speculaţiilor vehiculate în diferite ziare, şefa guvernului federal ar avea într-adevăr şanse mari să primească acest premiu important, ceea ce ar echivala cu o recunoaştere internaţională suplimentară a deciziilor ei privind gestionarea problemei refugiaţilor.
Decizia Angelei Merkel de a deschide frontierele Germaniei pentru refugiaţii, întîmpinaţi cu ostilitate în Ungaria, a fost elogiată ca un gest de generorizate şi moralitate exemplară. Cuvinte de laudă au avut atît Papa Francisc, cît şi preşedintele american Obama – pentru a cita aici doar două personalităţi internaţionale.
În acelaşi timp, însă, cancelara a devenit şi ţinta unor critici dure. Inclusiv din partea unor conservatori care aparţin aceleiaşi familii politice ca şi Merkel. În fruntea contestatarilor se situiază liderul Uniunii Creştin-Sociale (CSU) şi premier al Bavariei, Horst Seehofer, care în mod ostentativ l-a invitat pe omologul său din Ungaria, Viktor Orbán, să participe la conferinţa partidului bavarez. Pentru Orbán, autoproclamatul salvator al Apusului creştin, politica Angelei Merkel este expresia unui „imperialism moral”. Liderul noului partid naţionalist care-şi spune „România Unită” merge şi mai departe, comparînd-o pe şefa guvernului federal cu „un fel de Nero care dă foc Europei cu flacăra islamului”.
În pofida unor astfel de poziţionări ostile şi încercări populiste de a demonta politica umanitară a cancelarei, Merkel îşi apără linia adoptată. Într-un amplu interviu difuzat duminică (de postul naţional de radio Deutschlandfunk), ea şi-a sintetizat atitudinea într-o propoziţie lapidară, afirmînd textual: „Important este faptul că noi vom trata pe fiecare om ca om.”
Atacuri asupra unor tabare de refugiaţi, radicalizarea discursului urii pe internet şi demonstraţiile organizate de simpatizanţii şi susţinătorii organizaţiei Pegida (Patrioţi europeni contra islamizării Apusului) sunt semnale care arată că faţă de propaganda xenofobă anumite segmente ale societăţii germane nu sînt imunizată.
Pegidaizarea discursului unor politicieni din răsărit şi apus, dar şi înăsprirea tonului islamofob promovat de grupuri care se consideră exponenţi ai societăţii civile indică, de asemenea, o alunecare îngrijorătoare spre un radicalism cu accente pronunţat xenofobe şi rasiste.
În situaţia actuală, soluţiile de contracarare a xenofobiei şi de rezolvarea a problemei refugiaţilor în spiritul umanismului şi a declaraţiei universale a drepturilor omului trebuie găsite la nivel european. Cu siguranţă ele vor fi găsite şi Uniunea Europeană nu va eşua precum şi-ar dori unele voci eurosceptice stridente.
