În România anilor '90 a existat o extrem de puternică mişcare civică, Alianţa Civică, care s-a născut din masivul protest anticomunist din Piaţa Universităţii, protest înăbușit în violență de minerii chemaţi la Bucureşti, la 13-15 iunie 1990, de către preşedintele de atunci al României, Ion Iliescu. Momentul Alianţei Civice a fost unul important pentru dezvoltarea societăţii civile româneşti, chiar dacă a avut și multe eșecuri usturătoare. Cum la Chişinău societatea civilă organizată în Platforma Demnitate și Adevăr, asemănătoare oarecum cu ce a încercat acum 25 de ani să facă Alianţa Civică, am stat de vorba în ajun cu Ana Blandiana, preşedinta Alianţei Civice care a scos la proteste anticomuniste în România sute de mii de oameni.
Europa Liberă: Doamnă Blandiana, mă bucur să vă aud. Se împlinesc 25 de ani de la Alianţa Civică, dar nu vreau să vorbim despre Alianţa Civică, cum era acum 25 de ani pentru publicul din România. Vreau să vă întreb, pentru publicul din Moldova, ce a însemnat crearea Alianţei Civice, uitându-vă, după un sfert de secol, la momentul de acum 25 de ani.
Ana Blandiana: „Înţeleg că ceea ce sugerați este faptul că există un aer comun între ceea ce fusese Alianţa Civică, la începuturile ei, şi ceea ce se întâmplă acum la Chişinău. Impresie pe care am avut-o şi eu, privind cu emoţie la televizor mişcările din piaţă de la Chişinău. Ceea ce vreau să spun este că există, fără discuţie, asemănări de aer, dar există şi deosebiri care ar putea fi înlăturate, în aşa fel încât ceea ce se întâmplă la Chişinău să aibă evoluţia Alianţei Civice, evoluţie care, oricât de dramatică a fost, a împins cu câţiva paşi înainte viaţa politică din România. Prima dintre aceste deosebiri este că alianţa care a continuat pe Piaţa Universităţii şi, într-un anumit sens, ceea ce se întâmplă la Chişinău este, de fapt, cam ceea ce fusese în Piaţa Universităţii, avea o ideologie. Această ideologie era proclamaţia de la Timişoara, erau nişte idei puse pe puncte, pentru care ne-am organizat, ca să le susţinem. Nu ştiu în ce măsură există această clarificare şi organizare teoretică şi la Chişinău.”
Europa Liberă: Ca şi la Chişinău, şi la Bucureşti, spuneaţi că mişcarea Alianţei Civice este un fel de gardian, că din mişcarea Alianţei Civice ar fi să iasă un partid al cărui gardian va fi în continuare societatea civilă – Alianţa Civică. Acest lucru s-a întâmplat parţial, ca să nu spunem că nu prea s-a întâmplat.
Partidul alianţei, privind la o distanţă de 20 de ani, este evident că a fost o greşeală...
Ana Blandiana: „Dacă trebuie să spun care sunt cele două mari lovituri pe care le-a primit Alianţa Civică, o organizaţie care reușea să scoată în stradă sute de mii de oameni, acestea sunt crearea partidului alianţei şi, paradoxal, victoria în alegeri a Convenţiei Democrate, pe care alianţa o crease şi o susţinuse. Loviturile sunt diferite. Partidul alianţei acum, privind la o distanţă de 20 de ani, este evident că a fost o greşeală, o greşeală nu doar în sensul că partidul a trădat ideile alianţei, ceea ce a fost evident, ci o greşeală şi pentru că în firea omenească stă această deosebire între cei care fac parte din societatea civilă şi susţin idei fără să vrea să obţină avantaje de pe urma lor – și în aceasta constă marea forţă a societăţii civile – și clasa politică, un partid face parte deja din clasa politică. Cei care au creat partidul alianţei, nu cei care l-au creat, pentru că l-am creat cu toţii şi cu toţii am sperat că, metafora îmi aparţine, în felul acesta, Alianţa Civică va fi ca o stea în centrul căreia partidul va fi miezul de foc, iar marele impact public al alianţei va fi coada cometei şi, în felul acesta, lucrurile vor ieşi din obişnuinţă. Pentru că problema atunci în
Cei care au intrat în partid au devenit colegii celor din clasa politică şi au încetat să mai fie colegii noştri...
România era că însăşi noţiunea de partid fusese diabolizată: atâtea decenii partid fusese doar Partidul Comunist, încât, nefiind partid, impactul nostru era mult mai mare. Doar că în momentul în care o parte din membrii alianţei, o parte mică, pentru că din alianţă doar 18 la sută au acceptat să treacă în partidul alianţei, cei care au intrat în partid au devenit, să spun aşa, colegii celor din clasa politică şi au încetat să mai fie colegii noştri. Şi aceasta a dus la multe complicaţii, la o mare dezamăgire ş.a.m.d. Nu cred că a crea un partid este o soluţie. Soluţia este aceea de a folosi mijloacele societăţii civile pentru a influenţa, pe de o parte, electoratul şi, pe de altă parte, clasa politică.
Ceea ce se întâmplă la Chişinău sunt convinsă că nu este fără rost, nu va fi fără urmări. Dar nu în sensul că neapărat va crea un partid, ci în sensul că va funcţiona ca un filtru prin care viaţa politică se va curăţa puţin. În acest sens Alianţa Civică abia acum, când tocmai lucrăm la o carte despre alianţă, în care publicăm inclusiv toate materialele teoretice ale alianţei, toate documentele, îmi dau seama în ce măsură am avut un avans de 10-15 ani faţă de atmosfera politică a epocii. Deci, ceream lucruri pe care le mai cere încă Uniunea
Este clar că situaţia de la Chişinău este mai gravă decât cea din România...
Europeană României, nu toate au fost îndeplinite. Este clar că situaţia de la Chişinău este mai gravă decât cea din România. Este clar că manipularea creării unei alte manifestaţii în oglindă – care să se opună acesteia, mă refer la faptul că manifestaţia de la Chişinău era pro-europeană, iar acum, în ultimul timp, a apărut o altă parte a ei, care este pro-rusă – e clar că face parte din marele arsenal de manipulări ale puterii din Răsărit. Şi, în acest sens, în măsura în care manifestanţii pro-europeni de la Chişinău au împotriva lor şi o mare putere militară, e clar că situaţia lor este mai gravă. Dar acest tip de manipulare existase şi în România, într-un fel, aproape comic, dacă nu ar fi fost periculos. Adică Proclamaţiei de la Timişoara i-a răspuns Proclamaţia de la Podul Înalt. Adică o făcătură de un text care sprijinea puterea şi spera să creeze confuzie. Din fericire, atunci nu a reuşit. Nu-mi dau seama în ce măsură această manipulare de la Chişinău reuşeşte.”
Europa Liberă: Doamnă Blandiana, aţi vorbit mai ales de lucrurile care nu au fost duse la bun sfârşit prin tot efortul Alianţei Civice de a crea partidul şi de a influenţa. Dar uitându-vă înapoi, nu credeţi că totuşi a fost un moment extrem de important pentru consolidarea germenului democratic în România? Momentul Alianţei Civice, orice ar fi, este un moment peste care nu se poate trece. Şi cumva poate că acest lucru ar fi important de privit şi din perspectiva Chişinăului?
Ana Blandiana: „Fără îndoială. Vreau să spun că, deşi în viaţa mea a fost vorba de aproape două decenii de îndepărtare de literatură şi de luptă civică, ori, dacă ar trebui să repet, aş face încă o dată acelaşi lucru. Pentru că este clar că, privind în perspectivă istorică, fără existenţa şi lupta alianţei, nimic din ceea ce s-a produs după aceea, ca paşi înainte spre un stat de drept, nu s-ar fi produs. Deci, de la faptul că alianţa a reuşit să convingă partidele democratice să se coalizeze până la faptul că le-a sprijinit şi le-a dus spre putere, ceea ce a
Importanţa Alianţei a fost mare, după cum nu am nicio îndoială că ceea ce se întâmplă acum la Chişinău, cu condiţia să nu aibă un sfârşit tragic, este un pas înainte în transformarea ţării...
produs o rotaţie la putere, fără de care nu ar fi avut cum să se pună problema integrării euroatlantice, până la faptul că a ţinut în permanenţă vie ideea necesităţii statului de drept şi definiţia unui stat de drept care lipsea în România şi care încă se creează, încă nu este complet construit. Dar este evident că importanţa alianţei a fost mare, după cum nu am nicio îndoială că ceea ce se întâmplă acum la Chişinău, cu condiţia să nu aibă un sfârşit tragic, adică să nu fie reprimată definitiv, este un pas înainte în transformarea ţării. Mai e o problemă, organizarea celor care se află în piaţă – şi mă refer mereu la cei care au fost în piaţă de mult timp şi care sunt pro-europeni – trebuie să fie nu numai manifestaţia, ci şi un creier organizatoric al manifestaţiei. Iar acest creier care, în cazul nostru, a fost Alianţa Civică, trebuie să iasă din capitală. Cred că unul din cele mai importante lucruri pe care le-am făcut a fost ceea ce s-a numit dialogurile Alianţei Civice, adică am bătut ţara, făcând mari adunări în sate, în case de cultură, în teatre, în care oamenii veneau şi puneau întrebări, şi noi răspundeam. Şi atracţia era faptul că aveam în permanenţă alături de noi mari intelectuali, nume cunoscute din literatură, din artă, ceea ce sunt convinsă că se întâmplă şi la Chişinău, încât s-a petrecut un fel de educare a populaţiei, cel puţin atât cât să ducă la victoria în alegeri a partidelor democratice. Şi la Chişinău ar fi vorba, evident, de partidele pro-europene. Pro-europene, dar necorupte.”
