Pînă să întîlnească primii refugiați în carne și oase, Europa de Est a descoperit altceva: că are o uriașă problemă de securitate. În doar cîteva zile, ofensiva politică și militară a Rusiei în Siria a dat peste cap presupunerile și teoriile strategice, într-o arie uriașă cuprinsă între Baltica și Caspica. Iluziile au căzut rînd pe rînd, roase de naivitate, comoditate sau ignoranță.
Mai întîi, multă lume a trebuit să observe că Rusia n-are nici o reținere să deschidă în Siria, un al doilea teatru de război, după ce a intervenit în Ucraina. Brusc, a apărut ideea după care Vladimir Putin își pregătește opțiunile. Asta n-ar fi fost mare lucru. Problema sînt bănuielile după care, de fapt, Vladimir Putin a început să pregătească opțiunile celorlalți. Cu alte cuvinte, Putin așterne calea pe care adversarii vor găsi greu să nu calce. De obicei, acest joc se numește politica faptului împlinit. Numai că, în cazul politicii strategice, lucrurile sînt mai complicate.
Faptul împlinit e o mutare bună doar dacă se bazează pe o bună intuiție a capacității de joc a adversarului. Aici, Rusia are o experiență vastă și a învățat demult să se sprijine pe lipsa constantă de mișcări a adversarului. Asta înseamnă, pur și simplu, că Putin a pariat că, nici de data asta, Occidentul nu va răspunde pe măsură. Presupusa ripostă Occidentală putea veni din două direcții: UE și NATO (a se citi SUA). În ce privește UE, lucrurile sînt destul de clare. Liderii Uniunii nu au cum să reacționeze militar, dat fiind că nu au nici un fel de forță militară la dispoziție. În schimb, ei pot reacționa politic și au făcut-o deja, impunînd sancțiuni economice Rusiei. Sancțiunile costă fără îndoială economia rusă, deși ar fi de notat că prăbușirea prețului petrolului e o problemă mult mai dureroasă pentru încasările și bugetul rus. La fel de util de reținut e că sancțiunile UE sînt active pînă în ianuarie 2016. Problema se va pune, deci, din nou, peste doar trei luni. S-ar prea putea ca la acea dată convingerile și interesele liderilor europeni să arate cu totul altfel.
NATO are, în mod clar, capacitatea de a reacționa militar dar, în acest caz, întrebarea e dacă NATO are și voința politică de a reacționa militar. Și aici, Putin a calculat corect că nu există voință pentru o decizie care să declanșeze o reacție militară serioasă și directă. O recentă analiză americană cam avîntată, dar plauzibilă, descrie destul de bine situația. Rezumînd, pariul lui Putin e imbatabil pentru că pune alianței NATO întrebarea: sînteți gata să sacrificați cîteva mii de vieți?
Diagnosticul pe care a mizat Rusia nu e o surpriză. Noutatea e alta. Deschiderea teatrului de operații în Siria, multiplică miza. Pe masa de joc se află acum două situații deschise și urgente: Ucraina și Siria, Europa de Est și Orientul Mijlociu. Mai departe, asta înseamnă că Putin a dat Occidentului posibilitatea să opteze. În cele din urmă și nu prea tîrziu, Rusia va accepta să discute un aranjament general și, în acel moment, s-ar putea întîmpla două lucruri. Mai întîi, Occcidentul va găsi că e mai bine să stingi un incendiu mare în Orientul Mare, acceptînd un foc mocnit în Europa de Est. Și, doi, Europa de Est nu va avea nici un cuvînt de spus. Estul are toate șansele să cadă între roțile istoriei. Adică să revină la o postură cu care s-a obișnuit și de care a sperat degeaba că poate scăpa. Tranzacționat de mai bine de un secol între Rusia și Occident, Estul va trebui să accepte că lucrurile nu s-au schimbat și că Occidentul nu e pregătit să riște vieți și turbulențe masive pentru a opri noul asalt rus.