Cine nu apucat să vadă pe viu gărzile populare din timpul sovietic, nu are cum să înţeleagă poanta cu drujinarii din pelicula lui Leonid Gaidai „Бриллиантовая рука”. „Я не знаю как там в лондоне, я не была. Может быть там у них собака- друг человека. А у нас - управдом - друг человека”. Celebra frază este rostită de administratoarea de bloc care apare în film însoţită de membri ai gărzii populare, cum ar veni bodyguarzii de astăzi. Drujinarii erau mai mult decât o echipă de pază, chiar dacă nu aveau arme în dotare.
În Republica Moldova, de-a lungul anilor s-au făcut mai multe tentative de a reanima gărzile populare – definite în actele normative drept grupuri de oameni care din proprie iniţiativă se oferă să vegheze ordinea publică. Ultimii care au anunţat crearea unei asemenea unităţi au fost activiştii platformei civice Demnitate şi Adevăr. Duminica trecută a fost luată decizia ca din această structură să facă parte foşti reprezentanţi ai organelor de drept, combatanţi, veterani ai războiului de pe Nistru care, la nevoie, să-i apere pe participanţii la mitingurile organizate de platformă.
În oraşul Ungheni se consideră că funcţionează una din cele mai longevive gărzi populare constituită în urmă cu mai bine de zece ani.
Comandantul acesteia, locotenent-colonelul în rezervă Vasile Grecu, afirmă cu regret că în ultimii ani tot mai puţini locuitori ai oraşului se arată interesaţi să supravegheze voluntar ordinea din localitate. Dacă la înfiinţare garda populară de la Ungheni număra peste 60 de membri, astăzi sunt doar doisprezece:
„Societatea nu vrea să se angajeze în ajutorul poliţiei, oamenii socot că poliţia primeşte mulţi bani şi au obligaţiile lor, dar nu este corect. Noi trebuie să susţinem poliţia, fiindcă ordinea publică o asigură cu ajutorul societăţii, cu ajutorul cetăţenilor. Noi avem rezultate, măcar că acum activează mult mai puţini membri ai Gărzii Populare, dar băieţii fac treabă. Iată, deunăzi au reţinut o echipă de narcomani, au ajutat poliţia. Sunt cazuri concrete.”
Cu ce sunt echipaţi membrii gărzii populare? La Ungheni aceştia au uniformă, legitimaţie şi insignă. Pentru fiecare patrulare sunt remuneraţi, mai mult simbolic, cu 25 de lei. Majoritatea sunt foşti colaboratori ai organelor de forţă şi, chiar dacă nu sunt mulţi, sunt aleşi pe sprânceană, explică Vasile Grecu:
„Eu mă strădui şi m-am străduit oameni întâmplători să nu vină în garda populară. Au fost şi întâmplători, dar ei mult nu au rezistat şi noi ne-am debarasat de ei. M-am străduit să atrag în garda populară băieţi din foştii militari, foştii poliţişti la pensie, oameni care cunosc mai mult sau mai puţin ceea ce înseamnă menţinerea ordinii publice. Disciplinaţi, ordonaţi, or, oameni întâmplători la aceste probleme rezultate nu dau.”
Şi la Orhei funcţionează de la sfîrșitul lui august o unitate a gărzii populare. Înfiinţată de Ziua Independenţei, aceasta numără 20 de membri, inclusiv, se arată mândru şeful gărzii, Veaceslav Dombrovschi, două femei. Activitatea unităţii, continuă el, este în general salutată de localnici, cu precizarea că aceasta nu înlocuieşte poliţia, ci doar îi vine în ajutor:
„Mulţi oameni spun că demult au aşteptat aşa o gardă populară, aşa, cum erau mai înainte „Drujinele populare voluntare”, ştiţi? Chiar, de exemplu, în microraionul Bucuria, o femeie ne-a spus: «Сum veniţi, cum vă vede lumea, proxilaxia ajunge pe două zile între persoanele care sunt predispuse la comiterea diferitor infracţiuni. Dvs nici nu trebuie să vorbiţi cu oamenii, doar să vă prezentaţi, să vă vadă». Dar noi ducem discuţii, ducem diferite acţiuni de combatere.”
La Orhei, continuă Veaceslav Dombrovschi, membrii gărzii populare nu sunt dotaţi cu obiecte de apărare specifice poliţiei. Singura armă, spune el, e forţa de convingere.
De fapt, potrivit legislaţiei, gărzile populare pot deţine „mijloace de apărare active”, adică bâte, cătuşe şi chiar gaze lacrimogene.
Fostul ministru al securităţii, generalul Tudor Botnaru, constată însă că este riscant ca instituţiile care îşi asumă crearea unei asemenea gărzi să le doteze şi cu armament:
„În raioane, unde secţiile orăşăneşti ale poliţiei au posibilitatea să se ocupe de aceşti membri, fac o treabă bună, dar chestia e că cu aceşti oameni trebuie de lucrat, trebuie de instruit, de pregătit şi mereu de controlat. Fireşte că nu trebuie să fie înarmaţi arme de foc, însă un detaşament bine pregătit, bine instruit, s-ar isprăvi cu răufăcătorii fără bâte şi fără arme.”
În Republica Moldova, o lege care se referă la activitatea gărzilor populare există din 1997. Într-un răspuns oferit Europei Libere, Inspectoratul General al Poliţiei notează că pe teritoriul ţării ar activa 723 de unităţi ale gărzilor populare, cu peste opt mii de membri. Majoritatea sunt create pe lângă primării, însă peste o sută au fost înfiinţate de angajaţi ai diverselor întreprinderi şi câteva zeci pe lângă instituţii de învăţământ.
