În cercetările sociologice, Traian Băsescu trece cu greu peste cota de încredere de 20%, dar chiar și așa poate să tracteze Partidul Mișcarea Populară (PMP) , care potrivit sondajelor este susținut de 2,5% dintre români, deci fără fostul președinte n-ar avea nicio șansă să intre în parlament la alegerile generale de peste un an.
Băsescu este fondatorul de facto al partidului (nu de jure), care a fost rupt din PDL în 2013, după ce deputata Elena Udrea a eșuat în încercarea de a deveni șefa democrat-liberalilor români, pierzând la vot în favoarea lui Vasile Blaga.
De dragul ei, fostul președinte a forțat o schismă, dar cei care au plecat alături de Udrea au fost minoritari, iar rândurile lor au continuat să se subțieze.
Traian Băsescu a susținut până acum PMP, fără să se înscrie în acest partid. În ultima perioadă însă se discută din ce în ce mai intens despre posibilitatea ca fostul șef al statului să candideze în 2016 pentru primăria Bucureștiului. În contextul acestor zvonuri s-a înscris oficial în rândul popularilor.
Băsescu nu a confirmat, dar nici nu a infirmat informația, cu toate că pe vremea în care era președinte spunea că după ce i se termină mandatul va ieși din politică, fiindcă după ce ai fost șef de stat nu mai poți fi nimic altceva.
Între timp pare să se fi răzgândit, și încearcă să recupereze procentele pierdute, dar nu din electoratul său tradițional, care în mare parte l-a abandonat încă de toamna trecută, atunci când a anunțat că la prezidențiale votează cu Elena Udrea.
Un sondaj dinaintea prezidențialelor din 2014 indica, însă, că 92% dintre români nu voiau să voteze candidatul indicat de Băsescu.
Asocierea lui cu Elena Udrea le-a zdruncinat încrederea celor mai mulți dintre foștiii votanți ai lu Traian Băsescu, dar acesta nu a înțeles lecția și continuă să fie într-un fel de tandem cu ea.
Trimisă în judecată pentru fapte de corupție, Elena Udrea a declarat că vineri e ziua „liber la președinte”, adică oricine îl poate suna pe Traian Băsescu, fiindcă acesta și-a trecut numărul de telefon pe adeziunea de înscriere în PMP, pe care a dat-o apoi publicității.
Printre obiectivele revenirii sale, Băsescu a menționat apărarea mandatelor sale de președinte împotriva cărora ar fi început „o campanie furibundă de denigrare”, dar și faptul că instituțiile statului ar fi devenit „instrumente de prigoană a politicienilor incomozi”.
Fostul președinte spune că va lupta pentru „drepturile omului”, explicând că niciodată nu a vorbit „consistent” în sensul că în paralel cu întărirea instituțiilor trebuie dezvoltată și „responsabilitatea pentru drepturile omului”.
În subsidiar e psobil însă să se înțeleagă că dl Băsescu ar fi interesat, mai cu seamă după ce Elena Udrea a stat mai multe luni în arest preventiv, de apărarea drepturilor celor suspectați de corupție, pornind de la argumentul că nefiind periculoși și nici dovediți vinovați, aceștia ar trebui cercetați doar în libertate.