Linkuri accesibilitate

Un ziar în fiecare seară: „Adevărul Moldova”


Invitata rubricii de astăzi este Doina Stimpovschi.

„În ediția de mâine a ziarului Adevărul Moldova, ne referim la primul așa-numit forum public, convocat de Preşedinţia, Parlamentul şi Guvernul Republicii Moldova. Nicolae Timofti, Andrian Candu şi Valeriu Streleţ au încercat să discute ieri cu cu politicienii şi societatea civilă despre soluţiile care pot fi găsite la problemele ţării - corupţia, statul de drept, independenţa justiţiei etc. Aceștia au fost practic desființați de membrii societății civile.

Tot mâine, scriem și despre mass-media electronică din Transnistria, care este împărțită între președintele Șevciuk și corporația Sheriff. Astfel, în ajun de așa-zisele alegeri parlamentare din stânga Nistrului, confruntarea dintre Șevciuk și partidul Obnovlenie, susținut de corporația Sheriff, devine din ce în ce mai evidentă în mediul online, mai ales în publicațiile care susțin una dintre aceste părți. Aflați care dintre instituțiile de rpesă sunt active și care s-au activizat în ultima perioadă.

Vă invităm să citiți și o cronică de spectacol. Teatrul M.A.D.E. a prezentat la Chișinău premiera spectacolului „Șah Mat”, o reprezentație inedită care se bazează pe mișcarea corporală și renunțarea la cuvinte. Autorii proiectului sunt convinși că un gest poate spune mai multe decât sute de vorbe.

Mai multe vă lăsăm să aflați din ediția de mâine a ziarului Adevărul Moldova.”

[transcriere Alla Ceapai]

XS
SM
MD
LG