Grupul parlamentar al PLDM a cerut organizarea unei ședințe speciale a Legislativului în care să fie examinate revendicările protestatarilor din Piața Marii Adunări Naționale și la care să fie invitați și reprezentanții acestora. De ce tocmai acum acest gest de reverenţă faţă de protestatari, când acest partid poate fi acuzat cu cea mai mare uşurinţă de conjuncturalism? Răspunsuri la o serie de întrebări adresate deputatului liberal-democrat Chiril Lucinschi
Europa Liberă: Aşadar, dle Lucinschi, PLDM doreşte acum şedinţă specială a Parlamentului în care să fie examinate revendicările protestatarilor mobilizaţi de platforma „DA” în prezența reprezentaților acestei platforme. Întrebarea de pe buzele tuturor: de ce tocmai acum PLDM a găsit necesar să pledeze pentru sensibilitatea Legislativului faţă de protestatari? Acum, când partidul poate fi cel mai uşor suspectat că ar fi nesincer sau presat de anumite interese de conjunctură?
Chiril Lucinschi: „Într-adevăr cu întârziere, trebuie să recunoaștem, facem acest demers. Însă noi am remarcat un lucru: că din păcate toate revendicările, toate petițiile au ajuns în Parlament tocmai în luna septembrie în mod oficial și în mod oficial ar fi trebuit să fie distribuite, însă aceste toate trei petiții s-au oprit pe masa dlui președinte al Parlamentului Andrian Candu și nici nu au fost aduse la cunoștință grupurilor parlamentare. Consider că din punctul acesta de vedere a fost comisă o încălcare. Dar eu și colegii mei suntem de acord că reacționăm cu o mare întârziere. Totuşi, vreau iarăși să revin la procedură: în luna septembrie Parlamentul încă era în vacanță, noi am revenit abia săptămâna trecută și am avut prima ședință. Primă ședință a fost programată cu totul altfel, cu altă agendă, cu altă ordine de zi și, din păcate, s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat.”
Europa Liberă: Voi reproduce aici întrebarea unui fost deputat: de ce „susțineți protestatarii doar după ce l-au arestat pe șeful vostru” formula cineva pe rețele de socializare? Vi se pare potrivită această întrebare acuma în contextul în care ne aflăm?
Chiril Lucinschi: „Toate întrebările care sunt formulate ca și critică la adresa PLDM sunt pertinente. Noi suntem obligați să răspundem la ele, toate bănuielile respective pot să existe. Însă vreau să vă spun că mai bine mai târziu decât niciodată. Noi întotdeauna am discutat acest subiect, în fracțiune cel puțin, încă în luna mai noi am discutat cum să reacționăm la ceea ce se întâmplă în centrul capitalei, însă au fost imobilizați la libera exprimare din cauză că facem parte din această alianță și majoritara componență a alianței e împotrivă ca noi cumva să reacționăm în acest sens, fie pozitiv, fie negativ. Deci asta a fost situația.”
Europa Liberă: Dle Lucinschi, în vremuri din astea foarte fierbinți știți că speculațiile sunt la ele acasă peste tot. O speculație de asta, nu știu dacă aș putea să o reproduc mot a mot, dar l-am auzit pe Renato Usatîi zicând că o parte din PLDM ar putea să se asocieze cu platforma „DA”. Adică vorbea despre o prezumtivă ruptură în PLDM. Cum ați comenta?
Chiril Lucinschi: „Vreau să vă spun că este o presiune fără precedent asupra PLDM. O simțim acum și intenția asta de a sfâșia PLDM este una evidentă. Vedeți ce se întâmplă în spațiul mediatic, în spațiul rețelelor de socializare… Sunt o sumedenie de bloggeri plătiți, o sumedenie de alte postări, site-uri care acum varsă foarte multă informație falsă. Sigur că în afară de asta prin aceste informații sau prin aceste postări apar și foarte multe articole cu amenințări directe. Ieri am citit în niște articole amenințări directe în adresa mea personală, amenințări de arestări, alte genuri de presiuni. De aceea noi înțelegem foarte bine că acum se lucrează pe interior și se utilizează toate metodele de a nimici Partidul Liberal Democrat. Însă dacă vorbim pe dimensiunea fracțiunii, pe dimensiunea parlamentară, noi avem agenda acum cât de cât clară care reflectă viața noastră cotidiană, toate problemele care sunt și cu care ne confruntăm, problemele monopolizării economiei, problemele formării tarifelor, fie în sistemul energetic, fie în alte domenii importante sociale.”
Europa Liberă: Dar Dvs. personal cum estimați posibilitatea scindării PLDM?
Chiril Lucinschi: „Toată lumea înțelege ce se întâmplă cu PLDM. Bineînțeles că în mare măsură va depinde cred de acțiunile de mai departe care vor fi întreprinse de PLDM. Asta este foarte important și agenda pe care am croit-o cred că are acest scop, de con solidare a partidului. Dar eu vreau să vă spun că în teritoriu a fost un mare șoc la ceea ce s-a întâmplat. Nimeni nu s-a așteptat la aceste presiuni fără precedent, nu știu dacă apar în spațiul public informații de genul că și în teritoriu au loc diferite arestări. Eu cred că pentru PLDM este foarte important acum să ajungă la o analiză foarte profundă și noi trebuie să analizăm activitatea noastră din ultimii ani și, acolo unde într-adevăr unde am greșit, să recunoaştem că am greșit și trebuie să ieșim în fața oamenilor și să spunem acest lucru foarte clar.”
Europa Liberă: În aceste condiții, intenționează PLDM să convoace forurile superioare pentru a decide, a concretiza soarta sa de mai departe? Cineva vorbea chiar ieri de o posibilitate de reformare a partidului pornind de la experiența din ultimul timp?
Chiril Lucinschi: „Sigur că da. Noi am preconizat acest lucru, însă nu avem o dată exactă. Ori o să fie la sfârșitul lunii noiembrie, ori la începutul lunii decembrie congresul partidului unde, bineînțeles, ar trebui să mergem cu un plan de reformare foarte profund. Fiindcă într-adevăr toate criticile pe care le auzim în mare măsură eu cred că putem să le extindem un pic asupra întregii elite politice din Republica Moldova. Atunci când am auzit despre SRL, despre alte acuzații, asta este viața noastră politică din Republica Moldova și orice partid a fost construit anume după acest principiu. Dar PLDM întotdeauna a fost o mișcare reformatoare și eu aș dori foarte mult ca PLDM și de această dată, prin reforma interna, să arate că noi putem să creăm o platformă politică deschisă. O să atragem noi oameni, o să vadă lumea că mișcarea reflectă nu doar mișcarea politică, dar și mișcarea naturală a societății. Doar noi vorbim despre europenizarea Moldovei, despre reforma justiției, reforma economiei, reforma altor domenii importante - toate aceste lucruri sunt importante.”
Europa Liberă: Mulți se întreabă de ce până acum nu au fost auzite critici din interiorul partidului, din partea cuiva măcar cu privire la insuccese, la greșeli ș.a.m.d.?
Chiril Lucinschi: „Sunt de acord cu Dvs. Pe interior am avut niște discuții foarte aprinse, pe interior am avut multe neînțelegeri, supărări, certuri, dar nu am vrut să scoatem acest lucru la discuții în public. Eu vreau să vă spun, psihologic, orice criză, chiar și în viața fiecărui om, ori îl ajută să se ridice, ori din păcate acolo se oprește și deja nu mai avansează. Eu sunt absolut că dacă ne vom comporta corect şi vom avea o agendă reală, o agendă care va reflecta și doleanțele oamenilor, poporului, atunci bineînțeles că PLDM poate să avanseze.”
Europa Liberă: Dar pentru asta, PLDM ar trebui sau nu să plece din alianță? Intenționează partidul să plece din Alianță, ceea ce ar fi un gest echivalent cu desființarea acestei alianței?
Chiril Lucinschi: „Eu cred că acest gest și altfel poate fi explicat, ca și un gest de lașitate, fiindcă noi dacă vrem să schimbăm lucrurile reale în viața Republicii Moldova acest lucru se poate de făcut având anumite pârghii. Bineînțeles că nu trebuie să cedăm, să plecăm, pentru că prin asta fortificăm alte forțe cărora nu le sunt convenabile aceste schimbări. De aceea vom rămâne în alianță, vom încerca să schimbăm lucrurile în bine, așa cum am zis ceva mai sus, prin agenda noastră... Dar Dvs. știți foarte bine că săptămâna viitoare urmează a fi discutată moțiunea de cenzură.”
Europa Liberă: Apropo, dacă trece această moțiune și e votată de partenerii de coaliție, asta ce ar însemna? Care sunt acțiunile de mai departe ale PLDM?
Chiril Lucinschi: „Scenariul este tras la indigo după cel din 2013. Absolut același scenariu - trebuie de dat afară prim-ministrul, ca mai târziu, la o masă de negocieri, să începem să discutăm soarta țării și, în situația în care PLDM va avea o poziție fără compromis, să spunem așa, atunci toată mașinăria asta mediatică o să ne învinuiască în trădarea intereselor Moldovei, în cedarea Moldovei rușilor ș.a.m.d. La ceva de genul acesta noi ne așteptăm.”
Europa Liberă: Şi PLDM ar putea colabora în continuare cu autorii scenariilor de care vorbiți?
Chiril Lucinschi: „În primul rând, colaborarea noastră va fi una foarte clar condiționată, aceste condiții vor fi îndată exprimate și eu cred că toată lumea o să știe cu ce condiții noi suntem gata să participăm la guvernare. Dar să vă spun sincer, acum nu vreau să fac careva scenarii, să trasez niște scenarii pe viitor, pentru că trebuie să așteptăm care va fi decizia de săptămâna viitoare, cine va vota această demisie. Și pe mine m-ar interesa foarte mult care va fi argumentarea, fiindcă deocamdată eu văd că se pregătește opinia publică foarte intens din partea Partidului Democrat. Vedeți și Dvs. în fiecare zi încercarea de a învinui primul ministrul în niște dosare sonore. Este o presiune politică și este o presiune fără precedent.”