Mai multe metafore au acoperit sensul evenimentelor care au erupt pe 15 octombrie, cu ocazia primei ședințe a Parlamentului din sesiunea de toamnă-iarnă. Le-ați auzit, toate fac parte din registrul artistic: lovitură de teatru, telenovelă, thriller, parodie, caricatură, bâlci pornografic, reglare de conturi mafiote, policier… S-au invocat și producții cinematografice celebre, care să ne provoace memoria culturală, să ne ajute să înțelegem ce se întâmplă: „La Piovra”, „Brigada”, „Nașul” sau „Gomorrah” - bestseller-ul exploziv al lui Roberto Saviano.
Consemnam săptămâna trecută începutul unui dialog inițiat de putere cu societatea civilă - un dialog scrâșnit, chinuit, în mare măsură mimat - dar care marca aparenta conștientizare din partea autorităților că… „așa nu se mai poate”, că lumea în stradă vrea schimbări și că aleșii poporului sunt obligați să ia în serios aceste doleanțe. Pentru ca a doua zi după sus-pomenita întâlnire măștile să cadă și să vedem conturându-se, în ritm alert, o altă „piesă”, aceea a unei răfuieli politice prin antrenarea instituțiilor statului – Justiția, Procuratura, Parlamentul –, acesta din urmă fiind locul care ar fi trebuit să fie un for al dezbaterilor libere, nu al conspirațiilor și al vendetelor îndelung clocite.
Și Parlamentul, într-adevăr, a fost un asemenea loc al sincerității și al dezgolirii brutale, însă numai pentru un singur om – pentru victima acestui scenariu dubios. Reținerea lui Vlad Filat, stilul în forță în care s-a operat, ca la un hold-up, ca la o spargere de bancă (că tot sunt populare în Moldova „tunurile” date în branșă), ridică mari semne de întrebare asupra mizei și motivațiilor care au stat la baza „performanței” de joi a organelor de ordine. Or, dacă tot s-a trezit din amorțeală justiția noastră și a fost prins un „pește mare”, așa cum cer cetățenii și partenerii externi, de ce nu s-a procedat conform legii, fără ca o asemenea acțiune să fie suspusă unor critici și suspiciuni de rea-intenție? Pentru că n-ai cum să pretinzi că aplici legea, dar de fapt să o încalci flagrant. Nu poți restabili legalitatea prin metode ilegale. Un „autodenunț” care îl scoate basma curată pe Ilan Shor din afacerea cu miliardul furat e cel puțin la fel de culpabil ca și mita pe care i-ar fi pretins-o Vlad Filat pentru diverse favoruri. Adică oferi o șpagă de 250 de milioane de dolari și scapi de orice pedeapsă? Ciudată legislație!...
Dar n-ar trebui să ne mirăm de nimic, nici măcar de efectul paradoxal al protestelor non-stop, anti-oligarhice, din Republica Moldova. Clasa politică nu era decât o șerpărie îngrozitoare, o adunătură de gangsteri care se spionau, se șantajau și se aliau conjunctural în vederea organizării unor tâlhării și mai odioase – asta descoperim acum. Presiunea străzii i-a făcut să-și piardă controlul și să-l sacrifice pe unul dintre ei, pe cel care s-a dovedit și veriga cea mai vulnerabilă, dar care își mai dădea unele aere de independență, de vagă onorabilitate. Chiar ei, politicienii, când s-au văzut la strâmtoare, au dat de înțeles că dacă ar vorbi, dacă ar spune întreg adevărul, s-ar prăbuși toată șandramaua. Aceeași idee a enunțat-o și Vlad Filat în Parlament, într-un fel de ultim cuvânt acordat condamnatului: „Ziceam anterior în cadrul unui interviu că, atunci când voi vorbi, o să sară în aer acest sistem politic. Poate că a venit momentul să sară totul în aer și să fie clădit un alt sistem.”
Și Filat a vorbit, spre stupoarea multor moldoveni, care aveau anumite bănuieli că ceva e putred în Moldova, dar își puneau neplăcuta senzație pe seama zvonurilor sau a unor manipulări mediatice. Filat a vorbit cu vocea protestatarilor din Piața Marii Adunări Naționale, a spus că toate instituțiile sunt subordonate unei singure persoane – oligarhul Plahotniuc – iar el, Vlad Filat, regretă și își cere iertare că a fost „complice” la încurajarea acestei caracatițe… A fost un discurs rostit sub imperiul unei emoții puternice, discursul unui om care își acceptase înfrângerea și destinul, și care a vrut să le facă, după propria mărturisire, un ultim serviciu concetățenilor săi, spunând câteva lucruri esențiale.
Din păcate, confesiunea sinceră a lui Filat din Parlament, de dinaintea reținerii sale de către mascații de la CNA, a fost pătată ulterior de niște fișiere audio, aruncate pe piață de Renato Usatîi, politicianul pro-rus specializat în diversiuni. Interceptarea ilegală a convorbirilor telefonice - o practică veche în Moldova - nu a fost niciodată penalizată și înflorește nestingherit. Aceste convorbiri private între Vlad Filat și Ilan Shor îl înfățișează pe liderul liberal-democrat ca pe un ins cinic, vulgar, dornic de căpătuială. Înregistrările ne-au revelat, am mai putea spune, portretul generic al clasei politice moldovene, cea care și-a luat drept model, drept „pattern” comportamental, stilul interlopilor ruși. Oamenii noștri politici, atunci când cred că nu-i vede și nu-i aude nimeni, adoptă limbajul mafioților din Rusia și manifestă un uriaș dispreț față de orice lucru care nu e făcut să le susțină interesele și afacerile necurate. Adăpați cum sunt la izvoarele „lumii ruse”, de altfel ca și o mare parte a moldovenilor, înțelegem de ce politicienii de la Chișinău, lacomi de avere și putere, nu au admis venirea investitorilor români și occidentali, de ce au refuzat instaurarea la noi a unei culturi și civilizații europene în viața politică și în afaceri…
Odată cu erupția „vulcanilor noroioși” în politica moldoveană, evenimentele au căpătat o dinamică imprevizibilă și periculoasă. Premierul Valeriu Streleț, al cărui partid a fost decapitat prin arestarea liderului Vlad Filat, i-a solicitat președintelui Timofti să-l destituie pe Viorel Chetraru, directorul CNA. Spiritul combatant nu va mai fi cenzurat, ne asigură primul-ministru, care se simte „cu mâinile dezlegate”. Dovadă și ultima inițiativă a liberal-democraților care și-au retras semnăturile de pe proiectul de lege privind alegerea șefului statului cu simpla majoritate de voturi a deputaților și pledează acum pentru alegerea directă a președintelui, așa cum cer și protestatarii din stradă. Și într-adevăr, cel puțin pentru starea jalnică în care a ajuns Republica Moldova, cu instituțiile sale captive și nefuncționale, alegerea șefului statului prin vot universal ar fi o modalitate de a scoate suprema demnitate politică din subordinea grupurilor oligarhice care o negociază, fără rușine, între ele.
Pentru a bloca acest elan reformist, socialiștii, îngânați de comuniști, amenință că vor vota o moțiune de demitere a guvernului. Alianța și-a pierdut practic majoritatea în Parlament, depinde de opțiunile deputaților independenți și de fragila loialitate a propriilor membri.
Arestarea lui Vlad Filat a plasat Republica Moldova într-o nouă realitate politică, a tras o linie roșie între ce a fost și ce urmează să se întâmple. Atâta timp cât lupta anticorupție dă impresia unei reglări de conturi între grupurile politice și de business, atâta timp cât dosarele de la procuratură sunt activate la comanda cuiva și nu în virtutea legii, „statul de drept” este o vorbă goală în Moldova. Dar, cine știe, poate că trebuia să trecem și prin acest „moment zero” al denudării, când politicienii, măcar dintr-un instinct de autoprotecție dacă nu din responsabilitate politică și morală, să înceapă să spună lucrurilor pe nume și să acționeze în sensul unor revendicări populare. E felul original prin care Republica Moldova își face un loc în istorie. Rămâne de văzut dacă această cale va fi un „drum al Damascului”, al convertirii benefice, sau doar o scurtătură spre prăbușire.
