Cărțile ilustrului gânditor Norman Cohn (1915-2007) au influențat generații de istorici, politologi și filosofi interesați de fenomenologia gândirii apocaliptice medievale și de originile oculte ale radicalismului revoluționar specific totalitarismelor veacului XX. Alături de Raymond Aron, Hannah Arendt și Jacob Talmon, Norman Cohn a demonstrat în studiile sale de o imensă erudiție și o admirabilă limpezime ideatică, modul în care convingeri și așteptări salvaționist-mesianice se pot transfigura, prin secularizare și ideologizare, în religii politice menite să justifice revoluțiile totalitare de tip comunist și fascist. Format ca lingvist, Cohn a explorat mișcările profetic-religioase medievale și a insistat asupra filiațiunilor adeseori imperceptibile dintre acestea și mișcările totalitare moderne.
În 1995, revista "Times Literary Supplement" numea cartea lui Cohn În căutarea mileniului: Mesianismul revoluționar în Europa medievală și a Reformei și impactul său asupra mișcărilor totalitare moderne (prima ediție, 1957) drept una dintre o sută de lucrări de non-ficțiune care au influențat în cel mai înalt grad modul cum se autopercep europenii de după cel de-Al Doilea Război Mondial (alte cărți selectate erau scrise de Sartre, Camus și Foucault). Așa cum nota și Douglas Martin în "New York Times", Cohn și-a rezumat opera (care cuprinde numeroase alte contribuții) spunând că totul se centrează pe analiza și explicarea unui singur fenomen: "dorința de a purifica lumea prin anihilarea unei categorii de ființe umane imaginate ca agenți ai corupției și încarnări ale răului”. Într-adevăr, așa cum s-a întâmplat în cazul bolșevismului și nazismului, mișcări pe care Cohn le-a așezat în descendența fanatismelor radicale ale Evului Mediu, "se întâmplă uneori ca lumea subterană să devină o putere politică și să schimbe lumea".
În cartea mea Fantasmele salvării (trad. rom. de Magda Teodorescu, Polirom, 1999), am abordat fenomenele de angoasă colectivă din lumea post-comunistă prin prisma unora din conceptele-cheie propuse de Norman Cohn. Argumentul său, cu implicații de mare semnificație în lumea de azi când vedem renăscând fenomene de confuzie axiologică și revoltă anarhică similare cu cele examinate de istoricul britanic, rămâne cât se poate de convingător: "În situații de dezorientare și anxietate de masă, credințele tradiționale despre o viitoare vârstă de aur ori o împărăție mesianică ajung să servească drept vehicule pentru aspirații și animozități sociale". Profetismul revoluționar, așa cum l-a ilustrat un Thomas Müntzer (favoritul lui Engels, "teologul revoluției", cum l-a numit Ernst Bloch) propune o viziune omogenă și omogenizantă, împarte lumea în îngeri și demoni, și promite salvarea în termeni imanenți, în chiar această vale a plângerii menită să devină "imperiul libertății".
Pentru Cohn, unii din profeții ereziilor medievale, posedați ai propriilor viziuni menite să mântuiască umanitatea, să o scape de orice agent presupus dizolvant, l-au prefigurat pe Hitler, alții pe Lenin, pe Troțki și pe Stalin. Istoricul britanic a fost printre primii gânditori care au susținut existența unor legături intime, la nivelul gramaticii ideatice de adâncime, între comunism și nazism. Una din sursele acestei afinități inavuabile a fost tocmai faptul că ambele formule ideologice nihilist-anticapitaliste își află izvoarele în milenarismul apocaliptic al Evului Mediu. Paradigma soteriologică a totalitarismului își găsește patul germinativ în elitismul mesianic al sectelor iluminate și al anarho-comuniștilor obsedați de construirea Noului Ierusalim. Contrapartea acestui fanatism nestăvilit este fixația pe inamicul de clasă ori de rasă. Cultul Istoriei și al "clasei alese", într-una din ideologiile totalitare, al originilor arhaice și al Rasei "alese", în cealaltă, aceste fantasme sunt departe de a fi dispărut fără urmă.
Norman Cohn a fost un gânditor liberal și a diagnosticat cu acuratețe substanța resentimentară comună a ideologiilor totalitare. Comuniștii și naziștii, scria el, au urât întotdeauna pe liberali, pe social-democrați și pe reformatorii veritabili: "Nu mai puțin decât naziștii, comuniștii au fost obsedați de viziunea unei prodigioase‚ decisive lupte finale' în care un grup de 'aleși' va distruge o tiranie globală și va inaugura astfel o nouă epocă în istoria umanității. Tot astfel cum în apocalipsul nazist 'rasa ariană' va purifica pământul prin anihilarea 'rasei evreiești', în apocalipsul comunist 'burghezia' va fi exterminată de către 'proletariat'. Ne confruntăm aici cu o versiune secularizată a unei fantasme vechi de secole". Intoleranța, iraționalitatea și distructivitatea totalitarismelor moderne este așadar expresia paroxistică a profetismului revoluționar chiliastic al Evului Mediu, a acelui "entuziasm sălbatic născut din disperare", îmbrățișat de mase dezrădăcinate în condiții de chinuitoare incertitudine și derută istorică.
