În multe țări ale Uniunii Europene, legislatorii au căutat să împiedice situațiile de control abuziv asupra unei prea mari părți a presei, în special în cazul trusturilor sau magnaților care ajung să controleze atât televiziuni, cât și presă scrisă. Altele, însă, nu au nici o legislație care sa reglementeze felul in care functioneaza presa si modul in care se exercita proprietatea asupra mass-media. In Irlanda de pilda nu se practica nici un fel de ingradire pentru a impiedica aparitia fenomenului de „berlusconizare“, cum a fost numita acumularea de ziare, televiziuni si radiouri in mainile aceleiasi persoane, sau trust de media. In altele, in majoritatea țărilor de altfel, legislatia este mai strictă.
Astfel, in Bulgaria incepind din vara lui 2010, ziarele si revistele sint obligate sa declare ministerului culturii identitatea proprietarilor reali. În Franța, o persoană individuală nu poate deține mai mult de 49% dintr-un canal de televiziune. Daca o persoana detine actiuni in doua televiziuni, atunci dintr-a doua nu poate detine mai mult de 15%, iar daca e vorba de 3, atunci in a treia se scade la 5%.
In privinta ziarelor, o companie franceza nu are voie sa cumpere un al doilea ziar daca in felul acesta totalul vinzarilor cotidiene ale celor doua ar creste cu 30%. La asta se adauga o serie intreaga de alte limitari. De exemplu, nimeni nu poate detine in acelasi timp ziare, televiziuni şi radiouri, ci doar combinații de două din acestea.
Chiar şi în Albania, țară comparabilă cu Moldova din toate punctele de vedere, ca suprafață, populație, istorie recenta, s.a.m.d, o lege introdusa inca din anii `90 interzice unei persoane private sa posede un radio sau o televiziune daca aceasta poate atinge mai mult de 200.000 de ascultatori sau spectatori. O persoana privata in Albania nu poate obtine asadar o licenta la scara nationala. Nicio companie albaneza, in oricare din sectoarele media, nu poate detine mai mult de 40% din piață.
În mod surprinzâtor, aşadar, se poate spune ca legislația albaneza protejeaza mult mai mult cetățenii de monopolizarea informatiei decit legislatia din Italia, unde fostul premier Berlusconi poseda principalele companii de televiziune private, o serie intreaga de ziare, iar prin pozitia sa politica a influentat ani de-a rindul si radioteleviziunea publică RAI. Conflictul de interese nu pare a fi o preocupare a telespectatorilor italieni.
-----------
De mai bine de un deceniu în Republica Moldova se poartă discuţii despre necesitatea adoptării unui nou Cod al Audiovizualului, întrucât cel existent ar fi învechit şi nefuncţional. Un proiect al noului cod a fost elaborat, cu suport financiar european, încă în 2011, de către deputaţi şi experţi, dar rămâne blocat în Legislativ. De ce nu avansează acest proiect? Trei președinți ai comisiei parlamentare mass-media, din această perioadă, dau din umeri. Foştii şefi ai comisiei, Corina Fusu şi Chiril Lucinschi, şi actualul Vladimir Hotineanu, vorbind la forumul mass-media organizat în premieră zilele trecute la Chişinău, nu au putut explica de ce s-a împotmolit proiectul codului audiovizualului, adoptarea căruia a figurat în programele de guvernare ale coalițiilor declarate pro-europene care s-au perindat în această perioadă. Corina Fusu:
„Acest proiect nu a dispărut nicăieri, l-am înregistrat în martie 2015 în Parlament. Este trimis la avizare în Guvern. Proiectul există. Trebuie discutat. Atunci nu mai e nevoie de toate modificările care s-au făcut pe parcursul anilor la Codul Audiovizualului. Noul cod prevede reguli noi de plasare a publicității, prevede reguli noi de responsabilizare al CCA etc.”
Noul cod îşi propune, între altele, să împiedice monopolizarea audiovizualului de unul sau mai mulți patroni, să reglementeze încasările din publicitate şi să deconspire adevărații patronii media.
Parte din prevederile noului cod au fost adoptate ca modificări la actuala lege, dar au fost criticate de experţi media.
Una din modificări, ce ține de transparența proprietăţii mass-media, adoptată după lungi dezbateri în martie, urmează să intre în vigoare peste câteva zile, de la 1 noiembrie. Fostul preşedinte al comisiei parlamentare de profil Chiril Lucinschi, care nu ascunde că este patronul a două televiziuni, speră că măsura va fi aplicată:
„Sper că termenul prevăzut în lege va fi respectat de toţi radiodifuzorii. Sper că pe 20 noiembrie o să aflăm cine sunt proprietarii adevăraţi ai televiziunilor şi posturilor de radio din Republica Moldova. Niciodată nu am ascuns faptul că sunt proprietarul a două posturi de televiziune şi am îndemnat pe toţi să urmeze exemplul.”
Reprezentanţii societăţii civile, care au insistat de ani buni pe nevoia deconspirării patronilor, s-au declarat total dezamăgiţi de această lege. Ea nu spune cum pot fi deconspiraţi patronii fictivi, în caz că se utilizează mai departe metoda la care s-a recurs până acum, şi anume de a gestiona afaceri media prin interpuşi.
Mai mulţi experţi media constată că în loc să adopte noul cod al audiovizualului, parlamentarii încearcă, fără succes, să-l ajusteze pe cel actual. Multiplele modificări însă nu par să îmbunătăţească situaţia, iar printre aceste modificări se strecoară şi unele foarte dubioase, spun aceeaşi experţi. Cel mai recent exemplu – iniţiativa din aprilie privind securizarea spaţiului informaţional, retrasă sub presiunea mai multor experţi media, care au acuzat autorii că ar fi încercat să pună în pericol libertatea presei, stăvilind cu orice preţ avalanşa de critici.
